Războiul celor două Craiove continuă!

ianuarie 24, 2014 in Liga 2

E posibil ca discuțiile purtate de antrenorul Nicolo Napoli (FC Universitatea Craiova) și doamna Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, să-l fi deranjat pe Adrian Mititelu. Ca răspuns, Mititelu i-a adus pe Condescu și Săndoi!

E posibil ca discuțiile purtate de antrenorul Nicolo Napoli (foto) cu doamna Olguța Vasilescu să-l fi deranjat pe Adrian Mititelu. Ca răspuns, Mititelu i-a adus pe Condescu și Săndoi!

Adrian Mititelu declanșează adevăratul război al Universităților din Bănie: Marin Condescu, manager general, Emil Săndoi, antrenor principal. Până acum am avut parte de conflicte locale dar mutarea făcută de patronul FC Universitatea este asemenea unei salve de tun trasă către concitadina CS Universitatea Craiova. Și asta după ce Gică Popescu, probabil noul șef al Federației, a avut o întâlnire cu doamna primar Olguța Vasilescu în vederea analizării posibilităților de unificare a celor două „Științe”. Simplă amăgire. Mititelu riscă tot. În planul imaginii a plasat clubul într-o zonă riscantă, iar de antrenorul Nicolo Napoli s-a debarasat ca de o „măsea stricată”. Asta după ce italianul a acceptat să preia echipa într-un moment foarte greu. Și nu e primul exemplu. Ne aflăm abia la începutul unui scandal uriaș care se va termina urât. De pierdut pierde doar fotbalul! Read the rest of this entry →

Alo, aterizează Argentina!

ianuarie 23, 2014 in Națională

Copiii îl așteaptă pe Lionel Messi la București. Nu contează scorul, contează doar fotbalul!

Copiii îl așteaptă pe Lionel Messi la București. Nu contează scorul, contează doar fotbalul!

După țeapa luată la inaugurarea „Arenei Naționale”, când în loc de Argentina am avut parte de meciul cu… Franța, pe 5 martie naționala lui Messi vine la București. Meci mare, amical de lux. O partidă de păstrat amintire pentru copii, pentru familie. E rar când o campioană mondială, cum este Argentina, traversează oceanele și mările pentru un meci-test contra „tricolorilor”. Ne-au rămas în minte minutele de aur din vara anului 1994 când în Statele Unite, la World Cup, Hagi și colegii săi au măturat pe jos cu aroganta Argentină. Cu Messi, dacă vine, e altceva. Băiatul are bun simț, joacă fotbal. La fel și colegii săi. Au dispărut acele ifose de vedetă din vremea lui Maradona care acopereau, ca imagine, munca întregii echipe. Federația a anunțat prețul biletelor: de la 30 la 800 lei. Se vând online între 27 ianuarie și 5 martie. Pe site-urile specializate www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro și www.biletoo.ro. Bani să fie. Nu mai stați pe gânduri. Alo, aterizează Argentina! Read the rest of this entry →

Mutu, omul-tricou!

ianuarie 16, 2014 in Superliga

Adrian Mutu s-a simțit mereu bine în galben cât timp a jucat pentru echipa națională. La Petrolul dă semne că e la fel!

Adrian Mutu s-a simțit mereu bine în galben cât timp a jucat pentru echipa națională. La Petrolul dă semne că e la fel!

Sosirea lui Adrian Mutu la Ploiești și prezentarea fulminantă de care a avut parte pe stadionul „Ilie Oană” a creat o adevărată isterie pe plan local. La o zi distanță, Ianis Zicu a devenit și el „găzar” cu acte și a turnat puțin gaz peste foc. Cifrele sunt uluitoare. Zeci de mii de fani prezenți la prezentările oficiale, sute de tricouri vândute cu numele lui Mutu. În jur de 500. Că pentru Zicu n-a mai fost timp de croit. 🙂 Mai la primăvară. Revenind la Mutu, „Briliantul” s-a lipit de fanii poieșteni ca marca de scrisoare sau ca tricoul de piele. Transferul la Petrolul reprezintă un balon de oxigen pentru un fotbalist care și-a irosit cu nonșalanță uriașul talent cu care a fost înzestrat. Acum are o motivație. Titlul și Liga 1 pot să-i ofere acel final de carieră visat de toți jucătorii importanți. Deocamdată doar „replicile” cu nr. 10 se vând bine. Așteptăm varianta „originală” de pe gazon! Read the rest of this entry →

Vasile Avram, formula de echilibru!

ianuarie 15, 2014 in FRF

Vasile Avram, un nume care  are șanse în alegerie pentru șefia FRF. Un posibil finalist, alături de Gică Popescu, pentru turul 2!

Vasile Avram, un nume care are șanse în alegerile pentru șefia FRF. Un posibil finalist pentru… turul 2!

Candidaturile la președinția FRF se țin lanț. Vasile Avram, fostul șef al arbitrilor, a intrat oficial în cursă. O candidatură serioasă, motivată. Avram este licențiat în Drept. Și nu oriunde, la Universitatea București. Are 35 de ani de activitate fotbalistică și experiență adunată în mai toate zonele: pe teren, în arbitraj, ca vicepreședinte al Federației, secretar general la Astra Giurgiu, consilier al unor miniștri sau chiar al președintelui Agenției Naționale pentru Sport. Am avut ocazia să-l cunosc la diferite interviuri. În presă, la radio sau televiziune. Vasile Avram este genul de om care vorbește puțin, argumentat și la obiect. Nu bate câmpii aiurea. O calitate esențială pentru un viitor șef de Federație. Ce promite Avram? În trei cuvinte: echilibru, profesionalism și decență. La ce-am văzut în fotbal, în ultima vreme, chiar este nevoie de așa ceva! Read the rest of this entry →

Gică Popescu, program-revoluție!

ianuarie 14, 2014 in FRF

Ca jucător, Gică Popescu a respectat România. O va face și din postura de președinte al Federației!

Ca jucător, Gică Popescu a respectat România. O va face și din postura de președinte al Federației!

Fostul mare fotbalist și-a prezentat programul de relansare a fotbalului românesc. Gică Popescu promite o adevărată revoluție dacă ajunge șef la Federație: competiții școlare pentru selecție, opt centre regionale de pregătire a juniorilor și câte un scouter pentru fiecare județ, monitorizarea jucătorilor tineri care evoluează în străinătate, un grup omegen de antrenori pentru loturile naționale care să coopereze continuu, camere personalizate cu numele unor mari fotbaliști români în cantonamentele de la Mogoșoaia și Buftea, prime pentru echipele din Liga a III-a care folosesc juniori, ligă regională U23, pensii și asigurări pentru fotbaliștii profesioniști. Dacă va reuși să implementeze aceste repere sau măcar o parte din ele, Gică Popescu va schimba din temelii un fotbal care își caută identitatea pierdută. Read the rest of this entry →

În sfârșit, Ronaldo!

ianuarie 13, 2014 in Internaţional

După patru ani de supremație a marelui rival, Mesi, Cristiano Ronaldo a primit la Zürich trofeul „Balonul de Aur” 2013!

După patru ani de supremație a marelui rival, Messi, în această seară Cristiano Ronaldo a primit, la Zürich (Elveția), trofeul „Balonul de Aur” 2013!

Înfumurat și arogant dar jucător de clasă. Cristiano Ronaldo mai primise un „Balon de Aur” în 2008. De atunci secetă, iar toată planeta s-a închinat în fața lui Lionel Messi, starul Barcelonei. Patru ani la rând Messi s-a abonat la trofeu. Era prea mult pentru „CR7”. Puțin a lipsit ca și în seara asta să se întâmple la fel însă presiunea mediatică a fost uriașă și musai trebuia scos un al câștigător. Visul lui Ronaldo s-a împlinit, iar cel mai important trofeu individual din fotbal este la el. A fost un an aproape perfect. Ronaldo a marcat 67 de goluri în 56 de meciuri și a calificat Portugalia la Mondial în barajul cu Suedia. „Balonul de Aur” l-a primit din mâinile celebrului Pele. Nici că se putea mai frumos pentru Cristiano Ronaldo. Cu copilul lângă el și cu lacrimi în ochi l-am văzut pe omul Ronaldo nu un „bad boy”. A reușit! Read the rest of this entry →

Petrolul, titlul sau marketing?

ianuarie 12, 2014 in Superliga

Zicu și Mutu (dreapta) pot aduce plusul dorit pe gazon și în... trezoreria Petrolului. Asta dacă antrenorul Contra va reuși să-i țină departe de provocările vieții!

Zicu și Mutu (dreapta) pot aduce plusul dorit pe gazon și în… conturile Petrolului. Asta dacă antrenorul Contra va reuși să-i țină departe de provocările vieții!

Adrian Mutu vine la Ploiești pe cai mari. Săptămâna care urmează este anunțată prezentarea oficială. Parcă marți. „Briliantul” va purta numărul 10, iar clubul a pregătit sute de tricouri galben-albastre, originale. Ianis Zicu negociază și el cu „găzarii”. Părțile încă nu s-au înțeles la bani dar provocarea e mare. Probabil va fi nevoie de alte sute de tricouri. Fotbalul înseamnă bani. Mulți. Mutu și Zicu pot rotunji frumos veniturile Petrolului însă ambii jucători sunt capricioși, conflictuali și duc o viață extrasportivă zbuciumată. Semne de îngrijorare care pot face praf, instantaneu, un vestiar în care antrenorul Cosmin Contra a adus ordinea, disciplina și performanța. E curios cum vor „coabita”, ca să folosesc un termen la modă, performanța cu marketingul. La cluburile mari din Occident se poate dar la noi tocmai ce e normal nu merge! Read the rest of this entry →

„Câinii” și „psihoza Steaua”

ianuarie 11, 2014 in Superliga

La Dinamo, Ștefan Bărboianu vrea să-și ia revanșa pentru autogolul din finala Cupei României (2011) cu Steaua.

La Dinamo, Ștefan Bărboianu vrea să-și ia revanșa pentru autogolul din finala Cupei României (2011) cu Steaua. Titlul? Cupa? Europa???

De ani buni Dinamo tot caută să-și îndeplinească visul: Liga Campionilor. De ani buni fiecare jucător transferat la gruparea din Șoseaua „Ștefan cel Mare” spune același lucru după semnarea contractului: „Batem Steaua!”. O stare de spirit pe care „câinii” o consideră motivațională. Încetul cu încetul principalul scop a devenit umilirea Stelei. La fel spune și Bărboianu, ultimul „câine” intrat în haită: „Ținta mea principală este Steaua”. Ce obiectiv „măreț”! Campionatul? Cupa? Liga Campionilor? Liga Europa? Niciuna nu mai contează dacă Steaua este umilită. Rezultatul? În ultimele sezoane Dinamo a ratat obiectivele pe bandă rulantă. O mare problemă pentru antrenorul Stoican. Dacă vrea performanțe, dacă vrea să facă din Dinamo echipa de altădată trebuie să elibereze jucătorii de „psihoza Steaua”. O stare de spirit care le-a mistuit energiile fără rost! Read the rest of this entry →

Keșeru, oficial omul Stelei!

ianuarie 9, 2014 in Superliga

Claudiu Keșeru a părăsit insula Corsica pentru Steaua. La Bastia a marcat doar un gol în șase luni. Urmează revanșa!

Claudiu Keșeru a părăsit insula Corsica pentru Steaua. La Bastia a marcat doar un gol în șase luni. Urmează revanșa!

Telenovela născută de transferul lui Claudiu Keșeru la Steaua și-a consumat ultimul episod. Nu cu mult timp în urmă atacantul de la Bastia a semnat înțelegerea cu gruparea din Ghencea. La 27 de ani, Keșeru are șansa unui nou început la o echipă mare. Un jucător puternic, de viteză, cu tehnică bună și un excelent executant de lovituri libere. În Hexagon, Keșeru are la activ 72 de reușite dar în Ligue 1 doar 12. Rămâne de văzut unde îi găsește loc antrenorul Laurențiu Reghecampf. Nu poate fi jucător de careu însă poate da randament maxim în zona din spatele vârfului. Orice fel de păreri am emite și oricâte concluzii vor exista la vară, prestațiile lui Keșeru vor fi măsurate în… goluri. Simplu dar în același timp și complicat. Singura certitudine în acest moment este că „francezul” Claudiu Keșeru a devenit, cu acte, jucătorul Stelei! Read the rest of this entry →

O inimă vișinie pentru Rapid: Nae Manea!

ianuarie 8, 2014 in Special

Nae Manea vine la Rapid cu g\nduri mari. Să aducă bani și să facă performanță!

Nae Manea vine la Rapid cu gânduri mari. Să aducă bani și să facă performanță!

Nicolae Manea se întoarce în Giulești ca să salveze Rapidul. Nici că se putea mai bine pentru giuleșteni. Sânge vișiniu, inimă neînfricată. Un om pentru care a contat doar un nume: Rapid. În 1975 și-a riscat viața fugind din spital ca să joace contra rivalei de moarte, Steaua. O declarație de dragoste pentru clubul unde s-a remarcat ca fotbalist. Nae Manea, omul care a fost lângă Rapid și la bine și la greu. Ca jucător, ca antrenor, ca președinte, pe orice post. Manea nu vine cu mâna goală. Noul șef al Rapidului a anunțat deja că un grup de investitori este gata să se implice financiar pentru a reda culorilor „alb-vișinii” strălucirea de altădată. Poate fi un nou moment de cotitură în istoria pe cât de tumultoasă pe atât de frumoasă a grupării de lângă Podul Grant. Read the rest of this entry →

Eric a ales „petrodolarii”

ianuarie 7, 2014 in Superliga

Eric aste genul de fotbalist care poate face singur diferența într-un meci. Transferul la Al Ahli  îi va oferi și liniștea financiară necesară familiei!

Eric aste genul de fotbalist care poate face singur diferența într-un meci. Transferul la Al Ahli îi va oferi și liniștea financiară necesară familiei!

Liga 1 a mai pierdut o vedetă. Mijlocașul brazilian Eric de Oliveira a fentat promisiunile granzilor din campionatul românesc și a luat drumul Arabiei Saudite. Starul de la Pandurii a ales Al Ahli și „petrodolarii”, la clubul arab urmând să încaseze 800.000 de euro pentru sezon și jumătate în timp ce clubul gorjean se va alege cu 1,2 milioane de euro. O tranzacție spectaculoasă care reconfirmă faptul că valorile din fotbal se țin cu cheltuială. Cât timp cluburile importante din Liga 1 nu vor încerca să ofere condiții salariale atractive va curge multă apă pe Dâmbovița până când vom vedea, din nou, performanțe de răsunet pe plan internațional. Eric este ultima dovadă că fără salarii de top jucătorii de top pleacă unde văd cu ochii. Nimeni nu are dreptul să-l condamne că a ales banii în locul unei ipotetice prezențe în grupele europene. Read the rest of this entry →

Legendele nu mor niciodată: Eusebio

ianuarie 6, 2014 in Internaţional

5 ianurie 2014: s-a stins o legendă a fotbalului mondial, Eusebio.

5 ianurie 2014: s-a stins o personalitate a fotbalului mondial, Eusebio.

Eusebio da Silva Ferreira, cel mai bun fotbalist portughez din toate timpurile. De asemenea, printre cei mai buni din lume. Eusebio a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 71 ani din cauza unui stop cardiorespirator. „Perla neagră” a uluit lumea fotbalului din anii ’60-’70. Calitățile sale: viteză, forță, șut puternic, dribling, atenție totală în joc. Unii l-au comparat cu un alt nume mare, Pele, dar Eusebio a avut stilul său. Inconfundabil. O viață în roșu și alb închinată unui singur nume: Benfica Lisabona. Între anii 1960 – 1975, Eusebio a marcat pentru „vulturi” 638 de goluri în, atenție, 612 meciuri. Portugalia plânge. Toți iubitorii de fotbal îl plâng. A mai căzut o stea din constelația fotbalului mondial. Eusebio, un atacant care a transformat fotbalul în artă! Read the rest of this entry →

Mutu, o poveste neterminată!

ianuarie 5, 2014 in Special

Adrian Mutu a dat prea puțin fotbalului. Un jucător care și-a irosit talentul uriaș pentru că banii și distracțiile au contat mai mult decât trofeele!

Adrian Mutu a dat prea puțin fotbalului. Un jucător care și-a irosit talentul uriaș pentru că banii și distracțiile au contat mai mult decât trofeele!

O vorbă de prin lume adunată sună cam așa: „Ce începe prost se termină și mai prost!”. Fiecare dintre noi am constatat asta pe propria piele. La fel și Adrian Mutu care a fost dat afară de la Ajaccio. Corsicanii au așteptat să facă revelionul și l-au pus pe liber. Adio, Franța. Mutu începe cu stângul 2014. Viața spumoasă, tumultoasă, presărată cu multe „picanterii” și stropită cu băutură la greu îl pune într-o nouă postură jenantă, umilitoare. Un talent uriaș mistuit de neseriozitate. O promisiune continuă prea puțin materializată în fapte. E posibil să asistăm la finalul de carieră al ultimului „decar” autentic pe care l-a avut echipa națională. Colaborarea cu Petrolul poate să aducă „găzarilor” mai mult rău decât bine. Adrian Mutu și-a bătut joc de talentul cu care a fost înzestrat. O poveste neterminată. Pe 8 ianuarie, Mutu împlinește 35 de ani. Halal aniversare. Păcat! Read the rest of this entry →

Tătărușanu, pleacă „moca” la Olympiakos?

decembrie 28, 2013 in Internaţional

Portarul Ciprian Tătărușanu este foarte aproape de Olympiakos unde e posibil să joace pentru un salariu anual de 500.000 de euro.

Portarul Ciprian Tătărușanu este foarte aproape de Olympiakos unde e posibil să joace pentru un salariu anual de circa 500.000 de euro.

Foarte probabil. Presa elenă anunță că, din vară, Tătărușanu este jucătorul campioanei Greciei, Olympiakos Pireu. Un transfer pe „moca” făcut de Steaua. Jucătorul a intrat în ultimele șase luni de contract însă asta nu scuză afacerea păguboasă. Se mizează pe faptul că „Tătă” apără până la vară și duce Steaua în Liga Campionilor. La prima vedere un raționament corect dar cine garantează calificarea în grupe după ce pleacă la greci? Cred că lucrurile trebuiau rezolvate acum un an sau poate în vară. Nu poți lăsa un jucător de echipă națională să plece fără să încasezi ceva. Dacă se finalizează transferul pierderea este importantă. Și valoric, și finanicar. Un milion de euro în iarnă este mai bun decât iluzia unei calificări în grupele UEFA Champions League. Vorba aceea: „Ce-i în mână nu-I minciună”! Read the rest of this entry →