Premier Champions League

Eroul Lucas Moura, cedat de PSG în iarnă iar acum este-n finală!

UEFA Champions League va avea o finală de zile mari: Liverpool – Tottenham. În Europa League putem avea parte de un ultim act tot cu echipe britanice, Arsenal și Chelsea. În acest sezon, fotbalul englez a egalat un record vechi de 35 de ani reușind să ducă patru echipe în semifinalele competițiilor europene. Trofeul Ligii Campionilor este deja al Angliei. Lucas Moura a fost eroul celor de la Tottenham reușind la Amsterdam un hattrick și o calificare de povestit nepoților. Practic asistăm la sfârșitul dominației spaniole. Premier League face acum legea, iar diferența este dată doar de VALOARE. Un fotbal care a pus accentul pe o pregătire fizică exemplară și un ritm de joc care sufocă până și adversarii de calibru precum Barcelona sau Ajax. O ediție de senzație a Ligii Campionilor care anunță revenirea în prim-plan a fotbalului britanic. O ligă de ligă care ar trebui să se numească Premier Champions League!

De câțiva ani, Premier League este considerat cel mai tare campionat din lume. Și pe bună dreptate dacă ne uităm la numele care joacă acolo. La managerii de top, la sumele vehiculate pentru transferuri, la marketing, la tot. Chiar dacă trofeele Ligii Campionilor și Ligii Europa nu au mai fost câștigate de mult de o echipă engleză, Premier League este „number one”.
Prima dovadă o reprezintă finala UEFA Champions League: FC Liverpool – Tottenham Hotspur. Trofeul este deja al Angliei, iar dominația fotbalului spaniol a luat sfârșit. Lucas Moura a făcut meciul vieții. Deși Ajax conducea la un moment dat cu 3-0 la general, Moura a scos din joben trei goluri uluitoare. Cel decisiv chiar în ultimele secunde ale prelungirilor. Suficient pentru un 3-2 memorabil chiar pe terenul „lăncierilor”. Moura, jucătorul cedat în iarnă de PSG pentru că nu avea prea multe minute de joc. Și ce s-a întâmplat? PSG a ratat trofeul, iar Moura se va lupta pentru el. 🙂
O poveste oarecum similară o găsim la Liverpool. Phillipe Coutinho a ținut morțiș să plece la Barcelona pentru a câștiga Liga Campionilor. Uite că va privi finala la televizor, iar fosta sa echipă va juca în ultimul act cu trofeul pe masă. Drama n-ar fi asta ci aceea că primul jucător la care renunță Barça după dezastrul de pe „Anfield” este chiar… Coutinho. Ce poveste tristă, nu? 🙁
Concluzie: a renăscut fotbalul din Premier League. În acest sezon, englezii au șansa uriașă de a câștiga ambele trofee continentale. Liga Campionilor a fost deja acontată, iar în Europa League lucrurile par și mai simple, Arsenal și Chelsea fiind mari favorite în duelurile cu FC Valencia și Eintracht Frankfurt.