Hai la handbal!

Activitatea fizică ajută copiii să se dezvolte armonios. Atât fizic cât și psihologic. Un sport practicat în mod constant dublat de o dietă potrivită oferă o dezvoltare armonioasă și un sistem imunitar care va ține copilul departe de afecțiuni. Sportul practicat de la vârste fragede întârește musculatura și oasele și reduce riscul de obezitate. Mulți copii sunt atrași de handbal. Mai ales fetele. România este una dintre forțele handbalului feminin mondial și dispune, în prezent, de o echipă națională de calitate, dar și de selecționate de juniori și tineret promițătoare. Handbalul dezvoltă foarte mult gândirea şi atenţia. Mai mult, copii vor deveni mai sociabili, mai curajoşi, mai îndemânatici, mai puternici și în primul rând mai sănătoși. Așa că, hai cu copiii la handbal!

Mișcarea este bună nu doar pentru sănătatea fizică, ci și pentru cea mentală. După 30 de minute de sport apar gândurile pozitive, chiar creative. Este vorba de efectul de bună dispoziție, care modifică circulația sângelui, cu ajutorul hormonilor care stimulează psihicul.
Copiii pot învinge prin sport sedentarismul tradițional, corpului îi trebuie mișcare, iar sportul modelează nu doar muschii ci și spiritul și starea de bună dispoziție. Mişcarea fizică este cea care îi ajută să-și tonifieze corpul, să fie mai energici sau chiar să-și îmbunătăţească starea de sănătate. Exerciţiile fizice uşoare, antrenamentele intense sau tehnicile noi, care implică atât corpul, cât şi mintea, toate formele de sport sunt binevenite atunci când conştientizăm câte beneficii poate aduce pentru copii, și nu numai, acest stil de viaţă.
Handbalul poate fi înghesuit în doar câteva vorbe: 14 sportivi împărțiți în două echipe (șase jucători de câmp și un portar) aleargă de-a lungul și latul terenului cu un scop precis: să arunce mingea în poarta adversă.
În ultimii ani, baza de selecție a handbalului, a sportului românesc în general, s-a diminuat puternic. Motivele principale sunt următoarele: copiii au alte tentații, cea mai dăunătoare sportului fiind calculatorul; copiii nu mai fac sport fiind îndrumați de către familie spre alte activități educational-culturale; antrenorii de la cluburile profesioniste nu mai ajung prin școli în căutarea de talente astfel încât elevii cu talent nativ pentru un anumit sport nu ajung să intre în circuitul marii performanțe. În concluzie, handbalul are nevoie de cât mai mulți copii, iar copiii au nevoie de handbal.
Alegerea este doar a copiilor. Indiferent de natura lui, sportul este important. Pentru simplul motiv că formează caractere adevărate, puternice însă e musai să vă doriți acest lucru. Când copiii vor înțelege corect acest mesaj sigur vor încerca să-și depășească limitele. Pe toate planurile!
Dacă vreți să fiți sănătoși, faceți sport!

PUBL. – HOFIGAL – natură și sănătate! www.hofigal.eu

http://www.hofigal.eu/ulei-de-peste-pentru-copii-60-cps-moi-118.html?search_query=copii&results=200