Liță Dumitru și visul american!

Liță Dumitru a avut și are fotbalul în sânge. Mereu a spus lucrurilor pe nume. Din păcate, un stil neapreciat în România!

Pe 2 ianuarie a împlinit 68 de ani. Liță Dumitru, marele Liță. Deja un nume de legendă al fotbalului românesc. Nu și-a găsit loc să antreneze pentru că a fost mereu incomod spunând lucrurilor pe nume. Direct, fără perdea și cu argumente fotbalistice. Asta i-a deranjat pe mulți, pe toți cei care doreau să ascundă jocurile de culise sub preș. Măcar din respect pentru performanțele sale nea Liță merita să antreneze echipe cu nume din România. Nu l-au dorit și așa a ales calea exilului. E în America acolo unde orice este posibil. Antrenează în Atlanta o echipă ce copii și juniori. Firesc, ăia l-au luat de bun, nu ca la noi. Am găsit în arhiva www.suporterdeserviciu.ro un editorial publicat pe data de 2 februarie 2013: „Liță Dumitru, marginalizat de sistem!”. După șase ani văd că acele întrebări au rămas valabile și, din păcate, fără un răspuns din partea… sistemului. Îl puteți reciti mai jos. Așa a ajuns Liță Dumitru să-i antreneze pe alții. Păcat!

«Liță Dumitru a fost unul dintre cei mai spectaculoși mijlocași din istoria Rapidului și a Stelei. În perioada anilor ’70 a format un cuplu de legendă în linia de mijloc a „roș-albaștrilor” alături de un alt nume de legendă: Anghel Iordănescu. Deși a mâncat fotbal pe pâine, Liță Dumitru nu este apreciat pe măsura contribuției pe care a avut-o la dezvoltarea fotbalului românesc. Concret, nu i se dau echipe pe mână pe motiv că vorbește clar și răspicat cu presa. După unii, un fel de… a da din casă. O mare prostie. Nu e așa. Liță Dumitru a spus mereu, cu gura mare, ceea ce a gândit. Nu în spatele ușilor închise, nu în peluză, nu la cantină, iar asta i-a deranjat pe cei care se ocupă de prostii. Măcar din respect pentru el, să i se dea pe mână o echipă națională de juniori sau una de Liga 1. Fraților, omul ăsta chiar știe fotbal. Despre ce vorbim?
Din 1964 până în 1972 a jucat pentru Rapid București. În tricoul „alb-vișiniu”, Liță Dumitru a evoluat în 83 de meciuri și a marcat șase goluri. Apoi a trecut la Steaua (1972 – 1980) unde a bifat 267 de prezențe pentru care a marcat 47 de goluri. A mai jucat la Poli Timișoara, Universitatea Craiova și CFR Timișoara.
Finalul carierei la prins acolo unde a început ascensiunea, la Rapid (1986 – 1988). În total, 442 de meciuri în prima divizie și 64 la goluri. La echipa națională a fost convocat de 57 de ori, reușind 12 goluri. Câți fotbaliști din România se pot mândri cu un astfel de palmares? Câți?
Mereu neînțeles, mereu împotriva sistemului, mereu împotriva mizeriilor din fotbalul românesc, Liță Dumitru n-a prea reușit în cariera de antrenor așa cum a făcut-o ca fotbalist. A bătut mereu la o ușă care stă tot timpul închisă. Nu pentru că n-ar știi fotbal ci pentru că spune-n gura mare tot ce nu-i convine despre cei care trag sforile în acest sport.
De fapt, vorbim despre o castă unde nu intri așa ușor. Sunt reguli și relații clare. Sunt favoruri și reciprocități. Liță Dumitru le-a arătat cu degetul atunci când a avut ocazia. În presă, la radio sau „pe sticlă”. Reacția sistemului nu s-a lăsat prea mult așteptată: nea Liță a fost trecut pe „linie moartă”.
Doar Gigi Becali a spart acest „embargo” atunci când l-a adus antrenor la echipa a doua a Stelei. Parcă în 2011. Dar n-a ținut mult. Poate și nea Liță are vina lui. Mă refer la maniera de a comunica cu jucătorii, cu colaboratorii însă acest aspect nu explică reticența unora de a-l pune la treabă.
Liță Dumitru are ochi de meseriaș și știe ce copil poate fi selecționat într-o reprezentativă de juniori sau la un centru al unui club de elită. La fel de bine el poate deveni un scouter de succes pentru că se pricepe la fotbal.
Serios, chiar nu există un contract pentru Liță Dumitru?»
Din păcate pentru România contractul i l-au oferit… americanii!