Steaua de tablă

„E mai bine să meriți laude și să nu le primești decât să le primești fără să le meriți.” – Mark Twain ( scriitor, satirist și umorist american)

Coman, Moruțan, Nedelcu și Tănase, perlele FCSB-ului, au fost praf la Cluj. Zero spre nimic, dacă o exista așa ceva. Ce campionat? Ce Liga Campionilor? Ce transferuri de zeci de milioane de euro? Povești de iarnă, povești de decor. N-au jucat nimic, echipa n-a arătat nimic. O fi CFR tare dar când nu ești în stare să dai măcar un șut pe poartă tot meciul deja este o problemă mare. De management, de antrenor, de jucători. De tot. Banii lui Gigi că se duc pe Apa Sâmbetei. În schimb, craii din Berceni vorbesc despre arbitraj (Coman), își cumpără mașini luxoase și foarte scumpe (Moruțan), au aroganță cu carul față de alții (Tănase), iar Nedelcu părea dezorientat de parcă juca pentru prima dată alături de coechipierii de la FCSB. Dar fotbalul? Cu fotbalul cum rămâne? Păcat de valoarea lor și de banii pe care îi încasează, cu mult peste ceea ce oferă ei clubului. Fără atitudine pozitivă nu se poate face performanță, iar „perlele” FCSB-ului nu o prea au. Logic, echipa scârție din încheieturi atunci când ei joacă prost. Steaua lor este, deocamdată, una de tablă!

Dezamăgire mare lăsată de „perlele” FCSB-ului. CFR a jucat fotbalul ei, pragmatic, compact. Rezultatul: victorie și zero șuturi pe poartă în dreptul trupei din Berceni. Dan Petrescu a știut ce vrea și cum vrea. Tactic, un fel de șoarecele și pisica. Niciun moment nu s-a pus în pericol poarta apărată de Arlauskis.
Asta e trist pentru Gigi Becali și staff-ul său. Bagă bani într-un sac fără fund, iar asta se întâmplă pentru că, de ani și ani, decizile importante se iau pe bază de instinct, dorință, plăcere, moft sau orice altceva. Personalitatea antrenorului a fost știrbită, mereu și constant, de ani buni, de comportamentul între extreme a patronului. Când îi urcă pe toți în slăvi, după un succes, când îi face praf, după un rezultat nesatisfăcător.
Maniera de a gestiona lucrurile la FCSB, în stilul pe banii mei fac ce vreau, a lucrat împotriva echipei dar mai ales a jucătorilor cu potențial de creștere. Cu salarii mari și plătite la timp, cu laude exagerate venite dinspre lojă după un gol banal, stelele FCSB au uitat repede ce sunt cu adevărat. Așa au ajuns tinerele vedete să creadă mai mult în cotele de zeci de milioane de euro, aruncate de Gigi Becali pe la televiziuni, decât în munca lor de zi cu zi. Coman a uitat să dribleze în schimb l-a criticat pe arbitru, la golul ardelenilor Moruțan a făcut balet în fața lui Vinicius, iar Tănase și Nedelcu n-au prea știut ce vor la acest meci punctând doar la… impresia artistică.
Spre ce se îndreptă FCSB? Probabil tot spre locul 2 sau poate chiar mai rău decât atât!