După dușul nord-irlandez

Pentru Rădoi și ai săi: „Cu spiritul este ca şi cu stomacul: nu poţi să-i dai decât lucruri pe care le poate digera.” – Winston Churchill (om politic, prim-ministru al Marii Britanii)

Cu Austria va fi tare greu. Dușul rece nord-irlandez ar trebui să-i trezească pe „tricolori”. Valabil și pentru selecționerul Mirel Rădoi. Au avut meciul în mână, cele trei puncte erau ca și luate însă erorile au dus la egal. Două puncte pierdute aiurea care vor conta enorm în clasamentul final al Grupei 1 din Liga B a Ligii Națiunilor. Păcat. Starea de spirit la echipă a fost bună, adversarul a jucat peste 50 de minute în inferioritate numerică, România a avut 1-0 din minutul 25. Și tot așa. În loc să vină golul doi și gata au marcat nord-irlandezii, imediat după ce Hanca a fost schimbat cu Nedelcearu. Până a ajuns „Nede” în careu și s-a lămurit ce are de făcut alături de Chiricheș, Whyte le-a dat cu terenu-n în cap. Înaintea lui intrase Nistor, tot o dezamăgire. În loc să dinamizeze jocul, să verticalizeze, s-a scufundat în anonimat. Schimbări sigur vor fi, la jucători, la sistem, la tactică. Sperăm să iasă bine că altfel vom rămâne doar cu iluziile născute înaintea confruntării cu Irlanda de Nord !

Ciudată echipă Irlanda de Nord. România avea palmares negativ cu ea și tot așa rămâne după egalul de pe „Arena Națională”. Un 1-1 greu de explicat punând în balanță jocul modest etalat de nord-irlandezi, și când au jucat cu efectiv complet, și când au avut un om în minus. Ei au făcut tot ceea ce au știut mai bine ca să nu piardă, ai noștri s-au făcut de râs.
Nu este o exagerare dar la câte ocazii au avut „tricolorii”, în special după pauză, nu aveau voie să rateze victoria. Și totuși au ratat-o. Nici prima repriză n-a fost strălucită. Parcă vreo două șuturi pe poartă, ambele la faza golului, cu Stanciu și Pușcaș pe post de marcator. Puțin. Sub așteptări. Totuși, nu este cazul să punem tunurile pe Rădoi și elevii săi. A fost primul meci, mai au multe de pus la punct dar nu trebuie ca erorile să ajungă sub preș.
Socotelile abia încep. Decât egalul rușinos cu Irlanda de Nord și un posibil egal în Austria, mai bine câștigau cu insularii și nu era o dramă un posibil eșec, în seara asta, cu „Österreich”. De ce? Simplu: în prima variantă „tricolorii” se aleg cu două puncte, în a doua, cu trei. Dar să vedem cum va arăta echipa și ce schimbări va face Rădoi. Alex Crețu a fost ok cu insularii și e posibil să apară titular. De asemenea, Burcă poate fi o variantă în centrul apărării. Echipa României, posibil așa:  Tătărușanu – Hanca, Burcă, Chiricheș, Toșca – Cicâldău, Crețu, Stanciu – Ianis Hagi, Pușcaș, Maxim.

P.S. Austria – România, luni seară, ora 21:45, în direct la ProTV !