Fotbalul jucat la birou: Urât !

De reținut: „Legile îi strivesc pe cei slabi şi îi cruţă pe cei puternici.” – Iuvenal (poet latin)

FRF a mărit la… urgență numărul de echipe din Liga 3. Așa s-a ajuns ca pe baza unei cereri depuse la termen și cu respectarea regulamentului, Dinamo 2 și Rapid 2 au ajuns peste noapte în „C”. Alături de CS Gaz Metan Mediaş 2, FC Viitorul Constanţa 2, AFC Hermannstadt 2 s-a completat lista cu cele cinci ocupante ale ultimelor locuri vacante. Probabil se invocă criza adusă de pandemie, iar în cazurile Dinamo și Rapid aceea tradiție istorică. O fi tradiție, nu zic, dar până la sufocarea criteriilor sportive. Aici, stop. CSA Steaua a făcut aceleași demersuri, în anii trecuți, invocând tot tradiția și numărul mare de suporteri însă Federația nu s-a agitat prea tare. Chiar deloc. De ce pentru unii e valabilă ocaua mare, iar pentru alții ocaua mică? Acum se invocă regulamentul, dar când a fost vorba ca CSA să înceapă din Liga 3 toți s-au făcut că plouă, iar unii dintre cei care se bucură azi de acest privilegiu criticau o astfel de hotărâre de mama focului !

Pandemia a schimbat total sistemele competiționale. Motivele sunt multiple. Unele de înțeles, altele nu. S-a mărit numărul de echipe din primul eșalon, iar așa a apărut singura portiță prin care Dinamo s-a salvat de la retrogradare. Toată lumea a fost fericită, Chindia s-a salvat și ea la baraj. Noul sezon aduce criterii care mai de care, la promovare sau retrogradare, cu play-off și play-out de nu mai știm cine, ce și cum. 🙂
Într-un astfel de peisaj, Dinamo și Rapid ajung cu echipa secundă direct în „C”. Dinamo, pur și simplu peste noapte. Unii și-au rupt picioarele prin ligile inferioare, alții direct la cașcaval. 🙁 Păi e frumos? Dar atât timp cât regulamentul permite cereri peste cereri, iar comitetele federale le aprobă ce-ar mai fi de spus? 🙁
Surprinzător cât se agită cei de la Rapid ca să ajungă cu a doua echipă în Liga 3. Asta după ce au reclamat CSA Steaua că s-a dus la barajul pentru „C” fără a juca play-off-ul din campionatul Bucureștiului. Cât tupeu. Incredibil. „Roș-albaștrii” au defilat în campioant, au câștigat tot, cu un golaveraj total astronomic, iar în meciul direct cu Rapid le-au dat „alb-vișiniilor” patru boabe. Asta după ce echipa mare a Rapidului și-a bătut joc de bugetul imens pe care l-a avut la dispoziție terminând în play-off-ul ligii secunde pe ultima poziție. De rușine era bine ca un astfel de demers pentru Rapid 2 să nu mai apară dar uite că tupeul e mare și hop-țop direct în Liga 3.
Când fotbalul se joacă la birou apar astfel de situații nefericite, urâte. Or fie ele regulamentare, statutare, legale dar în esență sunt penibile. Pentru cei care rămân în noroaiele ligilor 4 și 5 dezamăgirea este uriașă. Și așa fac eforturi financiare imense ca să poată trăi de la o etapă la alta, iar atunci când dispare și bruma de încredere în cei puși să organizeze competițiile chiar că se alege praful de tot !