Victoria Craiovei în fața FCSB-ului a pus patru puncte distanță față de CFR. Enorm pentru acest final de campionat. Misiunea trupei antrenată de Dan Petrescu devine aproape imposibilă. Și asta pentru că ardelenii și-au făcut-o cu mâna lor. Vina aparține „Bursucului”. În două meciuri, cu Universitatea și Astra, trupa din Gruia a pierdut cinci puncte imense. Traseul foarte bun din Europa a lăsat impresia că vișiniii din Cluj nu vor avea adversar în acest sezon. Ideea de galop de sănătate în Liga 1 s-a transformat într-un fel de piatră de moară atârnată de picioarele fotbaliștilor. Fiecare punct pierdut a semănat neîncredere, slăbiciune și a săpat puternic la moral. Plus alte probleme, financiare și nu numai, s-a ajuns acum în situația ratării unui titlu de părea arpoape sigur. Presiunea impusă de Dan Petrescu, uneori nejustificată, a făcut ca echipa să cedeze fizic și psihic. O postură greu de reparat, acum, cu câteva etape înainte de final. La început de sezon CFR părea să aibă lumea la picioare, iar acum aproape… nimic !
Universitatea Craiova a mai făcut un pas spre titlul visat de ani buni. Un pas uriaș. Nu că s-a impus cu 2-1 în fața FCSB, care la Craiova a fost departe de ceea ce știe să joace, ci pentru cele patru puncte distanță față de CFR. Greu de păstrat, de olteni, dar și mai greu de recuperat, de ardeleni.
Să dăm timpul înapoi. Nu mult, un pic. CFR juca în Europa. Bine, cu rezultate senzaționale. Atunci, și nu numai, au existat meciuri în care antrenorul Dan Petrescu țipa de mama focului la elevii săi. După o nerealizare, mica sau mare, după un rezultat mai slab, cele câteva înjurături trimise printre dinți, acuzațiile la adresa arbitrajelor sau adversarilor, toate astea au avut efect de bumerang.
Primele puncte pierdute au lărgit spărtura din moralul echipei. Neîncrederea s-a cuibărit treptat, pe furiș, iar rezultatele negative nu au întârziat să apară. Alimentate și de problemele venite dinspre birouri referitoare la contracte, salarii sau alte probleme. Toate astea, coroborate și cu indecizia lui Dan Petrescu, care la 2-2 cu Craiova și 2-0 cu Astra nu a mai închis meciul așa cum a făcut-o de atâtea ori. A vrut să câștige și… a pierdut.
CFR se află sub o presiune greu de descris în cuvinte. O presiune impusă de Dan Petrescu care nu mai poate fi controlată. Nici măcar diminuată. Echipa a cedat fizic și psihic, iar pierderea titlului n-ar fi o surpriză chiar așa de mare. Pauza forțată provocată de pandemie nu a fost gestionată bine și a dat peste cap trupa din Gruia. Acum e prea târziu. Cu un singur punct din ultimele șase puse în joc, CFR are doar speranțe la titlu în timp ce Craiova e pe cai mari.
Follow Me