Sir Alex Ferguson: „Înfrângerea este doar o oprire temporară, nu capătul de drum. Adevăratul caracter se vede în meciul următor”. Capul sus, Gică! Legendele nu se opresc niciodată.

Există în fotbalul românesc un reflex pe care l-am exersat atât de des încât a devenit aproape automat. Când rezultatele sunt proaste, căutăm un vinovat. Când înfrângerile devin rușinoase, căutăm unul și mai repede. După 0-6 cu Polonia, tunurile s-au îndreptat spre Gică Hagi. Era inevitabil. Este selecționerul. Este imaginea echipei. Este omul care apare în fața camerelor după fiecare eșec. Dar tocmai aici apare întrebarea pe care fotbalul românesc evită de prea mult timp să și-o pună cu adevărat.
Chiar Gică Hagi este problema? Pentru că dacă răspunsul este „da”, atunci înseamnă că toate dificultățile fotbalului românesc au apărut în ultimele trei meciuri. Iar asta ar fi cea mai comodă explicație posibilă.
Din păcate, realitatea este mult mai complicată.

Trei meciuri nu înseamnă un verdict
În fotbalul mare, un selecționer este judecat după un ciclu competițional, nu după câteva săptămâni.
Gică Hagi a preluat echipa națională înaintea acestei campanii din Liga Națiunilor și a început cu trei înfrângeri consecutive. Rezultatele sunt foarte slabe.
Nimeni nu poate susține contrariul.
Dar a cere demisia după trei meciuri oficiale înseamnă să ignorăm o regulă simplă a fotbalului: un antrenor are nevoie de timp pentru a implementa idei, pentru a testa soluții și pentru a înțelege limitele lotului pe care îl are la dispoziție.
Există momente în care schimbarea antrenorului este necesară. Există și momente în care schimbarea antrenorului este doar cea mai rapidă metodă de a evita discuția despre problemele reale.
Iar România pare să se afle exact într-un astfel de moment.

Unde sunt cei care l-au numit?
La fel de surprinzător ca rezultatele a fost și ceea ce s-a întâmplat după ele.
În jurul lui Hagi s-a făcut liniște.
După umilința din Polonia, selecționerul a fost lăsat să răspundă singur întrebărilor. Înaintea meciului cu Suedia nu am văzut niciun reprezentant important al Federației Române de Fotbal care să iasă public și să își asume situația.
În fotbalul modern, conducătorii apar atunci când lucrurile merg prost. Nu pentru a se ascunde în spatele selecționerului, ci pentru a transmite că responsabilitatea este comună.
Hagi a fost alegerea Federației. Atunci și responsabilitatea trebuie să fie tot a Federației.
Faptul că selecționerul pare să ducă singur această furtună ridică semne de întrebare despre modul în care este gestionată criza actuală.
Florin Prunea a spus în aceste zile un lucru care merită analizat dincolo de emoția momentului. Nu neapărat pentru că are întotdeauna dreptate, ci pentru că a pus degetul pe o problemă reală: într-un moment de maximă presiune, Hagi a fost lăsat singur în fața criticilor. În loc să vedem conducători care își asumă deciziile luate, am văzut un selecționer obligat să răspundă singur pentru probleme care depășesc cu mult activitatea unei bănci tehnice.

Problema nu este banca tehnică. Problema este baza
Înfrângerea cu Polonia a fost dureroasă.
Dar poate și mai dureros este faptul că ea a scos la suprafață o realitate pe care o vedem de ani întregi. România produce tot mai puțini jucători de nivel internațional. Aria de selecție s-a redus dramatic.
În trecut, fotbalul românesc alimenta echipele naționale cu jucători proveniți din centre puternice de copii și juniori, din campionate competitive și dintr-o concurență reală pentru fiecare post.
Astăzi, concurența este mai mică.
Iar efectele se văd.
Când apar accidentări, suspendări sau scăderi de formă, opțiunile devin limitate. Naționala nu poate fi mai puternică decât fotbalul care o produce.
Iar aici este miezul problemei.

Posturile care dor cel mai tare
Liga Națiunilor a expus câteva vulnerabilități evidente. În special în zona defensivă.
Fundașii centrali și laterali au avut dificultăți serioase în toate cele trei partide. Nu este o observație făcută după un singur meci, ci o tendință care se repetă. Iar aici apare o întrebare legitimă.
Câți fundași români titulari joacă astăzi constant la echipele importante din SuperLigă?
În ultimii ani, cluburile au apelat tot mai des la soluții din străinătate pentru aceste poziții. Este dreptul lor și, pe termen scurt, poate fi chiar justificat.
Problema apare atunci când echipa națională începe să plătească nota de plată. Pentru că selecționerul poate convoca doar ceea ce există.
Iar dacă numărul fundașilor români care joacă la nivel ridicat scade, și opțiunile echipei naționale scad odată cu el.

Copiii care ne țin încă în viață
Există însă și un paradox.
O parte dintre cele mai interesante perspective ale fotbalului românesc nu se dezvoltă în România.
Se dezvoltă în academii din Italia, Spania, Germania, Anglia sau Olanda.
Sunt copiii familiilor românești stabilite în străinătate.
Deocamdată, aceștia completează golurile pe care sistemul nostru intern nu reușește să le umple.
Este o veste bună pentru echipa națională. Dar este și un semnal de alarmă.
Pentru că o țară cu tradiția fotbalistică a României nu ar trebui să depindă atât de mult de ceea ce produce altcineva.

Competițiile devin mai slabe, iar efectele se văd
Fotbalul nu poate fi analizat doar la nivelul echipei naționale. Trebuie privit în ansamblu. La juniori, la tineret, în ligile inferioare și în campionatul intern.
Iar întrebarea care trebuie pusă este simplă: Suntem mai buni decât acum zece ani?
Rezultatele internaționale nu sugerează acest lucru. Nici la nivel de cluburi și nici la nivel de echipe naționale.
În multe cazuri, competițiile interne au devenit mai puțin exigente, iar diferența față de ritmul și intensitatea fotbalului occidental continuă să crească.
Naționala este doar ultimul etaj al acestei construcții.
Când fundația are probleme, fisurile apar inevitabil și sus.

Pericolul celui mai simplu verdict
În astfel de momente, tentația este să găsim o singură explicație.
Să spunem că Hagi este vinovat. Sau că Hagi este nevinovat.
Adevărul este mai nuanțat. Selecționerul are partea lui de responsabilitate. Așa este normal.
Dar nu el a redus baza de selecție.
Nu el a format generațiile care astăzi ajung insuficient pregătite la nivelul de performanță.
Nu el a decis structura competițiilor interne.
Și nu el poate rezolva, în câteva luni, probleme care s-au acumulat în ani.
De aceea, discuția despre viitorul lui Hagi este importantă.
Dar discuția despre viitorul fotbalului românesc este esențială.

Mai întâi analiza. Apoi verdictul
România traversează unul dintre cele mai dificile momente ale ultimilor ani.
Rezultatele sunt dureroase, iar reacțiile emoționale sunt firești.
Dar tocmai în astfel de momente este nevoie de luciditate.
Gică Hagi nu trebuie transformat într-un țap ispășitor după trei meciuri oficiale. După încheierea preliminariilor Campionatului European va exista suficient material pentru o evaluare corectă și completă.
Atunci se va putea trage linia.
Atunci se va putea spune dacă proiectul a funcționat sau nu.
Până atunci însă, ar trebui să avem curajul să privim dincolo de banca tehnică.
Pentru că problema României nu începe cu Hagi.
Și, indiferent ce se va întâmpla de acum înainte, nu se va termina cu Hagi.