Cupa Mondială la fotbal: Trofeul „Jules Rimet” (1930 – 1970) și Trofeul „FIFA World Cup”, din 1974 până în prezent!

Încet-încet, Mondialul începe să se așeze. Entuziasmul debutului și promisiunile făcute înaintea turneului lasă loc concluziilor trase direct din iarbă. Unele naționale și-au asigurat deja matematic prezența în fazele eliminatorii, în timp ce altele au început să facă socoteli complicate sau chiar să privească spre ieșirea din scenă. Au fost zile în care am văzut favorite confirmând, outsideri surprinzând și suporteri care au continuat să cânte indiferent de rezultat. Exact genul de povești care transformă o Cupă Mondială într-un spectacol ce depășește cu mult cele 90 de minute de joc. După primele două etape ale grupelor, competiția începe să intre în zona în care apar primele verdicte. Nu definitive, dar suficient de clare încât să schimbe starea unor suporteri și să alimenteze speranțele altora.

Statele Unite confirmă că debutul bun nu a fost o întâmplare. Victoria cu Australia (2-0) nu a avut nimic spectaculos, dar tocmai aici stă meritul americanilor. Au jucat matur, au controlat partida și au obținut exact ceea ce aveau nevoie: calificarea matematică în fazele eliminatorii. Este genul de echipă care nu aprinde imaginația prin artificii, dar care îți lasă impresia că știe foarte bine unde vrea să ajungă. La polul opus, Australia a părut o copie palidă a formației care impresionase la debut. Totuși, frumusețea fotbalului stă și în faptul că uneori speranța rezistă chiar și atunci când jocul nu o justifică pe deplin. Cangurii încă sunt în cursă și încă au motive să creadă. Uneori, la un turneu final, contează la fel de mult punctele adunate la timp precum jocul practicat într-o anumită seară.
Marocul continuă să scrie una dintre cele mai interesante povești ale acestui început de turneu. După remiza obținută în fața Braziliei, nord-africanii au făcut încă un pas important spre fazele eliminatorii. Golul rapid marcat împotriva Scoției a fost suficient pentru a confirma încă o dată sentimentul că semifinalista de la Mondialul din 2022 nu a fost o întâmplare. Există echipe care au nevoie de multe ocazii pentru a câștiga. Marocul pare să facă parte din categoria celor care, odată ajunse în avantaj, transformă meciul într-un exercițiu de control, disciplină și răbdare.
Iar dacă scoțienii au pierdut pe teren, au câștigat din nou în tribune. Este greu să nu fii impresionat de felul în care răsună „Flower of Scotland” înaintea fiecărui meci, de bucuria cu care își însoțesc echipa și de loialitatea care nu depinde de rezultate. Într-un fotbal tot mai preocupat de cifre și statistici, asemenea imagini rămân printre cele mai valoroase. Sunt momente care ne amintesc că fotbalul nu aparține doar celor care câștigă, ci și celor care știu să fie alături de echipa lor atunci când lucrurile nu merg așa cum și-ar fi dorit.
Brazilia a făcut ceea ce face Brazilia atunci când întâlnește adversari inferiori: a câștigat fără să lase impresia că a forțat vreun moment. Victoria cu Haiti, un 3-0 de neprezentare încă din prima repriză, a avut aerul unei formalități rezolvate elegant. Mai ales după pauză, Seleção a părut că joacă având deja un ochi aruncat spre provocările care vor urma în fazele eliminatorii. Marile puteri știu că un Mondial nu se câștigă în grupe. Haitienii și extraordinarii lor suporteri au părut să trăiască experiența întâlnirii cu Brazilia ca pe o sărbătoare în sine. Uneori, la Cupa Mondială, există și astfel de momente. Momente în care simpla prezență pe aceeași scenă cu granzii reprezintă deja o victorie. Iar asta nu înseamnă lipsă de ambiție, ci conștientizarea drumului parcurs până la cea mai importantă competiție a fotbalului mondial.
Și apoi… Turcia.
Dacă există o echipă care simbolizează dezamăgirea acestui început de Mondial, aceea este Turcia. O selecționată de la care mulți așteptau mult mai mult și care se îndreaptă acum spre ieșirea din scenă fără gol marcat și fără vreo explicație convingătoare. Înfrângerea cu Paraguay a fost încă un episod al unui turneu ratat de la primul până la ultimul fluier. Eliminarea lui Miguel Almirón, trimis la vestiare chiar înainte de pauză pentru că și-a acoperit gura în timpul unui conflict, nu a destabilizat defensiva paraguayană. Această sancțiune, dictată conform noilor directive, a fost depășită de rezistența echipei. Turcii au avut superioritate numerică, au avut timp, au avut obligația să reacționeze. N-au făcut-o. Iar acesta este poate cel mai greu lucru de înțeles atunci când privești parcursul lor de până acum.
Fotbalul este plin de povești despre favorite care cad și outsideri care se ridică. De aceea îl iubim. Nu pentru că oferă întotdeauna dreptate celor mai buni, ci pentru că oferă șanse celor care îndrăznesc să creadă. După numai două etape, unele națiuni visează deja la optimi. Altele încep să-și caute explicații pentru ceea ce nu a funcționat. Iar între aceste două stări se află adevărata frumusețe a unei Cupe Mondiale: capacitatea ei de a transforma speranța în certitudine și certitudinea în dezamăgire în doar câteva zile.