Exclusivitate din Riffa (Bahrain) – După Iordania, Florin Motroc este decis să câștige titlul și în Bahrain: „Sunt ferm convins ca Dumnezeu mă va ajuta!”

februarie 16, 2014 in Interviuri

Florin Motroc este la șase „finale” distanță de titlu. Toată lumea din Bahrain este cu ochii pe el. Și nu numai!

Florin Motroc este la șase „finale” distanță de titlu. Toată lumea din Bahrain este cu ochii pe el. Și nu numai!

După ce în sezonul trecut a făcut senzație în Iordania, unde a cucerit titlul cu Shabab Al Ordon, Florin Motroc e pe cai mari în Bahrain.
După 13 etape, Riffa SC are un avans de trei puncte în fruntea clasamentului și un meci mai puțin.
Motroc mai are de trecut șase meciuri pentru a ajunge la titlu. Un antrenor ambițios căruia i-au plăcut mereu proiectele începute de la zero.
Un rapidist sută la sută gata să își ajute echipa de suflet!
Un român adevărat pentru că nu a ezitat să ne mărturisească că este gata să lucreze pentru România la orice nivel de vârstă al unei reprezentative!
În Bahrain este apreciat și respectat! Read the rest of this entry →

Steaua contrazice „amicalele”

februarie 14, 2014 in Superliga

Alex Chipciu a intrat în sezon cu o „doppietta” în poarta Concordiei Chiajna. Dacă o ține așa va reveni și la echipa națională. Cu Argentina?

Alex Chipciu a început sezonul cu o „doppietta” în poarta Concordiei Chiajna. Dacă o ține așa va reveni și la echipa națională. Cu Argentina?

Tămbălăul creat în jurul primul meci oficial al sezonului a fost o mare prostie. Lupta pentru titlu implică și o luptă mediatică dar de aici și până la a pune sub semnul întrebării victoria Stelei e deja prea mult. Dacă am lua de bun tot ceea ce s-a spus despre acest joc, înainte de a începe, ar fi însemnat ca Chiajna să câștige în Ghencea pentru ca spiritele să se mai liniștească un pic. Imposibil. O echipă care a reprezentat România în grupele Ligii Campionilor nu are cum să-și facă probleme cu Chiajna. „Roș-albaștrii” au dezvoltat o viteză de joc impresionantă, au făcut un meci de nivel european. Vineri seară, Steaua a contrazis rezultatele din „amicalele” disputate în această iarnă și a devenit liderul Ligii 1. O premieră în acest campionat. Pe merit. Chiar dacă unii invocă de mama focului penalty-ul neacordat ilfovenilor sau golul de cascadorii râsului primit de portarul Concordiei în ce de-al doilea mitan. Steaua a câștigat trei puncte clare! Read the rest of this entry →

Chivorchian, candidatura bunului-simț!

februarie 13, 2014 in FRF

Gheorghe Chivorchian, un candidat care poate încurca socotelile la alegerile pentru șefia Federației!

Gheorghe Chivorchian, un candidat care poate încurca socotelile la alegerile pentru șefia Federației!

Gheorghe Chivorchian este candidatul-surpriză la șefia FRF. Dacă nu se răzgândește până luni. Un om așezat și obișnuit să pună lucrurile în ordinea logicii, nu a intereselor. Un candidat al celor care trag din greu la baza piramidei de selecție. La toate cluburile unde a lucrat a pus la punct centrul de copii și juniori. De exemplu, cât a fost președinte la FCM Bacău toate echipele de juniori ale clubului s-au abonat la locurile 1 și 2 la nivel național. Asta spune totul despre viziunea acestui om în materie de fotbal. Nu știu ce șanse are și nici dacă va câștiga șefia Federației. Pot să vă confirm altceva: ori de câte ori am avut ocazia să-l am ca partener de dialog, domnul Chivorchian a răspuns mereu direct, sincer, fără ezitări. L-ați văzut vreodată în postura de actor principal al bălăcărelilor mediatice vizând fotbalul românesc? Nu cred. Din acest motiv consider candidatura lui Gheorghe Chivorchian un demers de bun-simț! Read the rest of this entry →

Fotbalul și șansa proiectului de la zero

februarie 10, 2014 in Copii și juniori

Fotbalul românesc are nevoie de oameni capabili să pornească proiecte de la zero. Doar așa se poate construi ceva sănătos și durabil!

Fotbalul românesc are nevoie de oameni capabili să pornească proiecte de la zero. Doar așa se poate construi ceva sănătos și durabil!

E mult mai ușor să ai grijă de un proiect care merge bine și infinit mai greu să pui pe picioare unul care să înceapă de la zero. Valabil și în fotbal acolo unde viața ne-a arătat și ne arată multe. Dar fotbalul românesc are nevoie, mai mult ca niciodată, de oameni noi pentru proiecte noi. La toate nivelurile, în orice fel de structură organizatorică. În ultimii 20 de ani, normalitatea s-a tocit și totul a luat-o razna. De aici până la eșecurile în lanț n-a mai fost decât un pas. Este nevoie de noi provocări, de un suflu nou. La copii, la juniori, la loturile naționale. Și foarte important ca astfel de proiecte noi să fie conduse de oameni care vin din iarbă. Care au suferit pentru clubul lor, care au trăit cu intensitate bucuriile și tristețile, care au pus suflet înaintea altor aspirații. Cu principii noi și idei îndrăznețe. Așa, fotbalul românesc are șansa să se salveze! Read the rest of this entry →

Hagi apără drumul spre glorie

februarie 9, 2014 in FRF

Gică Hagi: „Cumnati, prieteni, colegi, cu noi s-au făcut performanțe foarte mari. Suntem lideri, competitivi, responsabili, ei au stat atâția ani și am ajuns unde am ajuns”.

Gică Hagi: „Cumnati, prieteni, colegi, cu noi s-au făcut performanțe foarte mari. Suntem lideri, competitivi, responsabili, ei au stat atâția ani și am ajuns unde am ajuns”.

„Ei ce au făcut?”, a tunat și fulgerat Gică Hagi, duminică seara, la Dolce Sport. „Regele” a fost deranjat de atacurile dure lansate împotriva lui Gică Popescu de Dumitru Dragomir și ceilalți candidați la șefia Federației: Vasile Avram, Marcel Pușcaș și Răzvan Burleanu. Popescu este favorit cert, iar contracandidații săi preferă, ca strategie, atacurile fără scrupule. O alegere inoportună care le va aduce voturi în minus, nu în plus așa cum se așteaptă ei. Ideea de a demola mediatic candidatura lui Gică Popescu, cu orice preț, a fost făcută țăndări de Hagi: „Suntem lideri, competitivi, responsabili. Acum vrem să venim noi, care am arătat drumul spre glorie”. O remarcă realistă. Popescu și echipa sa (Hagi, Stelea și Ilie Dumitrescu) au făcut performanțe de notorietate. La cluburile unde au jucat, la echipa națională, în afaceri. Ei au găsit de mult drumul spre glorie. O vor face și la conducerea Federației! Read the rest of this entry →

Sânmărtean, un pariu adevărat!

februarie 7, 2014 in Superliga

Lucian Sânmărtean a ales Steaua. O decizie care poate să-l aducă mai aproape de echipa națională. Ce zici, Piți?

Lucian Sânmărtean a ales Steaua. O decizie care poate să-l aducă mai aproape de echipa națională. Ce zici, Piți?

Telenovela a ajuns la final. Lucian Sânmărtean a ales Steaua. Cu acte. Un pariu adevărat. După Mutu este al doilea „decar” de meserie din Liga 1. Dar va fi același Sânmărtean de la Vaslui? Greu de spus. Steaua avea nevoie de un asemenea jucător pentru că atacul nu merge. Singurele semne de întrebare sunt legate de… jucător. Sânmărtean este un fotbalist destul de retras ca stare de spirit. Când are capsa pusă nu-i mai intri în voie. Marea problemă este dacă și cât de repede se va adapta în vestiarul Stelei. Doar e un nume, iar la unii dintre jucători nu le va conveni acest statut. Că fizic stă bine. Duce o viață extrasportivă liniștită care îl ajută să facă față stresului. Cine câștigă pariul? Cei care l-au adus sau cei care l-au vândut? Read the rest of this entry →

Răspunsul amicalelor? Contează!

februarie 6, 2014 in Superliga

Flavius Stoican are motive de bucurie. Dinamo a câștigat „Marbella Cup” dar mai important este că echipa a crescut în joc de la meci la meci.

Flavius Stoican are motive de bucurie. Dinamo a câștigat „Marbella Cup” dar mai important este că echipa a crescut în joc de la meci la meci.

Unii zic că nu contează. Alții că da. Ca de fiecare dată adevărul este undeva la mijloc. Meciurile de pregătire din această perioadă sunt planificate pentru a da răspunsuri. În cazul Stelei e clar că atacul nu merge. La Petrolul sunt semne că Mutu și Zicu nu pot acoperi absența lui Hamza și Boudjemaa. La Dinamo încă mai există probleme cu omogenizarea. Și seria poate continua. Partidele de verificare pot avea efecte diverse. O echipă care a fost ciuca bătăilor în perioada de pregătire își ia măsuri de precauție, iar în campionat poate face ravagii. Alta, care a defilat în amicale, poate privi de sus competiția și ratează startul. Importante sunt constatările din meciurile cu echipele tari. Acolo se văd cifrele tuturor compartimentelor. Dacă nu dai gol în meciurile-test e și mai greu s-o faci în campionat. Cine nu ia în seamă aceste rezultate riscă să rateze trofeele! Read the rest of this entry →

Unicul căpitan, unicul rege: Gică Hagi!

februarie 5, 2014 in Special

Gică Hagi a respectat meseria de fotbalist și s-a respectat ca om. Un nr. 10 unic și inegalabil!

Gică Hagi a respectat meseria de fotbalist și s-a respectat ca om. Un nr. 10 unic și inegalabil!

Am avut privilegiul să urmăresc întreaga carieră fotbalistică a lui Gică Hagi. Cât timp a jucat în țară n-am prea scăpat vreun meci. Mi-aduc aminte de ziua când s-a retras din activitate. Conferința de presă a avut loc la „Crown Plaza”. Am strâns într-un dosar tot ceea ce am scris despre marele Hagi. Cu emoție, cu pasiune, cu respect. Așa cum a tratat el fotbalul și suporterii. Am avut la dispoziție doar un minut în care am reușit să-i ofer colecția. Gică Hagi va fi mereu unicul căpitan. Și-a respectat colegii ca să le poată cere respectul. Nu i-a jignit, nu i-a mințit, nu s-a umflat în pene că el este buricul pământului. Așa a ajuns cel mai bun. Lumea i-a spus „Rege” pentru că a fost mereu primul dintre toți. Gică Hagi împlinește astăzi 49 de ani. La mulți ani, Gică! Read the rest of this entry →

Ce-aveți cu Stoican?

februarie 3, 2014 in Superliga

Flavius Stoican nu are deloc liniște la Dinamo. Presa speculează non-stop. Ba vine Ando, ba Lucescu jr. Pentru dinamo ar fi bine să rămână Stoican!

Flavius Stoican nu are liniște la Dinamo. Presa speculează non-stop. Ba vine Ando, ba Lucescu jr. Pentru Dinamo ar fi bine să rămână Stoican!

În fotbalul românescu sunt multe apucături trăsnite. Și decizii anapoda. Una dintre acestea este că atunci când ceva merge bine își bagă dracul coada până se alege praful de tot. Valabil și pentru Dinamo. Flavius Stoican a reușit să stopeze criza de rezultate, a pus pe picioare o echipă cât de cât competitivă, iar după cum arată „haita” în această perioadă de pregătiri poate visa la mai mult. Din păcate, zvonurile despre o posibilă înlocuire a antrenorului se întețesc de la o zi la alta. Ba vine Andone, ba vine Lucescu jr. De ce atâta presiune? Nimic nu este întâmplător. Cel puțin asta ne-a arătat fotbalul românesc de ani buni. Cineva lansează aceste „bombe” în presă fie pentru a pregăti o mutare-șoc, fie doar ca să facă rău. Flavius Stoican este un antrenor tânăr, de perspectivă, care are nevoie de încredere. Dacă presiunea mediatică va continua nu cred că-l apucă vara. Fraților, ce-aveți cu Stoican? Read the rest of this entry →

Bourceanu, mai mult decât căpitan!

februarie 1, 2014 in Superliga

Alex Bourceanu sau inima Stelei. Un căpitan care a pus mult suflet în joc. Acum o va face pentru Trabzonspor!

Alex Bourceanu sau inima Stelei. Un căpitan care a pus mult suflet în joc. Acum o va face pentru Trabzonspor!

Alex Bourceanu a lăsat Steaua pentru Trabzonspor. Bine pentru el, bine pentru club, rău pentru echipă. La vară, Steaua risca să-l piardă moca. Aşa ia nişte bani, acum, însă pierde mai mult decât un căpitan. Şi nu puţini. Pe criza asta 1,3 milioane de euro înseamnă ceva dar campioana rămâne fără liantul miraculos care construia jocul. Bourceanu ne-a dovedit, de multe ori, că ştia când să-şi certe colegii ca să grăbească faza sau când să-i laude ca să le ridice moralul. O capacitate de efort ieşită din comun. Un „trabajador” cum numesc spaniolii astfel de jucători. Alex Bourceanu a plecat la mai bine, iar Steaua rămâne fără o inimă neînfricată, o inimă de căpitan! Read the rest of this entry →

O singură inimă alb-albastră și-o singură Craiovă!

ianuarie 31, 2014 in Liga 2

Se reface puzzelul la Craiova. Sunt șanse reala ca din două inimioare, „CS” și „FC” să ia naștere  una singură: Universitatea Craiova!

Se reface puzzelul la Craiova. Sunt șanse reala ca din două inimioare, „CS” și „FC” să ia naștere una singură: Universitatea Craiova!

Ceea ce trebuia să se întâmple mai demult la Craiova s-a urnit abia acum. Dar vorba aceea: „Mai bine mai târziu decât niciodată”. Olguța Vasilescu și Adrian Mititelu și-au trimis echipele de avocați pentru a negocia formarea unei singure echipe la Craiova. O veste excelentă. Nu poate exista decât o singură Universitatea Craiova, o singură „Craiova Maxima”. Bănia clocotește din dragoste de fotbal dar nu s-a împăcat deloc cu ideea celor două inimioare alb-albastre în locul uneia singure, mare și puternică. E bine că în al doisprezecelea ceas Adrian Mititelu a înțeles că dincolo de nemulțumirile personale există interesul comunității în care trăiește. Craiova nu poate exista în fotbal decât cu o singură echipă: Universitatea Craiova. Doamna primar Olguța Vasilescu are puterea să redea oltenilor dragostea alb-albastră, să le facă un stadion cu care să se mândrească și-o echipă care să sperie din nou Europa. Hai Universitatea, hai Craiova, tu campiona unei mari iubiri! Read the rest of this entry →

Piţurcă, între demitere şi demisie?

ianuarie 30, 2014 in Națională

Selecționerul Victor Pițurcă nu mai are sprijinul suporterilor pentru un nou ciclu de calificare. Şi riscă să fie contestat la scenă deschisă în timpul testului cu Argentina!

Selecționerul Victor Pițurcă nu mai are sprijinul suporterilor pentru un nou ciclu de calificare. Şi riscă să fie contestat la scenă deschisă în timpul testului cu Argentina!

Deşi lumea vorbeşte mai mult despre alegerile pentru şefia Federaţiei, situaţia selecţionerului echipei naţionale rămâne de actualitate. Victor Piţurcă nu mai are „sprijinul popular”. Asta e clar. Orice sondaj pe această temă arată că suporterii naţionalei îşi doresc un alt selecţioner. De asemenea, nume grele din fotbalul românesc, cum ar fi Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste, doresc o schimbare majoră după ce s-au săturat de certurile în care a fost sau este implicat Piţi. Ba cu unii jucători, ba cu Iordănescu, ba cu presa, ba cu „X”, ba cu „Y”. Cred că este bine să se clarifice totul acum, nu în ajunul amicalului cu Argentina. Ca să nu se zică apoi că se vrea răul echipei naţionale. Dacă Piţurcă rămâne există riscul ca meciurile „tricolorilor” să se transforme în proteste la scenă deschisă împotriva selecţionerului. Deci, demitere sau demisie? Read the rest of this entry →

Chiricheș, prima dezamăgire!

ianuarie 27, 2014 in Internaţional

Vlad Chiricheș joacă fotbal cu zâmbetul pe buze. De aceea avem instinctul de a-i ierta prima greșeală. Cu condiția să nu se mai repete!

Vlad Chiricheș joacă fotbal cu zâmbetul pe buze. De aceea avem instinctul de a-i ierta prima greșeală. Cu condiția să nu se mai repete!

L-am considerat pe Vlad Chiricheș un exemplu de urmat de cei care vor să ajungă fotbaliști. Foarte mulți copii îl consideră un model pozitiv. Mă refer la stilul de joc dar și la modul în care se comportă în afara stadionului sau în fața camerelor de luat vederi. Imaginile cu Chiricheș abia ținându-se pe picioare, iar apoi căzând în zapadă au șocat lumea fotbalului și nu numai. Drama cea mare este că tinerii, copiii, juniorii au pierdut un idol. Nu vreau să-l apăr pe fundașul lui Tottenham dar ceva este în neregulă. Refuz să cred că episodul cu băutura este adevărat din dorința ca după acest incident nefericit „Chiri” să redevină jucătorul responsabil pe care îl știam de la națională. Poate este o farsă, o capcană în care a picat Chicircheș. Deocamdată, apariția publică „împleticită” urmată de un plonjon în zăpadă reprezintă o mare, o mare dezamăgire. În special pentru copiii care încă îl mai iubesc și cred în steaua lui norocoasă! Read the rest of this entry →

Steaua, în goană după un „decar”!

ianuarie 26, 2014 in Superliga

Lucian Sânmărtean este genul de mijlocaș care poate limpezii jocul Stelei. Transferul la Steaua are șanse să se facă acum!

Lucian Sânmărtean este genul de mijlocaș care poate limpezii jocul Stelei. Transferul are șanse să se facă acum!

Am spus de multe ori că fotbalul românesc duce dorul unui nr. 10 de calitate. Mai ales naționala care ratează obiectiv după obiectiv. Dobrin, Balaci, Hagi și Mutu sunt dovada că istoria confirmă ceea ce spun. În fotbalul românesc, și nu numai, echipele de top s-au construit în jurul unui „decar” autentic. Cei de la Steaua știu asta dar niciodată nu au dorit să facă un caz. Chestie de imagine. Acum e limpede: Lucian Sânmărtean este alesul. Un jucător capabil să facă singur diferența într-un meci cu miză. Dacă rezolvă transferul, Steaua dă lovitura. Sânmărtean nu are nevoie să-și demonstreze talentul ci doar utilitatea maturității în joc. Din această perspectivă este mai valoros ca Mutu. Cel puțin acum, la ora când vorbim despre asta. Este o realitate: Steaua căuta de zor un „decar” și se pare că l-a găsit! Read the rest of this entry →