Suspendarea fotbalului

aprilie 16, 2013 in Superliga

Lumea vrea fotbal, nu porți închise. Violența și intoleranța pot fi învinse cu frumusețea fetelor și vocile cristaline ale copiilor!

Lumea vrea fotbal, nu porți închise. Violența și intoleranța pot fi învinse cu frumusețea fetelor și vocile cristaline ale copiilor!

Am lăsat să treacă un pic de timp pentru a comenta sancțiunile dictate în urma evenimentelor de la derby-ul Rapid – Steaua (1-1). Un amalgam de păreri, încâlcit, încât nici nu știi ce să mai crezi. Domnul Dumitru Dragomir, șeful Ligii, a spus în stânga și-n dreapta că incidentele din dosarul „Bricheta 2” sunt mai grave decât în cazul „Bricheta 1”. Totuși, sancțiunile dictate de Comisia de Disciplină sunt un pic contradictorii. Dacă au suspendat stadionul „Giulești” șase etape atunci și suspendarea managerului Stelei, Mihai Stoica, trebuia să fie cam cu aceeași unitate de măsură, adică șase săptămâni, nu cinci luni. Că vorbim de același meci. Apoi, amenda imensă dată Rapidului, de 70.000 de lei. Peste putința suportabilității când știi că jucătorii acestei echipe bat pe la uși ca să-și ia salariile. Și? Până la urmă s-a suspendat… fotbalul! Read the rest of this entry →

A fost un derby…

aprilie 14, 2013 in Superliga

Alex Bourceanu, unul dintre jucătorii care și-au dorit ca scorul de pe tabelă să fie stabilit pe teren. La comisii pot apărea însă surprize!

Alex Bourceanu, unul dintre jucătorii care și-au dorit ca scorul de pe tabelă să fie stabilit pe teren. La comisii pot apărea însă surprize!

Rapid – Steaua a avut de toate pentru toți. Goluri, tensiune, ambiții, orgolii, incidente. Mai toate ingredientele marilor derby-uri din Europa. Un meci la care finalul a compromis tot ceea ce a fost bun până atunci. Dacă stau bine să mă gândesc… mai nimic. 🙂 Meciul a fost slab, chiar mediocru. Din păcate, mizeria morală a unor fani încinși a ucis spectacolul. Scaune, brichete, pungi cu „substanțe necunoscute”, ceva ciudat cu aspect de urină, aruncate peste oaspeți. După precedentul caz „Bricheta” era să fie și… repetiția. Oricum, dosarul va ajunge la comisii unde pot apărea surprize. Un egal, 1-1, echitabil în raport cu ceea ce s-a întâmplat pe teren. Cu bune și rele, cred că am avut parte de un derby. E prea mult? Read the rest of this entry →

Rapid – Steaua, mereu un derby!

aprilie 12, 2013 in Superliga

Rapid - Steaua, mereu un derby. Orgolii, ambiții, polițe etc. Toate ingredientele pentru un meci de zile mari.

Rapid – Steaua, mereu un derby. Orgolii, ambiții, polițe de plătit etc. Toate ingredientele pentru un meci de zile mari!

Un meci care a fost întotdeauna un derby. Două echipe din același sector despărțite doar de câteva stații de tramvai. Două echipe cu suporteri din categorii sociale diferite: Rapidul, formația celor cu venituri medii și mici, Steaua, favorita unor fani ceva mai înstăriți și organizați ca fel de a trăi. Două echipe tratate diferit de istorie înainte de 1989: Rapid, un fel de simbol al luptei împotriva nedreptăților sociale ridicate la rang de politică de stat, Steaua, exponenta disciplinei militare cu orice preț și a faptului împlinit. Două echipe care se gândesc la acest derby înainte să înceapă campionatul. De ce să nu fie derby? Un meci care atrage orgolii, pasiune și dragoste de fotbal. Hai la meci, Rapid – Steaua este un derby! Read the rest of this entry →

Lecția de atitudine

aprilie 9, 2013 in Liga Campionilor

Borussia Dortmund ne-a arătat care este definiția atitudinii în fotbal. Simplu: să joci, să crezi în victorie până în ultima secundă!

Borussia Dortmund ne-a arătat care este definiția atitudinii în fotbal. Simplu: să joci, să crezi în victorie până în ultima secundă!

Borussia Dortmund ne-a arătat care este diferența dintre fotbalul românesc și cel german, dintre Liga 1 și Bundesliga. Pe scurt și destul de sumar aceasta se numește atitudine. Mental, nemții au fost superiori spaniolilor de la Malaga. Să dai două goluri în timpul suplimentar de joc nu stă la îndemâna oricui. În peluză se spune că pe nemți i-ai bătut doar atunci când îi vezi urcați în autocar cu capetele plecate. Așa a fost la Dortmund. Malaga a crezut că dacă are 2-1 a rezolvat soarta calificării. O lecție de viață din care avem numai de învățat. Poți să ai cei mai tari jucători din lume, poți să ai cea mai tare echipă de pe mapamond că dacă n-ai mentalitate de învingător ratezi meciurile decisive. Un har care nu se obține la antrenamente ci în sistemul educațional oferit de școală și familie! Read the rest of this entry →

Liga faliților

aprilie 8, 2013 in Superliga

Un paradox: în fotbal se învârt mulți bani dar se vorbește, la fel de mult, de insolvență sau faliment. Ce lume!

Un paradox: în fotbal se învârt mulți bani dar se vorbește, la fel de mult, despre insolvență sau faliment. Ce lume!

Vremuri grele. Nu mai sunt bani pentru fotbal. Altădată, oamenii cu bani și dare de mână își dădeau coate și dădeau cât puteau ca să ajungă în structura acționariatului unui club puternic, cu nume și tradiție. Fotbalul a fost și este un vehicul de imagine iute ca săgeata. Ești în fenomen, știe toată lumea de tine. Din păcate, criza a schimbat realitatea. Dumitru Dragomir a botezat Liga 1 în ton cu vremurile: „Liga insolvenților”. Poate era mai bine să-i zică „Liga faliților”, de la faliment, că doar descrie o situație de insolvabilitate în care au ajuns unele cluburi de fotbal. Din ce în ce mai multe. Rapid, „U” Cluj și Gloria Bistrița sunt deja în insolvență. Probabil vor urma și alte grupări deoarece procedura permite patronilor să diminueze salariile jucătorilor. Vai de mama lui de fotbal! Read the rest of this entry →

Un zvon care prinde contur: Răzvan Lucescu, la Dinamo!

aprilie 7, 2013 in Superliga

Răzvan Lucescu, gata pentru o nouă provocare în Liga 1: Dinamo. Bani, timp și răbdare sunt principalele repere în drumul către titlu și grupele Ligii Campionilor!

Răzvan Lucescu, gata pentru o nouă provocare în Liga 1: Dinamo. Bani, timp și răbdare sunt principalele repere în drumul către titlu și grupele Ligii Campionilor!

Joi, 4 aprilie, am publicat pe blog un editorial cu titlul „Anghelache, cel mai tare transfer făcut de Dinamo!”. La final, ca un fel de concluzie, am spus: „Instalarea ca șef de club a domnului Constantin Anghelache are mari șanse să devină cartea câștigătoare a «roș-albilor» pe termen mediu și lung. Ce urmează? Poate Răzvan Lucescu pe banca tehnică. Luați-o doar ca pe o simplă bănuială!”. Uite că, după câteva zile, „bănuiala”, bazată pe informații oferite de oameni din fotbal, începe să prindă contur. Actualul antrenor al echipei El Jaish (Qatar) a fost deja contactat de șefii lui Dinamo. Cum și Mircea Lucescu susține această mutare lucrurile par clare. Lucescu jr. vine la vară ca să ia titlul și s-o ducă pe Dinamo în grupele Ligii Campionilor! Read the rest of this entry →

Anghelache, cel mai tare transfer făcut de Dinamo!

aprilie 4, 2013 in Superliga

Constantin Anghelache este capabil să transforme Dinamo într-un club european. Pe toate planurile. Vrea să înceapă cu academia de fotbal. Adică, să asigure viitorul!

Constantin Anghelache este capabil să transforme Dinamo într-un club european. Pe toate planurile. Vrea să înceapă cu academia de fotbal. Adică, să asigure viitorul!

Numirea lui Constantin Anghelache în funcția de președinte executiv la Dinamo este cel mai tare transfer realizat la Dinamo de zece ani încoace. În primul rând pentru că domnul Anghelache este un reputat expert în finanțe, doctor în economie, ceea ce reprezintă garanția unei gestiuni performante a banilor din visteria clubului. În al doilea rând, Constantin Anghelache este o adevărată enciclopedie în materie de reguli și regulamente în fotbal. În al treilea rând, Anghelache este expertul de zi cu zi, în materie de afaceri și fotbal, cu care se consultă Mircea Lucescu. Și nu în ultimul rând, Constantin Anghelache știe să vorbească cu presa despre club, fotbal și orice altceva. Patru motive principale pentru care îndrăznesc să spun că Dinamo a făcut un transfer de nota 10: și-a luat un președinte de Europa! Read the rest of this entry →

Despre ce fotbal vorbim?

aprilie 3, 2013 in Copii și juniori

Fotbalul românesc are nevoie de centre de copii și juniori puternice și stabile. Doar așa se poate face parformanță!

Fotbalul românesc are nevoie de centre de copii și juniori puternice și stabile. Doar așa se poate face parformanță!

Ne plângem că naționala nu are rezultate. Ne plângem, culmea, că Steaua n-a eliminat-o pe Chelsea, iar CFR a fost eliminată de Inter Milano. Ne văităm mereu că Liga 1 nu este un campionat puternic. Dăm vina pe arbitri, de prea multe ori, în loc să vedem greșelile din jocul echipei favorite. Valabil și pentru jucători dar mai ales pentru patroni. Pe ce bază vor să facă perfomanțe în fotbal? La cluburile mari, cu pretenții europene, centrele de copii și juniori sunt ținute mai mult ca să ajute la obținerea licenței decât ca să producă jucători de calitate. Antrenorii au salarii mici, foarte mici sau zero, copii preferă laptop-ul în loc de sport, iar noi ne tot întrebăm de ce nu este fotbal de calitate în România. Despre ce fotbal vorbim? Read the rest of this entry →

Nea Mitică, ajunge!

aprilie 2, 2013 in Națională

Dumitru Dragomir e foc și pară după declarațiile date de Pițurcă. Totuși, ce și cât a spus până acum este suficient!

Dumitru Dragomir e foc și pară după declarațiile date de Pițurcă. Totuși, ce și cât a spus până acum este suficient!

Cred că atacurile la adresa selecționerului Victor Pițurcă ar trebui să înceteze. E suficient cât s-a scris și ce s-a spus. Și eu l-am criticat, și voi, și oamenii de fotbal. Toți. Poate era mai bine să renunțe la națională și să lase locul altuia după umilința de la Amsterdam. Federația trebuia să facă lumină dar a tăcut. Pe de altă parte e și munca lui Pițurcă în joc. Nu tot ce a făcut la echipă a fost negru sau prost. Piți a organizat o conferință de presă, a explicat, s-a scuzat, și-a „înțepat” dușmanii. Gata, e clar: rămâne la națională. Stop. Mă tem însă că apariția continuă de subiecte de scandal, pe această temă, dăunează reprezentativei. Cel mai înfocat critic, Dumitru Dragomir, șeful Ligii. „Să plece, că oricum va fi dat afară!”, a spus domnul Dragomir. Deja e prea mult. Nea Mitică, ajunge. De dragul echipei naționale! Read the rest of this entry →

Steaua, victima fazelor fixe

aprilie 1, 2013 in Superliga

Steaua a avut mereu probleme la fazele fixe. Carențele s-au vpzut încă din iarnă și, din păcate, persistă!

Steaua a avut mereu probleme la fazele fixe. Carențele s-au văzut încă din iarnă și, din păcate, persistă!

Ceea ce am spus toată ierna, pe timpul pregătirilor, s-a repetat din nou. Steaua a ratat victoria la Galați fiind taxată, în ultima secundă, pentru haosul și lipsa de concentrare la fazele fixe. O boală întâlnită nu numai la Steaua ci și la echipa națională. De ani buni, o carență a fotbalului românesc care își tot amână rezolvarea. Și este atât de simplu: concentrare totală în astfel de faze. În loc de trei puncte, „roș-albaștrii” s-au ales doar cu unul care mai pune o lungime la distanța față de a doua clasată, Astra. Dacă nu vrea să mai piardă puncte sau alte oportunități, antrenorul Laurențiu Reghecampf e musai să rezolve jocul echipei în fazele fixe. Deocamdată, Steaua este prizoniera lor! Read the rest of this entry →

Un Dinamo cu iz de Europa

martie 31, 2013 in Superliga

Marius Alexe și-a făcut, din nou, datoria. Un atacant în mare formă. Un fel de etalon pentru noul Dinamo din 2era Negoiță”!

Marius Alexe și-a făcut, din nou, datoria. Un atacant în mare formă. Un fel de etalon pentru noul Dinamo din „era Negoiță”!

 

Nu mai este nicio îndoială că antrenorul Cornel Țălnar a schimbat, în bine, jocul lui Dinamo. Un moment care s-a suprapus peste schimbarea de acționariat în cadrul clubului. Noul șef, Ionuț Negoiță, a intrat cu dreptul în fenomen, iar cu Astra, Dinamo ne-a arătat o față europeană. Un inel aproape plin pe „Arena Națională”, organizare ireproșabilă pentru Ionel Dănciulescu cu ocazia celui de-al 501-lea meci pe prima scenă, joc generos, chiar spectaculos, și o victorie importantă. Sunt suficiente motive pentru ca suporterii „roș-albilor” să se întoarcă pe stadion. Este doar un început dar se vede de la o poștă că are iz de… Europa! Read the rest of this entry →

Rapidul renaște din starea de spirit

martie 30, 2013 in Superliga

Nicolae Grigore, unul dintre numele care contribuie la reconstrucția Rapidului. Un „trabajador” care îi învață pe colegii mai tineri cum să joci fotbal cu... sufletul!

Nicolae Grigore, un jucător care contribuie din plin la reconstrucția Rapidului. Un „trabajador” care îi învață pe coechipierii mai tineri cum să joace fotbal cu… sufletul!

Mulți chibiți își făceau socoteli de „x” sau „2” pentru meciul Rapidului cu Pandurii. Uite că n-a fost așa și a ieșit cum era mai bine pentru „alb-vișinii”. Trei puncte imense pentru elevii antrenorului Marian Rada care ne arată o altă dimensiune a fotbalului. Când se mizează pe jucătorii de caracter, care nu pun banii înaintea rezultatelor, vin și satisfacțiile. Până la urmă, insolvența a transformat echipa rapidistă într-un grup unitar alimentat non-stop cu starea de spirit specifică Giuleștiului. O trăire care a marcat, în fiecare secundă, istoria grupării de lângă Podul Grant. Rapidul nu moare și nici nu se predă. Joacă fotbal! Read the rest of this entry →

Efectul «„Prinț” și „Briliant”»

martie 29, 2013 in Special

Marcel Răducanu spune lucrurilor pe nume: laude multe, fotbal puțin. O explicație simplă pentru rezultatele negative ale naționalei și nu numai.

Marcel Răducanu spune lucrurilor pe nume: laude multe, fotbal puțin. O explicație simplă pentru rezultatele negative ale naționalei și nu numai.

Nu numai Victor Pițurcă este vinovat pentru criza de la națională. Și breasla noastră, a jurnaliștilor, are partea ei de „contribuție”. De foarte multe ori au fost preferate scandalurile în locul analizelor. De foarte multe ori s-au folosit superlativele în locul aprecierilor decente. De foarte multe ori s-a intrat cu bocancii în viața privată a jucătorilor, antrenorilor, președinților sau patronilor în loc să se discute doar despre rezultatele echipei lor. Așa s-a ajuns, cum spunea Marcel Răducanu, să avem „Prinț” și „Briliant” dar nu și fotbal. O constatare pragmatică cu efect direct asupra echipei naționale. Din păcate, negativ! Read the rest of this entry →

Schimbarea la față

martie 28, 2013 in Națională

Selecționerul Victor Pițurcă nu mai este cel pe care îl știam. Senzația pe care ne-a lăsat-o după „dubla” cu Ungaria și Olanda este că a scpăpat naționala din mănă!

Selecționerul Victor Pițurcă nu mai este cel pe care îl știam. Senzația pe care ne-a lăsat-o după „dubla” cu Ungaria și Olanda este că a scpăpat naționala din mână!

Încă n-a trecut supărarea după dezastrul naționalei din Olanda. Toți căutăm explicații ca să încercăm să înțelegem de ce s-a ajuns aici. Cum scriam ieri, selecționerul Victor Pițurcă a renunțat la unele principii care l-au făcut celebru. Cum ar fi forma sportivă și titularizarea la echipa de club a jucătorilor convocați. Dar cred că este mai mult decât atât. Este imposibil să nu existe și alte interese, probabil materiale, care au transformat naționala într-o companie cu locuri de muncă bine plătite și foarte sigure. Salariu mare, bonusuri mari, durată contractuală lungă. Poate și impresarii unor jucători au trecere la staff-ul tehnic că altfel nu se explică titularizarea unor fotbaliști ieșiți din formă, gen Tănase. Selecționerul Victor Pițurcă este un alt om față de mandatele precedente. Din păcate! Read the rest of this entry →