Rapidul, gata de drum. Istoria continuă!

iulie 9, 2013 in Liga 1

Nicolae Cristescu (foto), al[turi de Adrian Zamfir, preiau Rapidul de la George Copos pentru a salva echipa. Primul test: barajul cu Chiajna!

Nicolae Cristescu (foto) și Adrian Zamfir au cumpărat Rapidul de la George Copos pentru a salva echipa. Primul test: barajul cu Concordia Chiajna!

Ceea ce părea aproape imposibil la un moment dat devine istorie pentru clubul de lângă Podul Grant: George Copos a vândut Rapidul după ce 20 de ani a contribuit la realizarea unor performanțe importante. Rapidiștii să nu uite că după primul titlu, cucerit în 1967, următoarea ispravă similară a fost în mandatul domnului Copos (1999). Noii acționari sunt Nicolae Cristescu și Adrian Zamfir. Doi rapidiști sută la sută, un fel de cec în alb oferit din start suporterilor acestei echipe. Nu le va fi ușor celor doi investitori însă deja și-au asigurat un management performant, cu Grigore Sichitiu în funcția de președinte. Rapidul e gata de drum. Cu aceleași „vagoane”, neschimbate, dar parcă e mai frumos așa. Un lucru e cert: istoria alb-vișiniilor, continuă! Read the rest of this entry →

Rapid, la 90 de minute de Liga 1!

iulie 6, 2013 in Liga 1

La finalul campionatului trecut jucătorii rapidiști cereau ajutor de la UEFA. Acum au ocazia să salveze Rapidul, iar apoi să plece cu sufletul împăcat!

La finalul campionatului trecut jucătorii rapidiști cereau ajutor de la UEFA. Acum au ocazia să salveze ei Rapidul, iar apoi să plece, care vor, cu sufletul împăcat!

Ieri, în pragul disperării, astăzi, cu noi speranțe. Acesta este Rapidul. O iubire fără sfârșit care, în câteva secunde, își plimbă fanii de la agonie la extaz. Ca și retrogradată din cauza licenței, gruparea giuleșteană renaște din nou. După ce TAS-ul a oferit licența celor de la „U” Cluj, Comitetul Executiv al Federației a decis, astăzi, ca pentru un loc în prima ligă să lupte Rapid și Chiajna. Un baraj care oferă a doua șansă Rapidului. Oare mai vinde George Copos clubul? Am văzut câteva declarații ale domniei sale în care zice că da. Suporterii spun că… nu. De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris trebuie respectat. Rapid merge la baraj și se află la 90 de minute de „gară”, adică de Liga 1! Read the rest of this entry →

Se mai vinde Rapidul?

iunie 16, 2013 in Liga 2

George Copos poate decide soarta Rapidului cu o singură semnătură. Și totuși...

George Copos poate decide soarta Rapidului cu o singură semnătură. Și totuși…

George Copos a fost deconspirat de presă că joacă la mai multe capete cu investitorii. O tactică întâlnită în mandatul pe care domnul Copos l-a avut și încă îl mai are la Rapid. Luni trebuiau semnate actele cu noul propietar, omul de afaceri Nicolae Cristecu. Tot presa spune că George Copos nu-i mai răspunde la telefon după capcana întinsă de jurnaliști, în week-end, cu presupușii investitori americani. Dar cu Rapidul cum rămâne? Al nimănui? Povestea începe să îmbrace aspecte jenante. Fotbaliștii, care mai sunt, au nevoie de salarii, antrenorii din club la fel, oamenii care se ocupă de treburile gospodărești la „Pro Rapid”, de asemenea. Și ne întrebăm ce mai valorează în ziua de azi cuvântul dat sau o palmă bătută după negocieri. Mă tem că nu mare lucru sau chiar… NIMIC! Read the rest of this entry →

Fenomenul Rapid

aprilie 26, 2013 in Liga 1

Nicolae Grigore, unul dintre jucătorii care țin la onoarea Rapidului. De pe Podul Grant se vede... Europa!

Nicolae Grigore, unul dintre jucătorii care țin la onoarea Rapidului. De pe Podul Grant se vede… Europa!

Antrenorul Marian Rada și jucătorii Rapidului merită un premiu de profesionalism. Rada, pentru că a reușit să-i motiveze în condiții financiare insuportabile pentru oameni normali. Jucătorii, pentru că au pus culorile clubului mai presus decât cardul sau plata chiriei. Un exemplu care ar trebui să-i pună pe gânduri pe toți cei care activează în fotbalul românesc. Giuleștenii au intrat în cărți pentru Europa și asta spune totul despre ideea de atitudine și grup. Severinul este o formație arțăgoasă, iar succesul Rapidului este unul mare. Culmea, în inferioritate numerică. „Alb-vișiniii” au jucat fotbal, totul pe teren, deși unele voci spuneau că vor cădea în păcat. Fair-play, profesionalism, onoare. Bravo, Rapid! Read the rest of this entry →

Rapidul renaște din starea de spirit

martie 30, 2013 in Liga 1

Nicolae Grigore, unul dintre numele care contribuie la reconstrucția Rapidului. Un „trabajador” care îi învață pe colegii mai tineri cum să joci fotbal cu... sufletul!

Nicolae Grigore, un jucător care contribuie din plin la reconstrucția Rapidului. Un „trabajador” care îi învață pe coechipierii mai tineri cum să joace fotbal cu… sufletul!

Mulți chibiți își făceau socoteli de „x” sau „2” pentru meciul Rapidului cu Pandurii. Uite că n-a fost așa și a ieșit cum era mai bine pentru „alb-vișinii”. Trei puncte imense pentru elevii antrenorului Marian Rada care ne arată o altă dimensiune a fotbalului. Când se mizează pe jucătorii de caracter, care nu pun banii înaintea rezultatelor, vin și satisfacțiile. Până la urmă, insolvența a transformat echipa rapidistă într-un grup unitar alimentat non-stop cu starea de spirit specifică Giuleștiului. O trăire care a marcat, în fiecare secundă, istoria grupării de lângă Podul Grant. Rapidul nu moare și nici nu se predă. Joacă fotbal! Read the rest of this entry →

Insolvența face… diferența!

februarie 23, 2013 in Liga 1

Antrenorul Marian Rada a reușit să formeze o echipă competitivă care să lupte pentru culorile alb-vișinii. Victoria de la Iași este un început frumos!

Antrenorul Marian Rada a pus pe picioare o echipă competitivă care să lupte pentru culorile alb-vișinii. Victoria de la Iași este un început frumos!

Măcinat de problemele financiare, Rapidulețul încearcă să rămână pe șine ca să nu deraieze. Insolvența a pus pe goană jucătorii cu salarii mari, a contractat veniturile celor rămași să lupte și i-a adus la echipa mare pe tinerii care își rupeau picioarele pe terenurile de doi lei din Liga 3. Antrenorul Marian Rada, un rapidist pur-sânge, a declanșat revoluția alb-vișinie tocmai în Spania. Cu tineri care vor să ajungă în fotbalul mare. Și dacă unii cântau prohodul Rapidului, Rada a încropit o formație competitivă care s-a întors de la Iași cu trei puncte uriașe. Datorită și lui „Pancone”, cel cu experiența, care a jucat din suflet în orașul său natal deși doctorul îl aștepta, după meci, cu rețeta pentru răceală. Rapidul ne-a demonstrat, live, cum insolvența face… diferența! Read the rest of this entry →

Rapid, mereu o poveste frumoasă

ianuarie 15, 2013 in Liga 1

Cu puțin de la mulți Rapidul își poate rezolva problemele financiare sau măcar o parte din ele. Totul e să se vrea!

Cu puțin de la mulți Rapidul își poate rezolva problemele financiare sau măcar o parte din ele. Totul e să se vrea!

Dintr-o candidată la titlu, Rapidul a ajuns să se gândească la evitarea retrogradării. Cel puțin cam asta reiese din declarațiile care vin dinspre Giulești după momentul declarării insolvenței. Nu este deloc o rușine. Sunt vremuri grele, cu mari probleme finaciare. Glasgow Rangers a ajuns tocmai în Liga a III-a. Rapidul este o poveste frumoasă din fotbalul românesc care nu se va sfârși cu una cu două. E nevoie ca suporterii să nu abandoneze echipa la greu. Cei de la Glasgow Rangers umplu arena când favoriții lor joacă acasă. Poate n-ar fi rău un astfel de model. Și cu bani, de ce nu? Cunosc fani giuleșteni cu afaceri importante care pot ajuta la greu. S-ar găsi o formulă. Important este ca George Copos să fie deschis și să încerce schimbarea structurii acționariatului. Asta dacă vrea, cum spune domnia sa, ca Rapid să rămână farmecul vieții! Read the rest of this entry →

Rapidul nu moare și nici nu se predă!

decembrie 8, 2012 in Liga 1

O nouă înfrângere: 2-3 cu Oțelul. Despărțire tristă de Giulești la final de sezon. Locul 9 în clasament. Nicio speranță pe termen scurt. Viitor fără orizont. Cam așa se poate descrie, pe scurt, momentul trăit de Rapid. O echipă aflată în derivă care încearcă să supraviețuiască dar nu știe cum. Îmi mențin părerea, pe care v-am împărtășit-o și cu altă ocazie, că singura speranță reală de salvare rămâne Mircea Lucescu prin implicarea miliardarului de la Șahtior, Rinat Ahmetov. Dincolo de toate belelele domină spiritul Rapidului. Galeria a cântat tot meciul, iar asta ne arată că suporterii sunt cei care duc mai departe tradiția culorilor alb-vișinii. Rapid nu va retrograda ci va continua să joace în Liga 1! Read the rest of this entry →

Singuri împotriva tuturor

decembrie 3, 2012 in Special

Mircea Lucescu poate reprezenta salvarea Rapidului. Oare l-a întrebat cineva?

Un mesaj care înainte de Revoluție însemna un fel de luptă tacită împotriva regimului comunist. Prin fotbal. Astăzi, o posibilă explicație a unei stări de spirit care nu și-a găsit niciodată liniștea. Ăsta e Rapidul! Criza grupării de lângă Podul Grand este profundă însă nu imposibilă. Vorbim despre un club de legendă al fotbalului românesc aflat într-un moment dificil. Poate cel mai dificil din istorie. Și nimeni nu trebuie să arunce cu pietre. George Copos, cu bune și rele, a ținut sus steagul alb-vișiniu. Cât și cum a putut. Și? Cu prețul de a fi înjurat pe nedrept chiar de către unii dintre fanii giuleșteni. Poate aceeași suporteri care acum regretă că au făcut așa ceva. Dincolo de insolvență, de belele, de supărări există un farmec. Farmecul de a iubi fotbalul. Din acest motiv, Rapidul nu va opri în depou și își va continua drumul! Read the rest of this entry →

„Dosarul Transferurilor”, de la o extremă la alta!

noiembrie 13, 2012 in Special

Ca în fotbal. Acum șapte luni, cei opt inculpați în dosarul transferurilor jucătorilor de fotbal, Ioan și Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gigi Nețoiu și Gică Popescu au fost achitați de Tribunalul București. Ieri, Curtea de Apel București a dat condamnări cu executare sau suspendare pentru greii fotbalului românesc care de la Revoluție încoace au făcut „cărțile” în materie de transferuri. Cei implicați mai au o ultimă cale de atac, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Asistăm la cea mai grea lovitură primită de lumea fotbalului românesc, o castă în care cu greu s-a putut intra chiar și pe vremea lui Ceaușeșcu. Rămâne un semn de întrebare în privința celor două verdicte de până acum, inițial achitare, apoi condamnare. Două extreme între care distanța este ca de la cer la pământ! Read the rest of this entry →