Lăsaţi-l pe Piţi să continue!

octombrie 18, 2012 in Națională

Piţurcă a căzut pe gânduri. Din cauza scorului, jocului sau a declaraţiilor de după meciul cu Olanda?

După victoria cu Turcia am spus că „tricolorii” şi selecţionerul Victor Piţurcă rescriu istoria echipei naţionale. Nu renunţ la idee. După înfrângerea cu Olanda, unii dintre greii fotbalului românesc au început să-l pună la zid şi îi cer să bată Ungaria, la Budapesta, ca să-şi păstreze postul. Nu cred că este corect. În primul rând, Piţi nu are ca obiectiv calificarea la Mondial. În al doilea rând, înaintea preliminariilor puţini credeau că după patru jocuri vom fi în cărţi pentru Rio. Nu în ultimul rând, Piţurcă a fost chemat să reconstruiască echipa naţională. De la zero. O zic întruna: băieţii au avut destule momente bune cu Olanda, iar scorul este prea sever. Totuşi, nimic nu e pierdut. Totul se joacă, iar Piţi trebuie să renunţe la anumite „fixuri”. Altfel îi va fi greu să reziste atacurilor care vin chiar din lumea sa, lumea fotbalului! Read the rest of this entry →

Dani, de ce acum?

octombrie 11, 2012 in Națională

Dani Coman are motive de supărare. Răfuiala mediatică cu selecţionerul Victor Piţurcă nu pică bine. Nici pentru el, nici pentru Piţi, nici pentru naţională!

Nu am ezitat să critic echipa naţională ori de câte ori a fost cazul. Dar niciodată înaintea unei confruntări majore cum este meciul cu Turcia. Sunt zilele cele mai importante. Pentru pregătire, tactică şi moral. Un scandal nu face decât să bulverseze ordinea firească a lucrurilor şi disciplina. Dani Coman, portarul Vasluiului, a ieşit în presă cu declaraţii care îl vizează pe selecţionerul Victor Piţurcă. Poate are dreptate în ceea ce spune dar nu trebuia să iasă acum. Sună a răzbunare dar mai ales a frustrare. După „dubla” cu Turcia şi Olanda avea destul timp. Dani Coman n-a mai răbdat. Din acest motiv vorbele lui nu au claritate şi nici greutate. Lumea se gândeşte doar la confruntările cu turcii şi batavii. Rămâne întrebarea şi nedumerirea: de ce apar scandaluri înaintea meciurilor oficiale importante? Simplu: din interes. Fiecare cu al lui! Read the rest of this entry →

„Tricolorii”, gata pentru infern!

octombrie 8, 2012 in Națională

„Şukru Saracoglu”, sau „groapa cu lei” de la Istanbul. Un egal ne ţine în cărţile calificării, o victorie tricoloră scoate din cursă Turcia!

Să uităm un pic de campionat. Naţionala României urmează să joace două partide extrem de importante pentru calificarea la Mondialul găzduit de Brazilia (2014). Cu Turcia, la Istanbul, pe 12 octombrie, iar patru zile mai târziu cu Olanda, la Bucureşti. Deocamdată Turcia este obiectivul imediat. România nu trebuie să piardă acolo dacă vrea la „carnavalul” de la Rio. O misiune posibilă doar dacă există dăruire şi se aleargă pe rupte. Naţionala noatră nu mai are valorile de altădată. Colac peste pupăză, Tănase s-a rupt în meciul cu CFR şi stă pe tuşă. Tamaş nu ştiu ce probleme are şi este şi el cam „out”. Putem visa însă la un egal deşi turcii sunt favoriţi. Cred în inspiraţia selecţionerului Victor Piţurcă. Dacă descifrează  jocul „ienicerilor” avem şanse. Dacă nu, o luăm de la capăt. Cu Olanda! Read the rest of this entry →

Start lansat: şase din şase!

septembrie 12, 2012 in Națională

Piţi a redat „tricolorilor” zâmbetul şi plăcerea de a juca fotbal. Dar greul abia acum începe. Cu Turcia şi Olanda va fi care pe care!

„Tricolorii” şi-au făcut norma în „dubla” cu Estonia şi Andorra. Şase puncte din şase. Deocamdată despre asta vorbim. Cu Andorra s-a continuat jocul de posesie pe care l-am văzut la Tallinn dar la finalizare ne-am chinuit serios. Deşi oficială, partida s-a încadrat perfect în tiparele unui meci amical. Selecţionerul Victor Piţurcă a încercat jucători şi scheme. Pentru următoarea „dublă”, din octombrie, cu Turcia (în deplasare) şi Olanda (acasă), vor apărea schimbări majore. E prima victorie a naţionalei pe… „Arena Naţională”. Marele căştig sunt cei peste 25.000 de spectatori care au asistat la meci. Un semn că naţionala României încă este iubită. Cu sinceritate! Read the rest of this entry →

Naţionala, mai aproape de oameni!

septembrie 10, 2012 in Națională

„Arena Naţională” este un stadion cochet. Un argument dar nu suficient ca să fie asaltat de fani. E vorba de marketing…

Aud în ultimele ore văicăreli, fel de fel, cu referire la numărul mic de bilete vândute pentru meciul cu Andorra. Era previzibil. Dar vina aparţine tot organizatorului, adică Federaţiei. Bucureştiul nu freamătă pentru acest meci. Unde sunt tonetele tricolore cu bilete, tricouri, eşarfe şi steguleţe? Puteau fi în mall-uri, la intrarea în parcuri, ba chiar şi în staţiile importante ale metroului. Aşa cum există la meciurile de afară. Un joc ca ăsta nu stârneşte interes decât dacă provoci oamenii să vină la stadion. Poate era mai bine ca „amicalul” cu Andorra să fie dus în provincie. Cu certitudine veneau mai mulţi suporteri. Naţionala trebuie să fie mai aproape de oameni. Să trăiască împreună cu ei! Read the rest of this entry →

Un test mai important decât pare

septembrie 7, 2012 in Națională

Piţi nu stă la discuţii cu „tricolorii”. Cei care nu vor da totul cu Estonia riscă să stea pe tuşă până la iarnă!

E musai ca România să pornească cu dreptul din primul meci oficial al campaniei pentru Mondialul 2014, cu Estonia. Din mai multe motive. Primul ar fi de moral, de tonus, pentru ceea ce va urma în actualele preliminarii. Al doilea pentru a linişti un pic spiritele învolburate după neconvocarea lui Sânmărtean. Şi nu în ultimul rând pentru a da speranţe celor care muncesc în sistem, în fotbalul românesc, acolo unde criza financiară începe să facă un adevărat prăpăd, iar echipele din eşaloanele inferioare se retrag pe capete din competiţie! Read the rest of this entry →

Un nou „fix” marca Piţi: Sânmărtean!

septembrie 5, 2012 in Națională

Tricoul cu tricolor, doar o amintire pentru Lucian Sânmărtean. De ce? Întrebaţi-l pe Piţi!

E clar: selecţionerul Victor Piţurcă nu-l vrea pe Lucian Sânmărtean la echipa naţională. Şi cu asta basta! La prima vedere n-ar fi o problemă pentru că Piţi face selecţia. Mai grav este că nu a ieşit s-o spună direct, deschis, şi a apelat la altcineva. Tot o voce importantă. Chiar şeful Federaţiei. Mircea Sandu ne-a transmis că Piţurcă nu este obligat să apeleze la Sânmărtean. Corect. Piţi decide şi răspunde pentru rezultate. „Naşu’ ” a făcut însă gafa de a prezenta „alternativele” de viitor: Mutu şi Chipciu. Exact jucătorii cu probleme, exact fotbaliştii care confundă vestiarul cu… clubul de noapte. Dacă ăsta este motivul neconvocării vasluianului atunci e musai ca în cazul ratării calificării la Mondialul din 2014 atât Piţurcă cât şi Sandu să-şi dea demisia! Read the rest of this entry →

Naționala, tot în vacanță!

august 16, 2012 in Națională

Cu Slovenia chiar și Chiricheș a jucat slab. România încă își caută formula câștigătoare!

Naționala României încă nu și-a terminat vacanța. Cel puțin asta este senzația după acest 4-3 încasat de la Slovenia. Mai grav mi se pare că eșecul de la Ljubljana aduce cele mai multe goluri primate de „tricolori” după acel umilitor 0-5 cu Serbia (octombrie 2009, preliminariile CM 2010). Golurile au fost încasate ușor, iar fundașii Papp, Chiricheș, Găman și Raț au dezamăgit. România a semănat cu o echipă de duzină, fără orizont, fără motivație. „Tricolorii” puteau afișa o altă atitudine. Mai ales că era ultimul test înainte de startul preliminariilor pentru Mondialul din 2014. Un semnal de alarmă, de luat în seamă pentru partida oficială de debut, cu Estonia, pe 7 septembrie, în deplasare. Read the rest of this entry →

Egal chinuit, joc slab

iunie 6, 2012 in Națională

Austria, cu un cap peste noi. La toate capitolele. Piți, mai ai mult de muncă!

Un test util cu Austria însă naționala României a suferit mult ca să nu plece învinsă de la Innsbruck. Un 0-0 chinuit după un joc slab. Din această perspectivă viitorul nu sună deloc bine. Nu ai cum să fii optimist înaintea unor meciuri oficiale cu echipe tari ca Olanda, Turcia sau Ungaria, în preliminariile CM 2014, atâta timp cât ai avut două șuturi pe spațiul porții austriece. Și alea tot chinuite. Doar portarul Tătărușanu s-a evidențiat din trupa lui Piți. Puțin, prea puțin pentru o națională cu pretenții! Read the rest of this entry →

Naționala începe să arate… Grozav!

mai 31, 2012 in Națională

Grozav, un atacant cu calități certe. Dacă va ajunge în top? Depinde doar de el!

I-am văzut pe elvețieni cum au făcut praf, săptămâna trecută, naționala Germaniei. Un 5-3 de povestit copiilor. Să dai cinci goluri nemților nu-i de ici de colea chiar dacă asta s-a întâmplat într-un amical. Din acest motiv m-am temut de testul „tricolorilor” cu naționala „Țării Cantoanelor”. România s-a descurcat mai mult decât onorabil la Lucerna unde a câștigat cu 1-0 printr-un gol grozav marcat de tânărul… Grozav. Un început care ne dă speranțe și încredere că măcar putem visa frumos în preliminariile Mondialului din 2014. Că de calificare mi-e frică să vorbesc! Read the rest of this entry →

România, naționala fără fani?

februarie 28, 2012 in Națională

Mutu și bucuria golului. România se întoarce la galben. Să fie într-un ceas bun!

Mâine seară, reprezentativa de fotbal a României joacă marele amical cu Uruguay, a patra echipă a lumii la ultimul Mondial, cel din Africa de Sud (2010). „Celeștii” au adus la București toate vedetele. Îi vom vedea la lucru pe campionii Americii de Sud în frunte cu Diego Forlan, Luis Suarez şi Edinson Cavani. Un motiv bun pentru a merge pe „Național Arena”. Din păcate, „tricolorii” au fost uitați de suporteri. La ora când scriu aceste rânduri estimările arată că s-au vîndut doar 5.000 de bilete. Puțin. Rezultatele slabe din ultima vreme și jocul dezamăgitor îi determină pe fani să rămână în fața televizoarelor. Măcar nu mai îndură frigul degeaba. Totuși, hai România! Read the rest of this entry →

Victorie cu iz de speranță

noiembrie 15, 2011 in Națională

Semn bun: Victor Pițurcă zâmbește!

Naționala României a ajuns să joace într-o localitate pierdută lângă granița dintre Austria și Elveția. Terenul din Altach? Unul pe care se joacă meciuri de liga 2 și 3. Și când te gândești că în țară aveam „Național Arena” sau „Cluj Arena”, două stadionae din clasa „Elite”. Offf… Am bătut Grecia cu 3-1 și ne gândim la reconstrucție. Prima luminiță din mandatul lui Victor Pițurcă care ne dă speranțe. Până la urmă tot toamna se numără bobocii, La anul, când încep preliminariile CM 2014. Read the rest of this entry →

Naționala, fără orizont

noiembrie 12, 2011 in Națională

Raț și-a pus mâinile în cap! Are motive...

Noroc cu arbitrul că altfel o furam rău de tot la Liege. Belgia făcea scor cu noi dacă „fluierașul” nu le refuza gazdelor noastre un gol perfect valabil, în prima repriză, și un penalty clar în ultimele secunde ale întâlnirii. Marea problemă este însă jocul. La viteză am rămas în urmă față de ceea ce se joacă astăzi în lumea bună, iar la calitate suntem mediocri. Belgia ne-a făcut una cu pământul în prima repriză. Lipsa de valoare a unor jucători explică rezultatul însă nu oferă soluții. Concluzia este că bâjbâim în ceață. Nimic cert și concret! Read the rest of this entry →

„Arena Naţională”, cu lumini şi… umbre

septembrie 7, 2011 in Națională

Frumos stadion, păcat de gazon!

Avem un stadion de cinci stele. La meciul cu Franţa, „Arena Naţională” a reuşit să schimbe miraculos mentalitatea românilor care vor să vadă „live” fenomenul fotbal şi echipa naţională. Cu certitudine acesta este marele câştig. Din păcate trebuia să dăm şi cu bâta-n balta. S-a pus un gazon de… vilă, nu unul pentru fotbal. Ne-am făcut de râs în toată Europa. Şi nu numai. Imnul de stat a fost şi el improvizat. Păcat de eveniment, zău aşa! Read the rest of this entry →