România, naționala fără fani?

februarie 28, 2012 in Națională

Mutu și bucuria golului. România se întoarce la galben. Să fie într-un ceas bun!

Mâine seară, reprezentativa de fotbal a României joacă marele amical cu Uruguay, a patra echipă a lumii la ultimul Mondial, cel din Africa de Sud (2010). „Celeștii” au adus la București toate vedetele. Îi vom vedea la lucru pe campionii Americii de Sud în frunte cu Diego Forlan, Luis Suarez şi Edinson Cavani. Un motiv bun pentru a merge pe „Național Arena”. Din păcate, „tricolorii” au fost uitați de suporteri. La ora când scriu aceste rânduri estimările arată că s-au vîndut doar 5.000 de bilete. Puțin. Rezultatele slabe din ultima vreme și jocul dezamăgitor îi determină pe fani să rămână în fața televizoarelor. Măcar nu mai îndură frigul degeaba. Totuși, hai România!

E păcat că naționala nu se mai bucură de simpatia de altădată. Cu certitudine, „tricolorii” traversează o perioadă dificilă, de căutări. Așa s-a întâmplat în mandatul lui Răzvan Lucescu, așa se întâmplă și acum. Rezultatele au dezamăgit dar mai ales jocul. Unul plictisitor, fără eficiență, cel puțin cu o viteză sub ceea ce se vede în lumea bună. Actualul selecționer, Victor Pițurcă, are totuși scuza că încearcă să schimbe „liniile” din mers, lucru care ar fi trebuit făcut, cu mai mult curaj, de către Lucescu jr.
Amicalul cu Uruguay este binevenit. Ca să faci o echipă competitivă ai nevoie de meciuri tari, cu adversari valoroși. În acest fel se naște o miză, o motivație suficient de puternică ca să-i țină pe jucători concentrați și deciși. În plus, tinerii au ocazia să confirme. Unii, în timp ce alții își vor arăta limitele. Selecționata lui Oscar Tabarez reprezintă un etalon pentru ceea ce își dorește Pițurcă cu naționala României. Meciul va arăta exact unde ne aflăm și dacă merită să fim optimiști în continuare.
Din această perspectivă mă așteptam la un interes mai mare din partea suporterilor. Partida se joacă miercuri, la o ora rezonabilă, 20:30. Biletele nu sunt scumpe, prețul lor variind între 10 și 60 de lei. Și totuși fanii nu se înghesuie la casele de bilete. De ce?
Explicații sunt. În primul rând mediatizarea timidă a evenimentului. Spoturile radio-tv ar fi trebuit să facă ravagii. Apoi afișele care nu există în stațiile RATB sau în cele de la metrou. Nu în ultimul rând lipsesc campaniile în orașele de provincie din apropierea Bucureștiului. Mă gândesc la Ploiești, Târgoviște, Pitești, Giurgiu sau Urziceni. Și lista poate continua. Oameni buni, e vorba despre marketing. Dacă nu știi să vinzi nu ai cum să încasezi bani. Valabil și în fotbal. Mai ales în fotbal.
Altfel, vă îndemn să nu vă faceți program pentru miercuri seară. Duceți-vă pe „Național Arena” la meciul România-Uruguay. Sunt convins că va fi o seară agreabilă. Dacă ne dorim o națională puternică și competitivă trebuie să o ajutăm să se formeze. Altfel vom sta mulți ani în fața micilor ecrane atunci când vine vorba despre Mondiale sau Europene. Hai România!