Liga 1, validată de Europa!

iulie 26, 2013 in Internaţional

România rămâne cu toate cele patru echipe în turul III preliminar al cupelor europene. Greul abia acum vine!

România rămâne cu toate cele patru echipe în turul III preliminar al cupelor europene. Greul abia acum vine!

Astra, Pandurii, Petrolul și Steaua merg braț la braț în fazele superioare ale cupelor europene. Un certificat de valoare acordat de competițiile europene intercluburi care închide gura, pentru moment, „analiștilor” care văd numai negru în fața ochilor. Asta nu înseamnă că trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Vardar Skopje nu a pus mai deloc probleme Stelei, feroezii de la Vikingur Gota vai de mama lor, iar estonienii Levadiei Tallinn au arătat doar elan și nimic altceva. Singurul adversar mai serios a fost Omonia Nicosia, un „cap de serie” scos din bocanci de Astra. După un meci greu în care arbitrul a vrut să-și bage coada dar n-a avut loc de jocul bun etalat de giurgiuveni. Am luat multe puncte, ne-am calificat mai departe dar abia acum vine greul. Oricum, Liga 1 a fost validată de Europa. Ce să mai comentăm, jos pălăria! Read the rest of this entry →

Alarmă: Steaua, anchetată (din nou) de UEFA!

iulie 25, 2013 in Liga Campionilor

UEFA pune Steaua la zid după cele petrecute la Skopje (Macedonia). Nu e de glumă.Deloc!

UEFA pune Steaua la zid după cele petrecute la Skopje (Macedonia). Nu e de glumă. Deloc!

UEFA anchetează Steaua după scandalul de la Skopje. O veste mai proastă nici că se putea găsi așa de repede înaintea meciului de la Tbilisi. O nouă mostră de război „români contra români” care, indiferent de argumente și motive, face prăpăd. După ce a avut funia pusă în jurul gâtului în urma verdictului din dosarul „Valiza”, Steaua riscă sancțiuni dure pentru că managerul Mihai Stoica și-a ieșit din fire în fața unei jurnaliste generând un scandal total. Nu mai doresc să comentez pe această temă ci doar asupra ideii că noi, românii, facem ce facem și ne certăm și la mii de kilometri distanță de casă. De ce așa? Pare un blestem care ne trage, periodic, înapoi. Pe toate planurile. Economic, spiritual, sportiv, politic. Păcat, mare păcat! Read the rest of this entry →

Hai Astra! Hai Pandurii! Hai Petrolul!

iulie 24, 2013 in Liga Europa

Astra, Pandurii și Petrolul se gândesc la turu III preliminar al Ligii Europa. Dacă se respectă vor ajunge acolo. Dacă nu, își vor urmări adversarele la... televizor!

Astra, Pandurii și Petrolul visează la meciurile din turul III preliminar al Ligii Europa. Dacă se respectă vor ajunge acolo. Dacă nu, vor privi la… televizor!

Joi este zi importantă pentru fotbalul românesc în preliminariile Ligii Europa. Din păcate, în loc să vorbim despre șansele Astrei, Pandurilor sau ale Petrolului tot o ținem una și bună cu tămbălăul de la Skopje dintre „MeMe” și jurnalista Pro TV-ului. S-a tot vorbit, s-a tot spus, s-au dictat sancțiuni împotriva managerului Stelei, se vor da și alte sancțiuni. Cred că ajunge. Mediatizarea excesivă a acestui caz devine tot mai obositoare pentru iubitorii de sport și nu numai. Revenind la fotbal e musai ca Steaua să fie ajutată la colecția de puncte adusă României. Europa League este o șansă. Cele trei reprezentante ale Ligii 1 au puterea să meargă mai departe. Omonia Nicosia nu a rupt gura târgului deși are nume mai mare ca al Astrei, Levadia Tallinn e sub valoarea Pandurilor, iar feroezii de la Vikingur nu au față să meargă mai departe în locul Petrolului. Luați toate punctele și zburați spre grupe! Read the rest of this entry →

Steaua, la avionul de Tbilisi!

iulie 23, 2013 in Liga Campionilor

Atacantul Federico Piovaccari a confirmat încrederea care i s-a acordat după ce a semnat cu Steaua. Știe cu mingea și simte golul cu o secundă înainte!

Atacantul Federico Piovaccari a confirmat încrederea care i s-a acordat după ce a semnat cu Steaua. Știe cu mingea și simte golul cu o secundă înainte!

Victorie și la Skopje, cu Vardar, însă una umbrită de scandalul izbucnit între Mihai Stoica și jurnalista de la Pro TV, Alexandra Tănăsescu. Dar nu mai vreau să comentez pe tema asta. Deja s-a depășit cu mult limita de suportabilitate mediatică. Vreau să vorbim doar despre fotbal. Partea bună a lucrurilor a fost uniformizarea jocului Stelei. Același ritm, aceeași atitudine timp de 90 de minute. E primul meci oficial din acest sezon când „roș-albaștrii” marchează după pauză, iar Piovaccari a demonstrat că este un un vârf care poate marca cel puțin atâtea goluri câte a dat Rusescu. Surprizele neplăcute au apărut în apărare. Prea multe ezitări în axul central unde au jucat Szukala și Gardoș. Firesc. Lipsă de omogenitate. Reghecampf nu prea are încotro dacă pleacă Chiricheș. Dar nu asta contează acum. Steaua și-a luat bilete pentru avionul de Tbilisi și merge acolo să bată pe Dinamo! Read the rest of this entry →

Steaua, între scandal și Vardar

iulie 22, 2013 in Liga Campionilor

Mihai Stoica a intrat în război cu presa deși nu era cazul. O tensiune în plus înaintea returului cu Vardar. Un scandal inutil!

Mihai Stoica a intrat în război cu presa deși nu era cazul. O tensiune în plus înaintea returului cu Vardar. 

În loc să vorbim despre fotbal stăm cu ochii beliți pe scandalul izbucnit, aproape din… nimic, între Mihai Stoica, managerul general al Stelei, și un grup de jurnaliști aparținând trustului „Mediapro” din care face parte Pro TV, postul de televiziune care va transmite, în direct, returul de la Skopje. Motivul este legat de accesul la antrenamentul oficial al Stelei. Logic, Pro TV ne transmite meciul de acolo. Nu intru în detalii despre cine dă s-au nu dă dreptul de filmare la antrenamentul oficial. Indiferent de situație, Mihai Stoica trebuia să se poarte decent, să folosească un limbaj civilizat, nu ca la ușa cortului. Plângerea depusă la poliția locală de jurnaliștii agresați verbal, și nu numai, plus petiția care se pare că a ajuns pe masa UEFA, bagă Steaua în beznă. Oare era nevoie de așa ceva înaintea returului cu Vardar? Cine răspunde? Clar: „MeMe”! Read the rest of this entry →

Revolta anonimilor

iulie 21, 2013 in Superliga

Nou promovatele din Timișoara, Botoșani și Năvodari au adunat la debutul în Liga 1 șapte puncte cu un golaveraj de 3-0. Bravo lor!

Nou promovatele din Timișoara, Botoșani și Năvodari au adunat, la debutul în Liga 1, șapte puncte cu un golaveraj de invidiat: 3-0. Bravo lor!

Câți au auzit de Szabolcs Szekely? De Cristian Bărbuț? Puțini. Dar de necunoscuții de la Botoșani? De cei din Năvodari știați ceva? Sincer, cu mici excepții, puține informații sau nimic. Și totuși ACS Poli Timișoara, FC Botoșani și Săgeata Năvodari sunt cele trei nou promovate care au pășit cu dreptul în Liga 1. Au jucat ce au știut mai bine, s-au apărat cum au putut, iar când a fost vorba de tupeu au lovit nemilos. Într-un cuvânt, atitudinea jucătorilor a făcut diferența pentru că au alergat mai ceva ca la maraton. Să vedem, luni, ce face Corona Brașov. Mulți s-au repezit să arate cu degetul către aceste formații, iar răspunsul lor a venit prin rezultate. Un fel de revoltă a anonimilor care anunță un campionat mai disputant decât cel anterior. Read the rest of this entry →

Steaua, chinuită înainte de… Vardar!

iulie 20, 2013 in Superliga

După meciul cu Ceahlăul, antrenorul Laurențiu Reghecampf a fost nemulțumit de atitudinea unor jucători. Și are dreptate!

După meciul cu Ceahlăul, antrenorul Laurențiu Reghecampf a fost nemulțumit de atitudinea unor jucători. Și are dreptate!

M-a surprins plăcut cum joacă Ceahlăul sub comanda lui Vasile Miriuță. Moda de a numi în funcția de antrenor foști jucători școliți afară, în țări cu fotbal avansat precum Germania, dă roade. Steaua a fost chinuită înaintea returului de Liga Campionilor, cu Vardar Skopje, iar șefii „roș-albaștrilor” au căzut pe gânduri. Managerul Mihai Stoica a spus că e nevoie de „ceva sânge proaspăt la echipă”, iar antrenorul Laurențiu Reghecampf era supărat pentru că „s-a pierdut de prea multe ori mingea”. Un joc mai puțin convingător al „roș-albaștrilor”, o prestație surprinzător de bună a Ceahlăului. Din tribună am avut senzația că Steaua a jucat la rezultat dar prestația campioanei cere corecții pentru partidele importante care vor urma. Read the rest of this entry →

Dinamo, interzisă la Timișoara!

iulie 19, 2013 in Superliga

Cristian Bărbuț, noul Torje sau noul Adi Popa? Poate câte ceva din amândoi. Dacă puștiul ăsta își vede de treabă ajunge mare, zău așa!

Cristian Bărbuț, noul Torje al Timișoarei? Dacă puștiul ăsta își vede de treabă ajunge mare, zău așa!

Debut cu stângul pentru Dinamo în Liga 1. „Câinii” au resimțit a nu știu câta oară ostilitatea Timișoarei, un oraș care refuză să le fie gazdă primitoare la fotbal, iar acastă stare de fapt s-a transmis repede din tribune către jucătorii nou promovatei ACS Poli Timișoara. La ultimul joc din Liga 2 au fost 3.000 de spectatori, la partida cu Dinamo au venit aproape 15.000. A lipsit doar „Comando Viola” care este alături de o altă Poli, cea din Liga 5. Ce nebunie. Doi debutanți, Szekely și Bărbuț, au îngenuncheat un Dinamo care a arătat urât. Ca joc, ca prospețime, ca atitudine, ca tot. Putea fi și mai rău pentru „câini” dacă bănățenii nu ratau un penalty în prima repriză. Clar, Dinamo are o mare problemă la Timișoara! Read the rest of this entry →

Petrolul, deja calificată, Astra, mai greu!

iulie 18, 2013 in Liga Europa

Jucător de națională, petrolistul Gicu Grozav a arătat o altă atitudine față de fotbal. A marcat, s-a implicat, a luptat. Bravo, Gicule!

Jucător de națională, petrolistul Gicu Grozav a arătat o altă atitudine față de fotbal. A marcat, s-a implicat, a luptat. Bravo, Gicule!

După un 3-0 ca de neprezentare la Ploiești, cu feroezii de la Vikingur, Petrolul este ca și calificată în turul III preliminar al Ligii Europa. Diferența dintre cele două echipe e mare și nu văd loc de vreo surpriză neplăcută în retur chiar dacă acasă la „pescari” se va juca pe un teren sintetic și pe vreme rea. Astra n-a scos decât un egal cu Omonia deși a avut meciul în mână. Remiza le oferă ciprioților prima șansă de calificare însă nu par o echipă atât de tare precum sună numele. Șanse de calificare sunt însă giurgiuvenii trebuie să joace returul din Cipru cu tupeu și… fără greșeală. Read the rest of this entry →

Reghe, mai dă-i o șansă lui Mihai!

iulie 17, 2013 in Superliga

Mihai Costea, un fotbalist talentat care n-a înțeles că performanța cere sacrificii. Dacă își va da seama că a greșit mai are o șansă. Dacă nu, ajuunge în anonimat!

Mihai Costea, un fotbalist talentat care n-a înțeles că performanța cere sacrificii. Dacă își va da seama că a greșit mai are o șansă. Dacă nu, ajunge în anonimat!

Traseul lui Mihai Costea la Steaua începe să semene izbitor cu cel al fratelui său, Florin. A venit pe cai mari și riscă să plece pe ușa de la magazia unde își predă echipamentul de joc. Un băiat talentat pe care l-am apreciat, ca joc, mai mult decât pe Florin. Ca mentalitate are lacune serioase pentru că pune mai presus de orice plăcerile, mofturile sau gărgăunii din cap. În fotbalul profesionist așa ceva te poate distruge. Faptul că antrenorul Laurențiu Reghecampf l-a exclus din lot pentru meciul cu Vardar, după ce a fost golgheter în pregătiri, sună cam aiurea chiar dacă a avut motive serioase să ia o astfel de decize. De neacceptat este reacția lui Mihai care după partida cu macedonenii a fentat programul echipei riscându-și viitorul la Steaua. Complicat. Și totuși, măcar o dată să-i mai dea o șansă. Ultima! Read the rest of this entry →

Steaua, cu gândul la turul III!

iulie 16, 2013 in Liga Campionilor

Cristi Tănase începe să devină jucătorul de care are nevoie Steaua. A marcat cu Vardar și e pe drumul cel bun!

Cristi Tănase începe să (re)devină jucătorul de care are nevoie Steaua. A marcat cu Vardar și e pe drumul cel bun!

O victorie la scor de neprezentare obținut încă din prima repriză. Ca joc, Steaua a mai crescut un pic față de meciul cu Petrolul și așteaptă, vineri, să vadă cu cine dă nas în nas în turul III preliminar al Ligii Campionilor. Vardar Skopje nu poate emite pretenții pentru că n-are cu cine. Tănase, Pintilii și Adi Popa și-au băgat adversarii în VAR… dar rămân câteva teme de rezolvat: ratările numeroase și nevoia de încă un atacant de careu. În rest totul pare ok și în grafic. Plecarea lui Rusescu a fost compensantă cu un joc laborios, de calitate. Steaua este pe drumul cel bun și așteaptă să afle cu cine se bate pentru accesul în play-off. Read the rest of this entry →

Rapidul renaște din cenușa… insolvenței!

iulie 13, 2013 in Superliga

Rapidul trăiește pentru suporteri, suporterii giuleșteni trăiesc pentru Rapid. O metamorfoză care din 1923 încoace înseamnă farmecul vieții în fotbal!

Rapidul trăiește pentru suporteri, suporterii giuleșteni trăiesc pentru Rapid. O metamorfoză care din 1923 încoace înseamnă farmecul vieții în fotbal!

Cu o echipă încropită pe fugă, din patru zări, Rapidul s-a salvat în ultimul moment și continuă în Liga 1. Nici nu avea cum să se întâmple altfel pentru că în astfel de situații extreme istoria și tradiția te împing tot înainte. Clubul din Giulești a trăit, din nou, acest sentiment imposibil de predat la antrenamente. Sentimentul că joci pentru viitorul clubului, pentru toți ani scurși din 1923 încoace, ani în care Rapid a descris cum nu se poate mai bine ideea de farmec al vieții în fotbal. Cu tot respectul pentru munca, investițiile și oamenii de la Concordia Chiajna, gruparea ilfoveană nu putea emite pretenții mai mari pentru că lupta cu o stare de spirit generată de statutul de a fi sau a nu mai fi. Suporterii și jucătorii rapidiști au înțeles momentul dificil și decisiv salvând clubul de la dezastru. Mai exact din cenușa… insolvenței! Read the rest of this entry →

De ce nu sunt bani în sport…

iulie 11, 2013 in Special

Actuala lege a sponsorizării este destul de restrictivă și complicată. Sportul are nevoie de bani, iar banii pot veni dacă se modifică plafoanele și procentele!

Actuala lege a sponsorizării este destul de restrictivă și complicată. Sportul are nevoie de bani, iar banii pot veni dacă se modifică plafoanele și procentele!

Legea sponsorizării, așa cum arată în prezent, există ca să nu ne văicărim că… nu există. Sportul de performanță, care mănâncă foarte mulți bani, nu poate primi ceea ce vrea deși sunt destui oameni de afaceri cu dare de mână. Concret, plafonul de sponsorizare este prea mic. Exemplu: să zicem că o firmă vrea să dea 5.000 de lei unui club de fotbal. Suma se scade din impozitul pe profit datorat, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: să fie în limita a 3% din cifra de afaceri (CA); nu reprezintă mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat. Asta e limita maximă. Dacă firma vrea să mărească suma oferită ca sponsorizare, legal, nu poate. Aici trebuie să se umble, iar o triplare a plafoanelor de mai sus poate descătușa intenții generoase din partea celor care vor să bage bani în sport. Până atunci vom asista la eternele cârpeli de azi pe mâine cuplate cu fel și fel de „artificii” financiare care să aducă mai mulți bani în fenomen. Read the rest of this entry →

Steaua, din altă… lume!

iulie 10, 2013 in Supercupa României

Poză perfectă pentru Steaua înaintea startului din preliminariile Ligii Campionilor. Supercupa României a ajuns în Ghencea!

Poză perfectă pentru Steaua înaintea startului din preliminariile Ligii Campionilor. Supercupa României a ajuns în Ghencea!

Trupa antrenată de Laurențiu Reghecampf a început cum nu se putea mai bine noul sezon. Câștigarea Supercupei României este o performanță dar mai importantă mi s-a părut maniera în care s-a reușit acest lucru. Steaua ne-a oferit o poză perfectă. Ca de echipă mare. Deși unii „analiști” îi tot cântă pieirea, pentru că nu au alte subiecte de comentat pe la emisiuni, uite că Steaua a rămas… Steaua. Ba chiar mai mult decât atât. „Roș-albaștrii” au arătat, cu Petrolul, că au crescut în joc, sunt mai pragmatici și au mai multă experiență. Steaua dă senzația că vine în Liga 1 dintr-o altă lume demonstrând că este capabilă să câștige titlul într-o manieră și mai clară decât a făcut-o în sezonul precedent. Read the rest of this entry →