Steaua reloaded

octombrie 22, 2013 in Liga Campionilor

Steaua vrea să trăiască prima noapte de bucurie în UEFA Champions League. Cu Basel nu va fi ușor dar nici imposibil!

Steaua vrea să trăiască prima noapte de bucurie în UEFA Champions League. Cu Basel nu va fi ușor dar nici imposibil!

Meciul cu Basel poate să fie un nou început. La fel de bine poate să fie și un sfârșit. În grupa E, timpul nu mai are răbdare cu Steaua. „Roș-albaștrii” își joacă, în seara asta, ultima șansă de a mai ajunge în primăvara europeană. A Ligii Europa, că de Liga Campionilor nu mai îndrăznesc să deschid gura. Steliștii vor să spargă gheața după o secetă totală cu Chelsea și Schalke 04. Dorință există, asta e clar. Să vedem dacă este și putință. Decalajul dintre această competiție și campionatul României este prea mare ca să visăm la calificări în primăvară. Aici suntem și trebuie să avem curajul să spunem asta. Se vorbește de vreo 30.000 de spectatori în tribunele „Arenei Naționale”. Basel nu e un nume mare în Europa așa că este o cifră mulțumitoare. Steaua – FC Basel, pe „Arena Națională”, ora 21:45, în direct la TVR 1, Digi Sport 1 și Dolce Sport 1! Read the rest of this entry →

Steaua vs. Liga Campionilor: 0-14!

octombrie 2, 2013 in Liga Campionilor

Andre Schurrle a făcut prăpăd pe partea lui Georgevski. Acest 0-4 cu Chelsea a fost generat de diferența valorică între cele două loturi. Una imensă!

Andre Schürrle a făcut prăpăd pe partea lui Georgevski. Acest 0-4 cu Chelsea a fost generat de diferența valorică dintre cele două loturi. Una imensă!

Prezența Stelei în grupele Ligii Campionilor continuă să adune cifre negative. Din acest sezon și în Youth League, competiție rezervată echipelor U19. Cu Schalke 0-4 a fost de două ori… 0-3, iar marți, cu Chelsea, o „dublă” neagră identică, de 0-4. Un total devastator pentru Steaua dar mai ales pentru fotbalul românesc: zero puncte și un golaveraj jenant (0-14). Chelsea ne-a arătat cât de departe este fotbalul românesc de lumea bună. Și la juniori dar mai ales la cei mari, ori de câte ori englezii accelerau un pic treceau pe lângă ai noștri ca expresul prin gară. Un meci dea șoarecele cu pisica în care s-a știut învingătorul din prima secundă. Diferența numerică și valorică a celor două loturi exprimă de fapt diferența dintre două bugete diametral opuse dar mai ales dintre două campionate aflate la ani lumină distanță. Suntem departe! Read the rest of this entry →

Steaua – Chelsea, mai e un pic!

octombrie 1, 2013 in Liga Campionilor

În primăvară Rusescu a îngenunchiat Chelsea. În seara asta e rândul lui Stanciu. Steaua trebuie să creadă în șansa ei!

În primăvară, Rusescu a îngenunchiat Chelsea. În seara asta e rândul lui Stanciu. Steaua trebuie să creadă în șansa ei!

Ploaia de afară nu mai contenește, iar picăturile de apă bat în geam de parcă vrea să ne scoată din casă. Mai e un pic până la marele meci Steaua – Chelsea. Câteva ceasuri. Gazonul de pe „Arena Națională” va arăta bine la ora jocului. Doar s-a tras acoperișul. 🙂 Păcat că vremea asta arțăgoasă nu scoate toți suporterii din casă. Dar mai știi? Un semn de întrebare și în dreptul lui Pintilii. S-ar putea să nu joace. Și cu Tănase sunt ceva probleme. Asta mai lipsea! Sperăm că Reghecampf va rezolva aceste probleme, iar în final vom avea parte de un rezultat mare ca să ne încălzească un pic inimile. Steaua e capabilă de așa ceva. Dar nu mai lungesc vorba și… fuga la stadion. Steaua – Chelsea, ora 21:45, în direct la Digi Sport 1 și TVR 1! Read the rest of this entry →

Dacă ploaia s-ar opri…

septembrie 30, 2013 in Liga Campionilor

Ploaia care nu mai contenește încă îi ține acasă pe unii dintre fanii Stelei. Să sperăm că până la ora jocului vor veni la stadion. Echipa are nevoie de ei!

Ploaia care nu mai contenește îi ține acasă pe unii dintre fanii Stelei. Să sperăm că la ora jocului vor veni la stadion. Steaua are nevoie de ei!

Sigur ar fi fost un stadion arhiplin dacă era cald și nu ploua. Marți seară, Steaua are nevoie de suporteri pentru un meci infinit mai greu decât cel din primăvară. Chelsea a venit disperată la București și vrea toate punctele. Nici Jose Mourinho nu are altă alternativă, un eșec pe „Arena Națională” fiind echivalent cu dezastrul. Aici este de speculat. „Roș-albaștrii” pot profita de nervozitatea unei echipe care încă nu și-a găsit cadența. Nici în campionat, nici în Liga Campionilor. Chelsea nu trebuie atacată ci provocată. Presiunea de pe umerii londonezilor este enormă și din acest motiv pot greși. Cu puțină șansă, Steaua poate obține un rezultat pozitiv. Doar vremea ține cu „albaștrii”. Dar dacă ploaia s-ar opri… Read the rest of this entry →

Exact ce nu trebuia: „Mou”, disperat!

septembrie 19, 2013 in Liga Campionilor

Lui Jose Mourinho i s-au urcat la cap laudele. La București, „Mou” va încerca să-și spele păcatele. Altfel e nașpa!

Lui Jose Mourinho i s-au urcat la cap laudele. La București, „Mou” va încerca să-și spele păcatele. Altfel e nașpa!

Steaua a avut de două ori ghinion. O dată că a luat golul ăla stupid care a făcut praf meciul cu Schalke 04, iar a doua oară din cauza valului tsunami declanșat de Basel în fief-ul celor de la Chelsea. Un val care va mătura grupa până în ultima etapă. Abia atunci vom vedea care sunt pierderile colaterale. Partea proastă este că Jose Mourinho a ajuns în pragul disperării. Chelsea a început prost în campionat, la fel și în grupa E a Ligii Campionilor. „Mou” va încerca să recupereze, la București, cele trei puncte pierdute în fața elvețienilor. Cum nu se poate mai prost pentru Steaua. După dușul rece din Germania, rezultatul de la Londra pică precum un trăsnet. Orice este posibil. Steaua – Chelsea pare să fie meciul disperării. Și nu e bine! Read the rest of this entry →

Uchida ne-a ucis visele!

septembrie 18, 2013 in Liga Campionilor

Japonezul Atsuto Uchida a îngropat speranțele Stelei într-un rezultat bun la Gelsenkirchen. Schalke 04 a profitat și a câștigat!

Japonezul Atsuto Uchida a îngropat speranțele Stelei într-un rezultat bun la Gelsenkirchen. Schalke 04 a profitat și a câștigat!

UCL 2013, „advanced level”: Schalke 04 – Steaua 3-0. Totul s-a năruit după golul japonezului Uchida (min. 67). Szukala s-a făcut că dă cu capul în minge, Tătărușanu a rămas încremenit pe linia porții, iar mingea s-a dus liniștită în plasă. Un gol care a turnat plumb în picioarele „roș-albaștrilor”. Timp de o oră Steaua a jucat bine, organizat și a avut două-trei situații de gol însă gafa lui Szukala a dărâmat psihic echipa. Restul n-a mai contat. Un 3-0 de nicăieri care complică viața Stelei în grupa E după succesul Baselului pe „Standford Bridge”. Liga Campionilor este cu totul și cu totul altceva. Este competiția în care orice eroare se plătește scump. Steaua a greșit copilărește într-un moment când trecea printr-o pasă bună. Acum nu mai contează. Ce-a fost, a fost. Urmează Chelsea! Read the rest of this entry →

Steaua, über alles!

septembrie 17, 2013 in Liga Campionilor

Cum Lukasz Sukala plutește peste jucătorii lui Chelsea așa și Steaua poate să-i fie superioară lui Schalke 04. Doar dacă crede cu adevărat în șansa ei!

Cum Lukasz Sukala plutește peste jucătorii lui Chelsea așa și Steaua poate să-i fie superioară lui Schalke 04. Doar dacă crede cu adevărat în șansa ei!

Schalke 04 – Steaua. Chestiune de ore. Un meci de totul sau nimic pentru Steaua deși este primul din grupa E. Important e cum pornești la drum. Miza este uriașă. Puncte, bani, calificarea în primăvara europeană. Ar fi o premieră în fotbalul românesc dacă Liga 1 își va trimite campioana în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Schalke 04 este o echipă imprevizibilă. Poți s-o prinzi într-o zi când bate pe oricine sau să-și dezamăgească profund suporterii. Steaua are nevoie de tupeu, chiar de obrăznicie dacă vrea să obțină ceva la Gelsenkirchen. Presiunea e pe nemți. Oricum, este o realizare că „roș-albaștrii” au ajuns aici. Steaua are un lot bun, jucători bine pregătiți și, foarte important, cu experiență și personalitate. Miercuri seară, de la ora 21:45, așteptăm un joc bun și un rezultat mare! Read the rest of this entry →

Steaua și „complexul german”

septembrie 16, 2013 in Liga Campionilor

Pe „Veltins Arena”, Steaua are șansa să intre în istorie. Dacă bate pe Schalke!

Pe „Veltins Arena”, Steaua are șansa să intre în istorie. Dacă bate pe Schalke!

Statistica oferă doar cifre reci dar, de multe ori, aceste cifre pot influența atmosfera din jurul unui meci. Ba, uneori, și rezultatul final. În afara confruntării cu Schalke 04, Steaua are de luptat și cu istoria. Din 16 partide disputate contra echipelor germane, „roș-albaștrii” au câștigat doar una. În rest au fost șase egaluri și nouă înfrângeri. E clar, campioana României nu s-a simțit în apele ei atunci când a dat peste reprezentantele Bundesligii. Fenomenul este… național. Reprezentantele României în competițiile europene intercluburi au un bilanț catastrofal cu nemții: 11 victorii, 17 remize, 34 înfrângeri. De data asta, Steaua este mai motivată ca niciodată, iar pe „Veltins Arena” poate să scrie istorie. E nevoie de curaj și tupeu că de valoare nu se pune problema! Read the rest of this entry →

Steaua și marile speranțe

august 29, 2013 in Liga Campionilor

Lukasz Sukala ne arată că prin atitudine Steaua poate spera la mai mult în meciurile cu Chelsea.

Lukasz Sukala ne arată că prin atitudine Steaua poate spera la mai mult în meciurile cu Chelsea!

Suporterii Stelei incing telefoanele ca să-și facă planuri pentru meciurile din grupa E a Ligii Campionilor. Chelsea, Schalke 04 și Basel vin la București. Excursii la Londra, Gelsenkirchen și Basel nu sunt de ici de colea. O altă lume, un alt fotbal. Totul pe acordurile unui imn care atunci când îl asculți îți provoacă fiori. Mii de iluzii amestecate cu pasiune și dragoste. Steaua are o șansă și crede în ea. În fond, dacă a ajuns până aici de ce n-ar încerca mai mult? Secretul reușitelor de până acum este unul singur: atitudinea. Exact elementul care face diferența între fotbalul mare și cel de pe la noi. An de an, „roș-albaștrii” au mai atenuat acest decalaj, iar prezența în primăvara europeană ar certifica intrarea Stelei într-o elită selectă. Marile speranțe se nasc din obiective mărețe! Read the rest of this entry →

Legendele nu mor niciodată: Steaua București!

august 27, 2013 in Liga Campionilor

Steaua se bucură pentru calificare în gruepele UEFA Champions League, pentru transferul lui Chiricheș, pentru tot. Legenda continuă!

Steaua se bucură pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, pentru transferul lui Vlad Chiricheș la Tottenham, pentru tot. Legenda continuă!

Steaua a ajuns acolo unde și-a dorit atât de mult, în grupele Ligii Campionilor. La Varșovia, „roș-albaștrii” au jucat doar la calificare. Fără floricele, fără ezitări, fără lucruri inutile. Senzațională performanță. O parte din ea aparține și patronului Gigi Becali, omul care a crezut cu încăpățânare în destinul acestei echipe. Stanciu, copilul care dă goluri importante, a deschis balul. Piovaccari, în aceeași notă, l-a continuat. Italianul a marcat, a făcut presing, a băgat alunecări, iar când a fost nevoie a ținut mingea departe de poarta lui Tătărușanu. Toți au jucat cu sufletul. Chiar și Adrian Cristea. „Prințul” a făcut deposedări în apărare și sprinturi în atac, iar asta spune tot. Să vedem acum ce nume mari vin la București. Legia este deja la timpul trecut. Am senzația că am uitat să ne bucurăm și poate de aceea este mai frumos. Steaua București, un nume de legendă al fotbalului românesc! Read the rest of this entry →

Faceți Legia la Varșovia!

august 26, 2013 in Liga Campionilor

„Pepsi Arena”, „groapa cu lei” unde Steaua va da bătălia decisivă pentru grupele Ligii Campionilor. Steaua poate, Steaua trebuie să ajungă în grupele UEFA Champions League!

„Pepsi Arena”, „groapa cu lei” unde Steaua va da bătălia decisivă cu Legia. Steaua poate, Steaua trebuie să ajungă în grupele UEFA Champions League!

Echipa mai puternică din punct de vedere mental se va califica în grupele Ligii Campionilor. Legia și Steaua au speranțe mari. După meciul-tur, de la București, am văzut că „roș-albaștrii” au un pic mai multă clasă însă polonezii formează un grup redutabil. Nu va fi ușor. M-am temut de Legia înaintea tragerii la sorți și am avut dreptate. Vlad Chiricheș trage de el ca să joace. Nu știu dacă e bine așa. Oricum pleacă, iar o (re)accidentare ar putea face rău atât Stelei dar mai ales lui. Gardoș este un jucător talentat care va crește bine dacă i se dă meciuri în picioare. Steaua nu trebuie să dispere la Varșovia și să facă greșeala de a se arunca peste adversar. Calm, cu mult calm valoarea campioanei României o să iasă la suprafață ca undelemnul deasupra apei. Faceți Legia la Varșovia! Read the rest of this entry →

Steaua, nimic nu e pierdut!

august 21, 2013 in Liga Campionilor

Atacantul Federico Piovaccari a marcat un gol superb. reușita sa ține Steaua în cărțile calificării!

Atacantul Federico Piovaccari a marcat un gol superb. Reușita sa ține Steaua în cărțile calificării!

Egalul cu Legia nu este un rezultat liniștitor pentru retur. După acest 1-1 polonezii au prima șansă. Asta nu înseamnă că Steaua a ieșit din cărțile calificării. Cam 70 de minute din joc „roș-albaștrii” au arătat că sunt mai buni decât leșii. Surprinzător, Steaua a dat semne că este vulnerabilă la tonus, la prospețime. Exact acolo unde știam că e ok. Primele 15 minute din repriza secundă au fost dezamăgitoare. Atunci a dat gol Kosecki. La Varșovia va fi și mai greu pentru Steaua. Fără Pintilii, suspendat, poate și fără Chiricheș, iar în plus trebuie să marcheze dacă vrea calificare. Legia, la fel cum a făcut-o cu Molde, va prefera „ciupeala” de 0-0. Șanse de calificare încă există câtă vreme Steaua joacă fotbal. Nu e nimic pierdut! Read the rest of this entry →

Jucați și pentru Costică Ștefănescu!

august 21, 2013 in Liga Campionilor

Ora 18:45: televiziunile și site-urile de sport anunță că Vlad Chiricheș s-a accidentat și nu joacă cu Legia. O mare pierdere pentru Steaua. Sper să nu fie așa!

Ora 18:45: televiziunile și site-urile de sport anunță că Vlad Chiricheș s-a accidentat și nu joacă cu Legia. Ar fi o mare pierdere pentru Steaua. Sper să nu fie așa!

Steaua pornește asaltul spre grupele Ligii Campionilor în timp ce fotbalul românesc a rămas fără o stea: Costică Ștefănescu. Un amestec de dulce și amar mai rar întâlnit. Ștefănescu și-a început cariera de fotbalist la… Steaua dar cele mai mari performanțe le-a trăit la Universitatea Craiova. Un motiv în plus de mobilizare pentru „roș-albaștrii”. De aceea, meciul cu Legia Varșovia va debuta cu un moment de reculegere în memoria marelui jucător, iar steliștii vor purta banderole negre. Steaua poate învinge Legia. În fiecare colț de țară lumea freamătă și se gândește la „Steaua României”. Totul pentru victorie. Chiricheș, dacă joacă, și colegii săi au șansa să intre în istorie. Joacă pentru ei, pentru viitorul lor. Noi îi rugăm să joace și pentru Costică Ștefănescu. Baftă Steaua! Read the rest of this entry →

Ziua cea mai lungă

august 20, 2013 in Liga Campionilor

„Steaua României” este la două meciuri distanță de o nouă performanță istorică. Suporterii simt și ei asta și sunt gata să ia cu asalt „Arena Națională”!

„Steaua României” este la două meciuri distanță de o nouă performanță istorică. Suporterii simt asta și sunt gata să ia cu asalt „Arena Națională”!

Ziua premergătoare oricărui meci important este cea mai grea. Pentru toată lumea: jucători, antrenori, suporteri. Miza amplifică neliniștea, gândurile fug anapoda după care revin repede la normal. Într-o astfel de situație concentrarea este vitală. Vine Legia. Un meci cât pentru un sezon. Matematica intră în ecuația calificări și se combină cu factorul sportiv într-un amestec de pasiune și dorință. Steaua are șanse, Steaua poate trece peste Legia Varșovia. Ce spun matematica și regulamentul? Păi fără gol primit la București „roș-albaștrii” sunt cu un picior în grupele Ligii Campionilor. „Steaua Poloniei” trebuie să marcheze cel puțin de două ori acasă deoarece Steaua este o echipă care știe să joace și să înscrie afară. Stadion arhiplin. Fanii simt că sunt aproape de fericire. E ziua cea mai lungă. De-ar începe meciul mai repede! 🙂 Read the rest of this entry →