Jucați și pentru Costică Ștefănescu!
august 21, 2013 in Liga Campionilor

Ora 18:45: televiziunile și site-urile de sport anunță că Vlad Chiricheș s-a accidentat și nu joacă cu Legia. Ar fi o mare pierdere pentru Steaua. Sper să nu fie așa!
Steaua pornește asaltul spre grupele Ligii Campionilor în timp ce fotbalul românesc a rămas fără o stea: Costică Ștefănescu. Un amestec de dulce și amar mai rar întâlnit. Ștefănescu și-a început cariera de fotbalist la… Steaua dar cele mai mari performanțe le-a trăit la Universitatea Craiova. Un motiv în plus de mobilizare pentru „roș-albaștrii”. De aceea, meciul cu Legia Varșovia va debuta cu un moment de reculegere în memoria marelui jucător, iar steliștii vor purta banderole negre. Steaua poate învinge Legia. În fiecare colț de țară lumea freamătă și se gândește la „Steaua României”. Totul pentru victorie. Chiricheș, dacă joacă, și colegii săi au șansa să intre în istorie. Joacă pentru ei, pentru viitorul lor. Noi îi rugăm să joace și pentru Costică Ștefănescu. Baftă Steaua! Read the rest of this entry →






Follow Me