Faceți Legia la Varșovia!

august 26, 2013 in Liga Campionilor

„Pepsi Arena”, „groapa cu lei” unde Steaua va da bătălia decisivă pentru grupele Ligii Campionilor. Steaua poate, Steaua trebuie să ajungă în grupele UEFA Champions League!

„Pepsi Arena”, „groapa cu lei” unde Steaua va da bătălia decisivă cu Legia. Steaua poate, Steaua trebuie să ajungă în grupele UEFA Champions League!

Echipa mai puternică din punct de vedere mental se va califica în grupele Ligii Campionilor. Legia și Steaua au speranțe mari. După meciul-tur, de la București, am văzut că „roș-albaștrii” au un pic mai multă clasă însă polonezii formează un grup redutabil. Nu va fi ușor. M-am temut de Legia înaintea tragerii la sorți și am avut dreptate. Vlad Chiricheș trage de el ca să joace. Nu știu dacă e bine așa. Oricum pleacă, iar o (re)accidentare ar putea face rău atât Stelei dar mai ales lui. Gardoș este un jucător talentat care va crește bine dacă i se dă meciuri în picioare. Steaua nu trebuie să dispere la Varșovia și să facă greșeala de a se arunca peste adversar. Calm, cu mult calm valoarea campioanei României o să iasă la suprafață ca undelemnul deasupra apei. Faceți Legia la Varșovia!

Sunt convins că returul dintre Legia și Steaua va fi decis de factorul mental, psihologic. Nu am vrut să fie așa, m-am temut de asta dar n-avem încotro. Echipele românești nu se simt în apele lor în astfel de momente decisive. Poate că Steaua e altfel având o experiență europeană impresionantă dar și ea are amintiri urâte gen Middlesbrough, PSG sau Maccabi Haifa. De obicei, la jocurile de echipă, românii nu se simt bine când joacă sub presiune și greșesc. Să vedem ce va fi marți seară!
Recuperarea lui Vlad Chiricheș pare cheia jocului de la Varșovia. Așa o fi dar eu n-aș forța nota. „Chiri” e pe picior de plecare la o echipă mare, iar o (re)accidentare nu-l va ajuta cu nimic, iar pe Steaua la fel. Dacă e ok fizic, să intre, dacă nu, să joace Gardoș. Băiatul ăsta are talent și doar meciurile tari îi vor da încredere. Plus Filip lângă Bourceanu și cred că Steaua și-a rezolvat problemele pe cele două posturi.
Campioana României trebuie să fie tare și să nu se grăbească. Ar face o mare greșeală dacă se aruncă peste Legia pentru a marca golul de care are nevoie ca să rămână în cărțile calificării. Să atace cu calm și cu cap. Polonezii nu sunt invincibili, au o apărare destul de greoaie, iar în duelurile „unu la unu” sunt vulnerabili. În rest totul ține de tactica antrenorului Laurențiu Reghecampf și de prestația elevilor săi.
Steaua și fotbalul românesc au nevoie de această calificare în grupele UEFA Champions League. Dacă nu va veni acum atunci mergem în celelalte grupe, ale Ligii Europa!
Legia Varșovia – Steaua, ora 21:45, în direct la Digi Sport 1!