Simona Halep, regina Qatarului!

februarie 17, 2014 in Tenis

Simona Halep a câștigat turneul de la Doha. Aici a început ascensiunea către locul 1 WTA!

Simona Halep a câștigat turneul de la Doha (Qatar). Aici a început ascensiunea ei către locul 1 WTA!

Taifunul Simona Halep a lovit-o și pe germanca Angelique Kerber. Atât de tare de n-a știut cea lovit-o. 🙂 Victoria de la Doha este cea mai valoroasă din palmaresul Simonei. Al șaptelea titlu WTA din carieră. „Furnicuța” are deja șase victorii consecutive asupra jucătoarelor din Top 10. În acest moment, Simona Halep a ajuns pe locul 9 mondial pentru că îi place tenisul și îl joacă de plăcere. Un trofeu important într-un turneu cotat după cele de Grand Slam. Plus 900 de puncte WTA și un cec de 441.000 de dolari. O fată fenomenală care ne-a cucerit prin tot ceea ce face. Simplu și eficient. Zâmbetul ei a fermecat pe toată lumea. Un zâmbet care ascunde mii de ore de antrenament. Așa a ajuns Simona Halep… regina Qatarului! Read the rest of this entry →

Exclusivitate din Riffa (Bahrain) – După Iordania, Florin Motroc este decis să câștige titlul și în Bahrain: „Sunt ferm convins ca Dumnezeu mă va ajuta!”

februarie 16, 2014 in Interviuri

Florin Motroc este la șase „finale” distanță de titlu. Toată lumea din Bahrain este cu ochii pe el. Și nu numai!

Florin Motroc este la șase „finale” distanță de titlu. Toată lumea din Bahrain este cu ochii pe el. Și nu numai!

După ce în sezonul trecut a făcut senzație în Iordania, unde a cucerit titlul cu Shabab Al Ordon, Florin Motroc e pe cai mari în Bahrain.
După 13 etape, Riffa SC are un avans de trei puncte în fruntea clasamentului și un meci mai puțin.
Motroc mai are de trecut șase meciuri pentru a ajunge la titlu. Un antrenor ambițios căruia i-au plăcut mereu proiectele începute de la zero.
Un rapidist sută la sută gata să își ajute echipa de suflet!
Un român adevărat pentru că nu a ezitat să ne mărturisească că este gata să lucreze pentru România la orice nivel de vârstă al unei reprezentative!
În Bahrain este apreciat și respectat! Read the rest of this entry →

„Furnicuța” Simona Halep, un miracol!

februarie 15, 2014 in Tenis

Simona Halep zâmbește. „Furnicuța” a ajuns în finala turneului de la Doha și visează frumos!

Simona Halep zâmbește. „Furnicuța” a ajuns în finala turneului de la Doha și visează frumos!

Simona Halep va juca, duminică, în finala turneului de la Doha (Qatar). Confruntarea din semifinale, cu poloneza Agnieszka Radwanska, a fost senzațională. Halep a început cu stângul dar la 2-5 a schimbat strategia: a ales să joace cu Radwanska precum pisica cu șoarecele. A așteptat cu calm fiecare minge și când a șimțit momentul a punctat fără milă. Fata asta este fenomenală. Cu două picioare pline cu mușchi, de parcă ar fi fost sculptate în piatră, și cu o pregătire mentală impecabilă, Simona Halep începe să urce în ierarhia WTA. O sportivă care știe ce vrea, iar 2014 ar putea să fie anul ei. Pe toate planurile. Dacă se impune la Doha va fi o confirmare, dacă nu, încă un motiv și mai și ca s-o ia de la capăt. Simona poate ajunge între primele cinci jucătoare ale lumii. Fără probleme! Read the rest of this entry →

Steaua contrazice „amicalele”

februarie 14, 2014 in Superliga

Alex Chipciu a intrat în sezon cu o „doppietta” în poarta Concordiei Chiajna. Dacă o ține așa va reveni și la echipa națională. Cu Argentina?

Alex Chipciu a început sezonul cu o „doppietta” în poarta Concordiei Chiajna. Dacă o ține așa va reveni și la echipa națională. Cu Argentina?

Tămbălăul creat în jurul primul meci oficial al sezonului a fost o mare prostie. Lupta pentru titlu implică și o luptă mediatică dar de aici și până la a pune sub semnul întrebării victoria Stelei e deja prea mult. Dacă am lua de bun tot ceea ce s-a spus despre acest joc, înainte de a începe, ar fi însemnat ca Chiajna să câștige în Ghencea pentru ca spiritele să se mai liniștească un pic. Imposibil. O echipă care a reprezentat România în grupele Ligii Campionilor nu are cum să-și facă probleme cu Chiajna. „Roș-albaștrii” au dezvoltat o viteză de joc impresionantă, au făcut un meci de nivel european. Vineri seară, Steaua a contrazis rezultatele din „amicalele” disputate în această iarnă și a devenit liderul Ligii 1. O premieră în acest campionat. Pe merit. Chiar dacă unii invocă de mama focului penalty-ul neacordat ilfovenilor sau golul de cascadorii râsului primit de portarul Concordiei în ce de-al doilea mitan. Steaua a câștigat trei puncte clare! Read the rest of this entry →

Chivorchian, candidatura bunului-simț!

februarie 13, 2014 in FRF

Gheorghe Chivorchian, un candidat care poate încurca socotelile la alegerile pentru șefia Federației!

Gheorghe Chivorchian, un candidat care poate încurca socotelile la alegerile pentru șefia Federației!

Gheorghe Chivorchian este candidatul-surpriză la șefia FRF. Dacă nu se răzgândește până luni. Un om așezat și obișnuit să pună lucrurile în ordinea logicii, nu a intereselor. Un candidat al celor care trag din greu la baza piramidei de selecție. La toate cluburile unde a lucrat a pus la punct centrul de copii și juniori. De exemplu, cât a fost președinte la FCM Bacău toate echipele de juniori ale clubului s-au abonat la locurile 1 și 2 la nivel național. Asta spune totul despre viziunea acestui om în materie de fotbal. Nu știu ce șanse are și nici dacă va câștiga șefia Federației. Pot să vă confirm altceva: ori de câte ori am avut ocazia să-l am ca partener de dialog, domnul Chivorchian a răspuns mereu direct, sincer, fără ezitări. L-ați văzut vreodată în postura de actor principal al bălăcărelilor mediatice vizând fotbalul românesc? Nu cred. Din acest motiv consider candidatura lui Gheorghe Chivorchian un demers de bun-simț! Read the rest of this entry →

Românca Edit Miklos, locul 7 pentru… Ungaria!

februarie 12, 2014 in Soci 2014

Edit Miklos s-a clasat pe locul 7 în proba de coborâre la JO de la Soci. România are o problemă: nu știe să-și păstreze valorile!

Edit Miklos, locul 7 în proba de coborâre la JO de la Soci. Performanța, în contul… Ungariei. România are o problemă: nu știe să-și păstreze valorile!

În 2008, Edit Miklos s-a clasat pe locul 30 în proba de super-G, la St. Moritz, și a adus României primul punct la Cupa Mondială. Au urmat Jocurile Olimpice de la Vancouver (2010), Edit fiind singura reprezentantă a României în concursul feminin. Anii au trecut și odată cu ei Edit Miklos și-a schimbat naționalitatea. La Soci, schioarea născută în România s-a clasat pe locul 7 în proba de coborâre. O performanță excelentă trecută în contul… Ungariei. Trist. Nu pentru că Edit reprezintă o altă țară ci pentru că România nu este capabilă să-și țină acasă valorile. În toate domeniile. Lipsa infrastructurii pentru sporturile de iarnă gonește campionii spre alte meleaguri, iar odată cu ei se pierd performanțe de excepție. 🙁 Read the rest of this entry →

Fotbalul și șansa proiectului de la zero

februarie 10, 2014 in Copii și juniori

Fotbalul românesc are nevoie de oameni capabili să pornească proiecte de la zero. Doar așa se poate construi ceva sănătos și durabil!

Fotbalul românesc are nevoie de oameni capabili să pornească proiecte de la zero. Doar așa se poate construi ceva sănătos și durabil!

E mult mai ușor să ai grijă de un proiect care merge bine și infinit mai greu să pui pe picioare unul care să înceapă de la zero. Valabil și în fotbal acolo unde viața ne-a arătat și ne arată multe. Dar fotbalul românesc are nevoie, mai mult ca niciodată, de oameni noi pentru proiecte noi. La toate nivelurile, în orice fel de structură organizatorică. În ultimii 20 de ani, normalitatea s-a tocit și totul a luat-o razna. De aici până la eșecurile în lanț n-a mai fost decât un pas. Este nevoie de noi provocări, de un suflu nou. La copii, la juniori, la loturile naționale. Și foarte important ca astfel de proiecte noi să fie conduse de oameni care vin din iarbă. Care au suferit pentru clubul lor, care au trăit cu intensitate bucuriile și tristețile, care au pus suflet înaintea altor aspirații. Cu principii noi și idei îndrăznețe. Așa, fotbalul românesc are șansa să se salveze! Read the rest of this entry →

Hagi apără drumul spre glorie

februarie 9, 2014 in FRF

Gică Hagi: „Cumnati, prieteni, colegi, cu noi s-au făcut performanțe foarte mari. Suntem lideri, competitivi, responsabili, ei au stat atâția ani și am ajuns unde am ajuns”.

Gică Hagi: „Cumnati, prieteni, colegi, cu noi s-au făcut performanțe foarte mari. Suntem lideri, competitivi, responsabili, ei au stat atâția ani și am ajuns unde am ajuns”.

„Ei ce au făcut?”, a tunat și fulgerat Gică Hagi, duminică seara, la Dolce Sport. „Regele” a fost deranjat de atacurile dure lansate împotriva lui Gică Popescu de Dumitru Dragomir și ceilalți candidați la șefia Federației: Vasile Avram, Marcel Pușcaș și Răzvan Burleanu. Popescu este favorit cert, iar contracandidații săi preferă, ca strategie, atacurile fără scrupule. O alegere inoportună care le va aduce voturi în minus, nu în plus așa cum se așteaptă ei. Ideea de a demola mediatic candidatura lui Gică Popescu, cu orice preț, a fost făcută țăndări de Hagi: „Suntem lideri, competitivi, responsabili. Acum vrem să venim noi, care am arătat drumul spre glorie”. O remarcă realistă. Popescu și echipa sa (Hagi, Stelea și Ilie Dumitrescu) au făcut performanțe de notorietate. La cluburile unde au jucat, la echipa națională, în afaceri. Ei au găsit de mult drumul spre glorie. O vor face și la conducerea Federației! Read the rest of this entry →

A început Olimpiada pe… zăpadă!

februarie 8, 2014 in Soci 2014

Deschidere grandioasă a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci. Așteptăm copetiții la același nivel!

Deschidere grandioasă a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci. Așteptăm competiții la același nivel!

Rusia a copleșit omenirea cu festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci.. Nu degeaba a investit 35 de miliarde de euro, cu mult mai mult decât toate investițiile făcute în „olimpiadele albe” de până acum. Însuși președintele Vladimir Putin a deschis oficial Jocurile. Spectacol grandios. Cu siguranță cea mai impresionantă festivitate de deschidere din istorie. Toată ființa Rusiei a fost acolo, de la Ecaterina cea Mare la Pușkin. Rusia are cea mai numeroasă delegație: 270 de sportivi. România, doar 24. Un ușor oftat că nu ne implicăm mai mult în susținerea sporturilor de iarnă. România are potențial. Așa că s-a deschis balul pe zăpadă de la Soci. Concursul de patinaj artistic dar mai ales turneul de hochei pe gheață sunt de departe capetele de afiș ale acestor Jocuri Olimpice. Nu le ratați! Read the rest of this entry →

Sânmărtean, un pariu adevărat!

februarie 7, 2014 in Superliga

Lucian Sânmărtean a ales Steaua. O decizie care poate să-l aducă mai aproape de echipa națională. Ce zici, Piți?

Lucian Sânmărtean a ales Steaua. O decizie care poate să-l aducă mai aproape de echipa națională. Ce zici, Piți?

Telenovela a ajuns la final. Lucian Sânmărtean a ales Steaua. Cu acte. Un pariu adevărat. După Mutu este al doilea „decar” de meserie din Liga 1. Dar va fi același Sânmărtean de la Vaslui? Greu de spus. Steaua avea nevoie de un asemenea jucător pentru că atacul nu merge. Singurele semne de întrebare sunt legate de… jucător. Sânmărtean este un fotbalist destul de retras ca stare de spirit. Când are capsa pusă nu-i mai intri în voie. Marea problemă este dacă și cât de repede se va adapta în vestiarul Stelei. Doar e un nume, iar la unii dintre jucători nu le va conveni acest statut. Că fizic stă bine. Duce o viață extrasportivă liniștită care îl ajută să facă față stresului. Cine câștigă pariul? Cei care l-au adus sau cei care l-au vândut? Read the rest of this entry →

Răspunsul amicalelor? Contează!

februarie 6, 2014 in Superliga

Flavius Stoican are motive de bucurie. Dinamo a câștigat „Marbella Cup” dar mai important este că echipa a crescut în joc de la meci la meci.

Flavius Stoican are motive de bucurie. Dinamo a câștigat „Marbella Cup” dar mai important este că echipa a crescut în joc de la meci la meci.

Unii zic că nu contează. Alții că da. Ca de fiecare dată adevărul este undeva la mijloc. Meciurile de pregătire din această perioadă sunt planificate pentru a da răspunsuri. În cazul Stelei e clar că atacul nu merge. La Petrolul sunt semne că Mutu și Zicu nu pot acoperi absența lui Hamza și Boudjemaa. La Dinamo încă mai există probleme cu omogenizarea. Și seria poate continua. Partidele de verificare pot avea efecte diverse. O echipă care a fost ciuca bătăilor în perioada de pregătire își ia măsuri de precauție, iar în campionat poate face ravagii. Alta, care a defilat în amicale, poate privi de sus competiția și ratează startul. Importante sunt constatările din meciurile cu echipele tari. Acolo se văd cifrele tuturor compartimentelor. Dacă nu dai gol în meciurile-test e și mai greu s-o faci în campionat. Cine nu ia în seamă aceste rezultate riscă să rateze trofeele! Read the rest of this entry →

Unicul căpitan, unicul rege: Gică Hagi!

februarie 5, 2014 in Special

Gică Hagi a respectat meseria de fotbalist și s-a respectat ca om. Un nr. 10 unic și inegalabil!

Gică Hagi a respectat meseria de fotbalist și s-a respectat ca om. Un nr. 10 unic și inegalabil!

Am avut privilegiul să urmăresc întreaga carieră fotbalistică a lui Gică Hagi. Cât timp a jucat în țară n-am prea scăpat vreun meci. Mi-aduc aminte de ziua când s-a retras din activitate. Conferința de presă a avut loc la „Crown Plaza”. Am strâns într-un dosar tot ceea ce am scris despre marele Hagi. Cu emoție, cu pasiune, cu respect. Așa cum a tratat el fotbalul și suporterii. Am avut la dispoziție doar un minut în care am reușit să-i ofer colecția. Gică Hagi va fi mereu unicul căpitan. Și-a respectat colegii ca să le poată cere respectul. Nu i-a jignit, nu i-a mințit, nu s-a umflat în pene că el este buricul pământului. Așa a ajuns cel mai bun. Lumea i-a spus „Rege” pentru că a fost mereu primul dintre toți. Gică Hagi împlinește astăzi 49 de ani. La mulți ani, Gică! Read the rest of this entry →

Ce-aveți cu Stoican?

februarie 3, 2014 in Superliga

Flavius Stoican nu are deloc liniște la Dinamo. Presa speculează non-stop. Ba vine Ando, ba Lucescu jr. Pentru dinamo ar fi bine să rămână Stoican!

Flavius Stoican nu are liniște la Dinamo. Presa speculează non-stop. Ba vine Ando, ba Lucescu jr. Pentru Dinamo ar fi bine să rămână Stoican!

În fotbalul românescu sunt multe apucături trăsnite. Și decizii anapoda. Una dintre acestea este că atunci când ceva merge bine își bagă dracul coada până se alege praful de tot. Valabil și pentru Dinamo. Flavius Stoican a reușit să stopeze criza de rezultate, a pus pe picioare o echipă cât de cât competitivă, iar după cum arată „haita” în această perioadă de pregătiri poate visa la mai mult. Din păcate, zvonurile despre o posibilă înlocuire a antrenorului se întețesc de la o zi la alta. Ba vine Andone, ba vine Lucescu jr. De ce atâta presiune? Nimic nu este întâmplător. Cel puțin asta ne-a arătat fotbalul românesc de ani buni. Cineva lansează aceste „bombe” în presă fie pentru a pregăti o mutare-șoc, fie doar ca să facă rău. Flavius Stoican este un antrenor tânăr, de perspectivă, care are nevoie de încredere. Dacă presiunea mediatică va continua nu cred că-l apucă vara. Fraților, ce-aveți cu Stoican? Read the rest of this entry →

Hănescu îngroapă România în… play-off!

februarie 2, 2014 in Tenis

Victor Hănescu a dezamăgit în meciul cu Ucraina. De aceea s-a ratat calificarea!

Victor Hănescu a dezamăgit în meciul cu Ucraina. De aceea s-a ratat calificarea!

Victor Hănescu este „artizanul” eliminării României din Cupa Davis. Că altfel n-am cum să-i spun. Deși trebuia să câștige cel puțin un meci „Hăne” le-a pierdut pe amândouă. Culmea, în fața unor jucători mediocri. Vechea problemă a sportivilor noștri: slăbiciunea psihică. Hănescu l-a condus, vineri, cu 2-0 la seturi pe Ilia Marchenko dar a pierdut. Astăzi a avut 1-0 în fața lui Serghei Stahovski și iar a pierdut. E cam mult. Mai grav este că „Hăne” a dat vina pe arbitru sau pe colegii săi cărora le-a cerut „să tragă mai mult”. Incredibil. Așa ceva nu este în regulă. Nu este fair-play. Înainte să caute explicații și țapi ispășitori, Hănescu ar face bine să ne spună cum a reușit să piardă în fața unor iluștrii anonimi. Mai bine își bagă mințile-n cap și joacă tenis! Read the rest of this entry →