Budescu, EURO sau „petrodolari”?

ianuarie 5, 2016 in Internaţional

Constantin Budescu (nr. 20) a marcat de două ori în Feroe și a deschis drumul calificării spre Paris. Ar fi mare păcat să nu ajungă acolo!

Constantin Budescu (nr. 20) a marcat de două ori în Feroe și a deschis drumul calificării spre Paris. Ar fi mare păcat să nu ajungă acolo!

Constantin Budescu este tot mai aproape de un transfer în Qatar. Până nu semnează încă păstrăm o doză de incertitudine desi antrenorul său, Marius Șumudică, a declarat că destinația se numește Al Ahli Doha. Un alt jucător român de valoare este atras de mirajul „petrodolarilor”. Pentru el, pentru familia sa va fi bine din punct de vedere financiar însă în plan sportiv lucrurile stau exact pe dos. Într-un campionat învăluit de mister, ca să nu spun mai mult, departe de ochii selecționerului Anghel Iordănescu, mijlocașul Astrei riscă să piardă lotul naționalei pentru EURO 2016. Șumudică zice că se va antrena cu ambiție miza fiind salariul foarte bun și concurența care poate apărea dacă joacă prost. Nu e așa. Într-o competiție modestă nu are cum să progreseze ci doar să facă pași înapoi. Dacă alege banii șeicilor, Budescu riscă să rateze prezența la EURO! Read the rest of this entry →

HCM, Paula Ungureanu și Qatarul!

februarie 2, 2015 in Handbal

Performanța se naște cu muncă și sacrificii. De orice fel. Și costă bani. Dar nici să inventezi peste noapte o echipă de stele așa cum a făcut Qatarul!

Performanța se naște cu muncă și sacrificii. De orice fel. Și costă bani. Dar nici să inventezi peste noapte o echipă de stele așa cum a făcut Qatarul!

Nimic altceva decât subiectele despre care vreau să comentez la acestă oră. Antrenorul Tonje Tiselj a schimbat radical fața echipei din Baia Mare. Slovenul a pus la punct o apărare care merge ceas și a dat încredere unor fete care lăsau impresia că Liga Campionilor este o căciulă prea mare pentru ele. Cu Savenhof a început cu brazilianca Arenhart dar a fost nevoie de Paula Ungureanu ca să pună lacăt la poartă. Paula, mereu Paula. Pleacă din linia a doua dar evoluează în stil de mare campionă. La Europene a fost cea mai valoroasă „tricoloră” însă lumea a vrut să aprecieze doar… golurile. Fără comentarii. 🙁 Cât despre echipe, banii vorbesc peste tot. Qatarul a inventat, la băieți, o națională care a șocat Mondialul. Poate face asta și la fotbal, în 2022. Ar fi de râs o finală Qatar – Franța. Ce a ajuns sportul! Read the rest of this entry →

Simona Halep, regina Qatarului!

februarie 17, 2014 in Tenis

Simona Halep a câștigat turneul de la Doha. Aici a început ascensiunea către locul 1 WTA!

Simona Halep a câștigat turneul de la Doha (Qatar). Aici a început ascensiunea ei către locul 1 WTA!

Taifunul Simona Halep a lovit-o și pe germanca Angelique Kerber. Atât de tare de n-a știut cea lovit-o. 🙂 Victoria de la Doha este cea mai valoroasă din palmaresul Simonei. Al șaptelea titlu WTA din carieră. „Furnicuța” are deja șase victorii consecutive asupra jucătoarelor din Top 10. În acest moment, Simona Halep a ajuns pe locul 9 mondial pentru că îi place tenisul și îl joacă de plăcere. Un trofeu important într-un turneu cotat după cele de Grand Slam. Plus 900 de puncte WTA și un cec de 441.000 de dolari. O fată fenomenală care ne-a cucerit prin tot ceea ce face. Simplu și eficient. Zâmbetul ei a fermecat pe toată lumea. Un zâmbet care ascunde mii de ore de antrenament. Așa a ajuns Simona Halep… regina Qatarului! Read the rest of this entry →