Din Kuwait, în exclusivitate – Florin Motroc despre fotbalul arab, trofee și viitor: „Nu am fugit după bani, iar Dumnezeu m-a ajutat și am reușit să câștig trofee importante!”

decembrie 26, 2015 in Internaţional

Florin Motroc (centru), Marius Gogălniceanu (stânga) și Florin Drăgan

„Cei trei muschetari” și Cupa Federației din Kuwait: antrenorul principal Florin Motroc (centru), secundul Florin Drăgan (dreapta) și preparatorul fizic Marius Gogălniceanu.

Florin Motroc, unul dintre antrenorii români care au impresionat Golful. În sensul bun. Iordania, Bahrain, iar acum Kuwait. Pe fiul legendarului Ion Motroc îl prinde sfârșitul de an cu bogăție. A câștigat Cupa Federației la… Kazma SC. 🙂 Cu trudă, nu glumă! A ajuns până în semifinalele Cupei Prințului după ce a dat afară din competiție pe Al Qadsia, liderul la zi al campionatului. Echipa joacă bine, iar Florin se poate gândi la tot ce este mai frumos. Visează la titlu. La Cupa Emirului. Cine n-ar vrea? Motroc poate pentru că știe bine secretele fotbalului arab. Nu poți schimba cu el două vorbe căci gândul îi fuge la marea sa iubire, Rapid. Îi este dor de Giulești, de glasul roților de tren, de tot! Read the rest of this entry →

Performanța? Să îndrăznești să ai visuri mari!

decembrie 23, 2015 in Tenis

Numărul medaliilor sau trofeelor câștigate arată valoarea sportivilor dar și a celor care îi antrenează zi de zi. Ce ne așteaptă în 2016?

Numărul medaliilor sau trofeelor câștigate arată valoarea sportivilor dar și a celor care îi antrenează zi de zi. Ce ne așteaptă în 2016?

Cine luptă poate să piardă, cine nu luptă a pierdut deja! Pare un clișeu dar nu e deloc așa. În sportul de performanță atitudinea pozitivă poate depăși bariere incredibile. Fetele de la handbal au dovedit asta prin bronzul câștigat la Mondialele din Danemarca. Jucătorii Stelei au avut evoluții excelente sub comanda antrenorului Reghecampf. Exemplele pot continua. Ideea este că fără atitudine, fără dorința de a lupta până la ultima picătură de energie nu se pot realiza lucruri importante în sport. Și nu numai. O temă ce ține de latura psihologică a individului. Se poate corecta, în anumite situații, dar o educație pozitivă pornește din familie, din școală. Aici trebuie lucrat. La dorința copiilor de a deveni cei mai buni. Când nu se vor mai lua scutiri nașpa pentru ora de sport, când copiii noștri vor da năvală la competiții șansele de a avea rezultate istorice va crește exponential! Read the rest of this entry →

Handbalistele au (re)descoperit atitudinea!

decembrie 17, 2015 in Handbal

Ada Nechita, fata care a semnat eliminarea Danemarcei și calificarea  naționalei feminine de handbal în semifinalele Campionatului Mondial!

Ada Nechita, fata care a semnat eliminarea Danemarcei și calificarea naționalei feminine de handbal în semifinalele Campionatului Mondial!

Ceea ce fac fetele la Mondialele de handbal este incredibil. Cu un campionat în care numărul „stranierelor” este din ce în ce mai mare, cu o bază de selecție tot mai mică în ultimii ani, naționala feminină face adevărare minuni în Danemarca. Tricolorele antrenate de suedezul Tomas Ryde s-au autodepășit și au excelat la capitolul atitudine. Exact punctul nevralgic în trecutul nu prea îndepărtat. Cristina Neagu și colegele ei au trecut peste momentele dificile, au demonstart că au sânge rece, au învins reprezentativa țării gazdă și au ajuns în „careul de ași”. Pe înălțimi, acolo unde se avântă doar vulturii. Bravo, fetelor. România vă iubește!  Read the rest of this entry →

Cine este „terminat”: Mutu sau Mourinho?

decembrie 10, 2015 in Internaţional

Pe Jose Mourinho l-a durut drept în cot de tot ce-a spus Adrian Mutu. Marele „Mou” visează la finala Ligii Campionilor, iar Mutu la restaurantele cu specific... indian!

Pe Jose Mourinho l-a durut drept în cot de tot ce-a spus Adrian Mutu. Marele „Mou” visează la finala Ligii Campionilor, iar Mutu la restaurantele cu specific… indian!

Nu mai auzisem de mult ceva despre Adrian Mutu. Până în India sau pe-o unde mai juca el e cale lungă. Chiar și pentru știri. Nu mai vorbesc de fotbal… Mutu știe asta și s-a gândit să iasă la rampă cu o declarație-șoc. L-a atacat cu vorbe grele pe Jose Mourinho, omul care l-a dat afară de la Chelsea: „Ca antrenor este terminat!”. A mai spus și altele nașpa despre marele „Mou”. Atât de dure au fost cuvintele încât jurnaliștii britanici, și nu numai, le-au preluat în întrebări după meciul Chelsea – Porto. Rezultatul? Pe Mourinho l-a durut în cot de tot ce-a spus Adi Mutu despre el. Concluzia? Mutu n-a obținut decât puțină publicitate ca să mai afle lumea unde trăiește și ce face! Read the rest of this entry →

Steaua trece la… „Reghe”!

decembrie 4, 2015 in Superliga

Reghecampf și celebra sticluță cu apă plată de care nu se desparte. O imagine deja celebră a unui antrenor care vrea să uimească, din nou, Europa!

Reghecampf și celebra sticluță cu apă plată de care nu se desparte. O imagine deja celebră a unui antrenor care vrea să uimească, din nou, Europa!

Fără doar și poate, evenimentele de la Steaua reprezintă capul de afiș pentru orice buletin de știri sportive. Și nu numai. Totul se derulează cu o repeziciune incredibilă semn că Gigi Becali a realizat la timp unde a ajuns cu improvizațiile din vară. Deși era pe val cu bulgarii de la Litex, Laurențiu Reghecampf este noul antrenor al campioanei. O decizie luată de Gigi în ceasul al doisprezecelea dar mai bine mai târziu decât niciodată. Echipa nu mai juca demult un fotbal de calitate, suporterii au refuzat să mai vină la meciuri din cauza scandalului cu Armata, toate obiectivele europene au fost ratate. Pentru doi ani și jumătate, Steaua schimbă ritmul și trece la… „Reghe”! Read the rest of this entry →

Gigi: Quod erat demonstrandum!

noiembrie 30, 2015 in Superliga

După plecarea lui Rădoi, Gigi Becali e forțat de timp să aducă un alt antrenor. Fără un nume cu experiență va fi greu să repere repede ceea ce a stricat finul său.

După plecarea lui Rădoi, Gigi Becali e forțat de timp să aducă un alt antrenor. Fără un nume cu experiență va fi greu să repare repede ceea ce a stricat finul său.

Pentru Gigi Becali ceea ce trebuia de demonstrat s-a demonstrat… Mirel Rădoi a lăsat Steaua după o experiență de aproape jumătate de an în care a ratat totul: Supercupa, Liga Campionilor, Liga Europa, iar după rușinea cu Astra, de la Pitești, poate și play-off-ul Ligii 1. Experiența făcută de Gigi Becali cu finu’ a fost un fiasco total. Ca performanță dar mai ales în plan financiar unde pierderile sunt importante. Totul ține de valoare. Investești, faci performanță, improvizezi, te faci de râs. Costel Gâlcă a fost pus pe liber după ce cucerise trei trofee. Dan Petrescu n-a fost adus în vară că era prea scump. Cine vine? Teoretic, e bine să fie un antrenor de VALOARE și LIBER DE CONTRACT. Gen Victor Pițurcă. Altfel, dacă se va continua cu improvizații, rezultatul de la Steaua va fi un eșec total! Read the rest of this entry →

Criza de la Steaua, efectul jumătăților de măsură!

noiembrie 26, 2015 in Special

Mare diferență între jucătorul și antrenorul Mirel Rădoi. Antrenorul are voință, are dorință dar succesul nu apare deloc. Poate altădată?

Mare diferență între jucătorul și antrenorul Mirel Rădoi. Antrenorul are voință, are dorință dar succesul nu apare deloc. Poate altădată?

Cred cu tărie că problemele Stelei, din acest sezon, au legătură cu deciziile anapoda luate în vară. Antrenorului Costel Gâlcă i s-a arătat ușa după ce câștigase trei trofee. Incredibil. În loc să meargă pe varianta continuității și a performanței, patronul Gigi Becali a preferat improvizația. La fel ca orice om de afaceri care vrea să dea lovitura peste noapte. Dar Steaua este o echipă de fotbal, nu o firmă de imobiliare. Soluția Mirel Rădoi s-a dovedit total greșită. O confirmă rezultatele și, mai grav, calitatea jocului. Faptul că Rădoi face școala de antrenori în Moldova, ca să fenteze condițiile impuse de FRF, este o soluție strict personală care îl ajută pe el dar care nu ajută echipa. Pur și simplu nu merge. Peste ani, poate. Acum, Steaua are nevoie de un antrenor cu experiență și cu performanțe reale! Read the rest of this entry →

Banciu și „Dică”, campioane la puterea 181!

noiembrie 23, 2015 in Handbal

Profesorul Gavrilă Maximilian alături de campioanele balcanice Banciu (dreapta) și „Dică”. Campioni alături de campioni!

Profesorul Gavrilă Maximilian alături de campioanele balcanice Banciu (dreapta) și „Dică”. Campioni alături de campioni!

ACS Școala 181 SSP București continuă să rămână unul dintre cele mai productive centre din handbalul feminin românesc. În week-end, Alexandra Banciu și Alexandra Badea, cele mai valoroase jucătoare ale clubului cu nume de școală, au cucerit laurii balcanici cu naționala U17. În orice sport, la orice categorie de vârstă, performanță cu adevărat înseamnă să joci pentru România, iar Banciu și „Dică” au făcut-o foarte bine. Două jucătoare de mare perspectivă formate de profesorul Gavrilă Maximilian, un om care mănâncă handbal pe pâine. Dacă cele două Alexandre vor continua să se antreneze serios și să evite mirajul suficienței sigur vor ajunge handbaliste de top. Au calitate, au pasiune, au dorință. Bravo, Banciu! Bravo, „Dică”! Read the rest of this entry →

Dinamo e pe val, Steaua e în derivă!

noiembrie 23, 2015 in Superliga

Antrenorul Mircea Rednic a resuscitat pe Dinamo mai repede decât credea chiar el. Transferuri reușite, patru puncte din șase luate Stelei, vise de titlu. Ce poate fi mai frumos?

Antrenorul Mircea Rednic a resuscitat pe Dinamo mai repede decât credea chiar el. Transferuri reușite, patru puncte din șase luate Stelei, vise de titlu. Ce poate fi mai frumos?

După patru ani și jumătate, Dinamo își ia revanșa în fața Stelei. Un moment așteptat și dorit de „câini”. Trupa lui Rednic a arătat exact ca o haită înfometată de victorie. Un țel atins, o victorie mare care duce Dinamo pe valul performanței. Strategia gândită de antrenorul Mircea Rednic, la începutul sezonului, a dat roade. De cealaltă parte rămâne imaginea surprinsă de cameramani, la finalul partidei, cu trei antrenori pe banca Stelei: Țiți, Rădoi și Dică. Trei de la… 1-3. De parcă Steaua n-a avut antrenor. Cred că aceasta este marea problemă a „roș-albaștrilor”. Există jucători cu calitate dar au nevoie de o un tehnician care să pună în valoare ceea ce știu. Dacă Gigi Becali nu rezolvă această temă, ACUM, există riscul ca Steaua să nu prindă play-off-ul!
Read the rest of this entry →

Dinamo – Lazio, zvonuri și suspiciuni printre… cișmele!

noiembrie 19, 2015 in Internaţional

Banii fac ravagii în fotbalul românesc. După transferurile suspecte urmează scandalul pariurilor?

Banii fac ravagii în fotbalul românesc. După transferurile suspecte urmează scandalul pariurilor?

În 2007 a fost doar un zvon. Lumea vorbea despre un presupus blat în meciul Dinamo – Lazio. După 1-1 pe „Stadio Olimpico”, în retur Dinamo a condus la pauză cu 1-0 dar a pierdut cu 1-3. După opt ani zvonul s-a transformat în suspiciune. Cristi Borcea, Victor Becali și Ioan Becali au fost audiați de DNA pe această temă. Tot în zona de suspiciune se află un alt „zvon” colateral. În noaptea premergătoare jocului de pe fostul stadion „23 August” au fost scoase… cișmelele. Arena urma să se demoleze. De ce? O firmă de catering a făcut bani frumoși din vânzarea apei și a băuturilor răcoritoare. Toate aceste suspiciuni se adună într-un amalgam letal pentru imaginea unui club ca Dinamo. Dar asta e viața, mai devreme sau mai târziu prostia se plătește! Read the rest of this entry →

Cu Italia, test util!

noiembrie 18, 2015 in Națională

Test reușit și în tribune. La Bologna au fost prezenți aproximativ 3.000 de suporteri români care au câștigat duelul cu fanii locali.

Test reușit și în tribune. La Bologna au fost prezenți aproximativ 3.000 de suporteri români care au câștigat duelul cu fanii locali.

Un 2-2 onorabil dar mai ales un amical folositor pentru naționala lui Iordănescu. Presiunea asupra Italiei, din final, a lăsat o impresie pozitivă la sfârșit de an. Am văzut unde suntem în acest moment și avem speranțe că la vară, pe pământ francez, va ieși bine. Andone a spart gheața și a marcat primul gol pentru România. În sfârșit, avem o confirmare pentru zona ofensivă acolo unde nu stăm deloc bine din cauza accidentărilor și absențelor. „Tricolorii” au suplinit diferența de valoare individuală prin organizare și atitudine. O formulă relativ simplă pentru o prezență onorabilă la turneul final al EURO 2016. Cu Italia a fost un test util dar importante vor fi meciurile de pregătire programate anul viitor. Read the rest of this entry →

Elisabeta Lipă, născută să fie campioană!

noiembrie 16, 2015 in Special

Marea provocare pentru Elisabeta Lipă abia urmează: șefia sportului românesc. Și are șanse reale de reușită pentru că este o campioană!

Marea provocare pentru Elisabeta Lipă abia urmează: șefia sportului românesc. Și are șanse reale de reușită pentru că este o campioană!

Multiplă campioană olimpică, general și ministru al sportului dacă guvernul propus de premierul Cioloș primește votul Parlamentului. Elisabeta Lipă este foarte aproape de cea mai mare realizare din carieră: să devină șefa sportului românesc. Dacă ajunge pe scaunul de ministru nu-i va fi ușor. Dar nici greu pentru că este obișnuită să lupte și să muncească. Doamna Lipă a demonstrat că dincolo de salba de medalii câștigate în canotaj știe să fie campioană și ca… manager. La Dinamo a început munca de administrare aproape de la zero. Într-un mediu neprietenos ca să nu-i spun ostil. Și a reușit să-și îndeplinească obiectivele propuse schimbând radical fața Complexului Sportiv Dinamo: sediul clubului a fost modernizat, sală polivalentă nouă, sală de fitness modernă, bazin olimpic de înot și polo acoperit, bazinul descoperit, sala de lupte și sala de scrimă au fost renovate etc. Elisabeta Lipă va reuși pentru că este născută să fie campioană! Read the rest of this entry →

Dulca, înfrângere din orgoliu?

noiembrie 14, 2015 in Națională

Antrenorul Cristi Dulca este criticat pentru selecția la U21 din cauza jocului slab și rezultatelor negative. Cum a fost cu Danemarca!

Antrenorul Cristi Dulca este criticat pentru selecția la U21 din cauza jocului slab și rezultatelor negative. Cum a fost cu Danemarca!

Un 0-3 cu Danemarca, ca la neprezentare, iar selecționerul Cristi Dulca contabilizează o nouă înfrângere pe „propria răspundere”. Un termen la modă în birocrație dar care poate face mai mult rău decât bine. Din păcate, teoria s-a (re)confirmat la naționala de tineret. Dulca s-a văitat că „este greu de făcut selecția” și „ne lipsesc vârfurile” dar n-a avut ochi pentru convocarea lui Florin Tănase sau pentru Nedelcu și Marin, lăsați pe banca de rezerve. Toți trei de la Viitorul lui Hagi, omul care l-a criticat pe Dulca ori de câte ori i s-a părut ceva în neregulă cu selecția. Dacă îl mai pun la socoteală și pe Ianis Hagi lista devine suspect de lungă. Cu o astfel de abordare, selecționerul Dulca a riscat și a pierdut rușinos cu danezii. Viitorul ocupă locul 2 în campionat datorită calității și formei jucătorilor. Dacă nici asta nu mai contează ca criteriu de selecție e clar că fotbalul românesc moare încet și sigur! Read the rest of this entry →

Fotbal pe propria răspundere?

noiembrie 9, 2015 in Special

O întrebare pentru cei care răspund de securitatea spectatorilor: cum ajung atâtea materiale pirotehnice în incinta „Arenei Naționale”?

O întrebare pentru cei care răspund de securitatea spectatorilor: cum ajung atâtea materiale pirotehnice în incinta „Arenei Naționale”?

Tragedia din Clubul „Colectiv” a scos la iveală haosul legislativ care reglementează modul de obținere al avizelor de funcționare pentru locații vizate de un număr mare de oameni și nu numai. Culmea, într-o astfel de zonă cu risc mare se află stadioanele, sălile sau arenele destinate sportului. Fotbalul, ca de obicei, „cap de afiș”. Steaua a ajuns să joace tocmai la Cluj pentru că „Arena Națională” nu avea ok-ul de la ISU. Mai pe direct, nu avea autorizația finală de la pompieri deși în ultima vreme a găzduit numeroase meciuri de fotbal dar mai ales show-uri de top completate de spectacole pirotehnice grandioase. Pentru spectatori, jucători sau artiști a existat un risc. Bine că nu s-a produs o nenorocire că altfel era jale mare. Fotbal și muzică pe propria răspundere chiar nu se poate! Read the rest of this entry →