Doliu și speranță

noiembrie 3, 2015 in Special

O inimă din candele, în memoria victimelor din Clubul „Colectiv”. Dincolo de ea trebuie să existe speranță!

O inimă din candele, în memoria victimelor din Clubul „Colectiv”. Dincolo de ea trebuie să existe speranță!

Tragedia de la „Colectiv” este fără margini. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima durerea mamelor și taților care și-au pierdut copiii în acel incendiu devastator. Au fost trei zile de doliu național în care ar fi trebuit să ne reculegem și să ne gândim cum să facem ca să nu se mai întâmple așa ceva. Din motive mai mult sau mai puțin justificate diferite competiții sportive și-au văzut de drum. Inclusiv fotbalul. Nu cred că a fost ok dar sportul poate face mai mult pentru acei tineri. În orice federație, la orice nivel, meciurile care vor urma să se joace cu gândul și sufletul pentru victimele de la „Colectiv”, iar fondurile colectate să ajungă la familiile îndoliate, la răniții care au nevoie de tratament și ajutor. Ar fi un gest de solidarite prin care sportul poate oferi speranță dincolo de doliu! Read the rest of this entry →

Steaua și Halep, chin și neputință!

octombrie 30, 2015 in Special

Simona Halep și Steaua nu se regăsesc în acest sezon și sunt departe de așteptările fanilor.

Simona Halep și Steaua nu se regăsesc în acest sezon și sunt departe de așteptările fanilor.

Steaua s-a chinuit serios ca să ajungă în „sferturile” Cupei României deși a înfruntat o echipă din eșalonul secund. Niciun șut pe spațiul porții timp de 120 de minute. E strigător la cer pentru deținătoarea trofeului și campioana en-titre. Cam la fel a fost și Simona Halep doar că „Simo” a plecat cu capul în pământ de la Turneul Campioanelor. Cu mari carențe în pregătirea fizică, poate prea sigură pe ea, Simona a fost făcută praf de Șarapova și Radwanska. Din păcate, în ambele cazuri, dincolo de scuze și motivații este vorba de valoare. La această oră cam pe aici se află Steaua și Simona Halep. Nu are rost să mai lungim vorba. Dacă Steaua și „Simo” nu vor schimba ceva riscă să rateze trofee pe bandă rulantă. Read the rest of this entry →

Marica, de ce „nu” Liga 1?

octombrie 16, 2015 in Stranieri

Galbenul este o culoare care îi priește. Dacă Ciprian Marica va alege Liga 1 are șanse mari să îmbrace repede tricoul naționalei. Altfel, riscă!

Galbenul este o culoare care îi priește. Dacă Ciprian Marica va alege Liga 1 are șanse mari să îmbrace repede tricoul naționalei. Altfel, riscă!

Ciprian Marica este unul dintre jucătorii importanți care au știut mereu ce vor de la fotbal. Nu s-a grăbit să aleagă o echipă sau alta, și-a negociat cu mare atenție contractele și a avut mereu grijă de imaginea publică. Marica s-a despărțit, ieri, de Konyaspor. De câteva luni și-a dorit să plece de acolo dar nu s-a înțeles cu „bașcanii” clubului. Acum își caută o nouă provocare. Surprinzător, Ciprian Marica nu vrea să audă de Liga 1. La prima vedere poate că are dreptate dar îi spun că greșește. Și am argunemte: la o echipă bună din țară joacă și intră mai ușor în atenția selecționerului Iordănescu; vine după două accidentări complicate și un an slab; un contract afară nu îi garantează că va fi titular meci de meci; Steaua și Dinamo sunt două echipe celebre care îl doresc cu ardoare și îi pot plăti un salariu bun. Așadar, Marica, de ce „nu” Liga 1? Read the rest of this entry →

„Tata Puiu” și avionul de Franța

octombrie 14, 2015 in EURO 2016

În preliminariile EURO 2016, generalul Anghel Iordănescu și-a câștigat dreptul de a conduce comandoul pentru Franța.

În preliminariile EURO 2016, generalul Anghel Iordănescu și-a câștigat dreptul de a conduce comandoul pentru Franța.

Cu chiu, cu vai, naționala României și-a rezervat biletele pentru turneul final. Culmea este că în loc să se vorbească despre lotul de jucători sau despre adversarii cei mai potriviți pentru meciurile de verificare toată lumea propune… selecționeri. 🙂 Atenție, vorbim despre o echipă calificată care nu a primit gol în deplasare, iar în toată campania europeană a încasat doar două „boabe”. Că a jucat la rezultat, că n-a atacat sau că n-a făcut spectacol naționala României s-a calificat la EURO, iar selecționerul Anghel Iordănescu are meritul său. „Tata Puiu” a preluat prima reprezentativă într-un moment greu și a dus-o acolo unde trebuia s-o ducă. Măcar din respect pentru munca depusă împreună cu secunzii săi, Iordănescu are dreptul pentru un mandat la marele bal și un loc „First Class” în avionul de Franța! Read the rest of this entry →

România s-a calificat, ne vedem în Franța!

octombrie 11, 2015 in EURO 2016

Budescu (nr. 20) și-a respectat convocarea, a marcat de două ori și a deschis drumul calificării spre Paris!

Budescu (nr. 20) și-a respectat convocarea, a marcat de două ori și a deschis drumul calificării spre Paris!

Naționala i-a îngropat pe „pescarii” din Feroe cu un 3-0 de… neprezentare. 🙂 Și asta pentru că atacul și-a făcut treaba. După meciul cu Finlanda, de la București, toată lumea a pus tunurile pe fundași uitând de ratările monumentale ale atacaților. În Feroe, generalul Iordănescu și-a dus aminte de o regulă nescrisă a fotbalului: cea mai bună apărare este atacul. Budescu, autorul unei „doppietta”, și Maxim au semnat o calificare așteptată cu sufletul la gură de tot fotbalul românesc. Bucurie mare, ne-am calificat la EURO 2016, la vară ne vedem în Franța! Read the rest of this entry →

Cu Finlanda, test de fidelitate!

octombrie 8, 2015 in EURO 2016

Cine îmbracă tricoul naționalei Românei ar trebui să fie mândru că i s-a oferit acestă onoare!

Cine îmbracă tricoul naționalei Românei ar trebui să fie mândru că i s-a oferit acestă onoare. Suporterii sunt alături de „tricolori”!

„Tricolorii” au nevoie de patru puncte din meciurile cu Finlanda și Feroe ca să fie siguri că ajung la Paris pentru EURO 2016. În seara asta, la oră de Liga Campionilor, e prima încercare cu… „Suomi”, cum i se spune Finlandei în… finlandeză. 🙂 Nu va fi ușor. UEFA ne-a iertat și a deschis porțile stadionului transformând partida care va începe peste mai puțin de trei ceasuri într-un test de fidelitate. Fanii naționalei și-au făcut treaba, iar Federația anunță „sold out” la case. Până și biletele VIP s-au epuizat… Culmea, pentru „tricolori” apăsarea va fi și mai mare decât dacă se juca cu stadionul gol. „Arena Națională” devine cu fiecare minut un vulcan în clocot gata să erupă dacă totul merge bine sau dacă se încurcă socotelile. Iordănescu și ai săi sunt obligați să treacă testul. România – Finlanda, ora 21:45, în direct la TVR 1. Hai România! Read the rest of this entry →

Șumudică, antrenorul-spectacol!

octombrie 4, 2015 in Superliga

„Șumi”, antrenorul-suporter care amestecă fotbalul cu pasiunea. Într-un stil unic!

„Șumi”, antrenorul-suporter care amestecă fotbalul cu pasiunea. Într-un stil unic!

Marius Șumudică e pe cai mari după ce Astra a terminat turul de campionat pe primul loc. Un antrenor care trăiește fiecare secundă din meci la maximă intensitate pentru că iubește fotbalul. Nu se pierde în tactici complicate și încearcă să rezolve cât se poate de simplu fiecare partidă îndemnând jucătorii să atace, să joace ofensiv. Explodează instantaneu la fiecare gol, se exteriorizează la fel de puternic atunci când nu-i ies socotelile. Un temperament vulcanic venit din iarbă. Un antrenor care iubește suporterii și fotbalul. De aceea face spectacol pe teren și în afara lui. Dacă „Șumi” ia titlul cu giurviuvenii n-ar fi o mirare însă dragostea cea mare rămâne Rapidul. Read the rest of this entry →

„Puriul” tace și face!

octombrie 1, 2015 in Superliga

Antrenorul Mircea Rednic a schimbat din mers pe Dinamo. În bine, iar asta se vede în clasament.

Antrenorul Mircea Rednic a schimbat din mers pe Dinamo. În bine, iar asta se vede în clasament.

Antrenorul Mircea Rednic a readus pe Dinamo la viață. Asta e clar. Și mai important, echipa joacă fotbal ceea ce nu se întâmpla în trecut. Dacă l-am criticat pe Rednic pentru că n-a mai vrut sau a lăsat să se înțeleagă că n-a mai dorit să lucreze cu fostul președinte Dinu „Vamă” despre partea fotbalistică jos pălăria. „Puriul” a fost elevul lui Mircea Lucescu, iar stilul de lucru al „Magului de la Donețk” se vede la Dinamo. Cu adevărat „noul Dinamo”. Fără înfrângere în deplasare, locul 4 în clasament și o „haită” care promite mult. Ieșirea din insolvență anunță vremuri bune. Cu condiția să nu apară un scandal, din senin, că asta e „specialitatea casei”. Rednic tace și face, iar Dinamo o duce bine! Read the rest of this entry →

Steaua costă. Cine plătește?

septembrie 23, 2015 in Special

Ghencea, un stadion pentru două... Stele. Una cu numele, cealaltă cu banii! :)

Ghencea, un stadion pentru două… Stele. Una cu numele, cealaltă cu banii! 🙂

Uite sigla, nu e sigla… Uite palmaresul, nu e palmaresul, uite Steaua, nu e Steaua… Telenovela continuă, iar iubitorii de fotbal dar mai ales fanii acestei echipe așteaptă un răspuns clar și răspicat. Site-ul www.dolce-sport.ro a detonat, ieri, o bombă mediatică teribilă pentru soarta războiului dintre Gigi Becali și Armată: «Hotarârea de Guvern nr. 66/04.02.1999, publicată în Monitorul Oficial, consfințește „transmiterea în folosință gratuită, pe o perioadă de 20 de ani, Asociației Fotbal Club Steaua București” atât a stadionului „Steaua”, cât și a întregii baze sportive». Publicată în Monitorul Oficial nr. 55 din 08.02.1999. Și totuși HG nr. 128/06.02.2003, despre care s-a vorbit mai puțin, publicată în Monitorul Oficial nr. 82/10.02.2003, avea să abroge prevederile HG nr. 66. Ce nebunie… O echipă ca Steaua costă bani, nu glumă, dar cine plătește? Read the rest of this entry →

Dinamo, probleme în… „haită”!

septembrie 15, 2015 in Superliga

Căpitalul Aljosa Voinovic a fost departe de ceea ce se vrea de la al la Dinamo.

Căpitalul Aljosa Voinovic a fost departe de ceea ce se vrea de la al la Dinamo.

Meci pierdut cu CFR (0-2), trei eliminați, antrenorul Mircea Rednic trimis în tribună, iar căpitanul Vojnovic schimbat cu un minut înainte de pauză. Cum nu se poate mai prost pentru o echipă care acum 24 de ore visa să ajungă liderul Ligii 1. Reduta lui Rednic a cedat, pentru prima dată în acest sezon, într-o manieră care ridică mari semne de întrebare pentru viitor. De la statutul de „căpitan” încredințat lui Vojnovic până la calitatea unor jucători gen Feussi, Gnohere sau Essombe. Apropo de cei doi atacanți, compararea lor cu vârfurile de lance de altădată ale lui Man United, Andy Cole și Dwight Yorke, a fost o abordare ridicolă ale cărei efecte au făcut ravagii în partida cu CFR. Și altele… La Dinamo problemele abia acum încep! Read the rest of this entry →

„Simo”, în „Top 4” la US Open!

septembrie 10, 2015 in Tenis

Simona Halep s-a calificat ]n semifinale la US Open. „Simo” și-a asigurat deja 780 puncte WTA și un cec în valoare de 805.000 dolari. la mai mare!

Simona Halep s-a calificat ]n semifinale la US Open. „Simo” și-a asigurat 780 puncte și un cec în valoare de 805.000 dolari. La mai mare!

Ora 1:18. Noaptea este încă stăpâna orașului dar performanța Simonei Halep merită efortul de a deschide laptopul și a scrie ceea ce simți. „Simo” s-a calificat senzațional în semifinalele US Open după ce a învins-o, pentru prima dată în carieră, pe bielorusa Viktoria Azarenka. Un meci lung, un meci dramatic care a durat aproape trei ore. În final, 6-3, 4-6, 6-4 pentru Halep. „Furnicuța” e la un pas de o nouă confruntare cu Serena Williams. Dar până la finală mai are de trecut un hop. Zâmbetul de ștrengăriță de la finalul maratonului cu Azarenka ascunde o forță teribilă și o putere de concentrare impresionantă. „Simo”, știam că ești o mare campioană dar în dimineața asta ne-ai dovedit că poți și mai mult. Te iubim pentru că îi faci pe români fericiți! Read the rest of this entry →

Naționala, valoarea și viitorul

septembrie 6, 2015 in EURO 2016

La Budapesta, apărarea a fost cât de cât ok dar frica de înfrângere a tăiat elenul atacanților!

La Budapesta, apărarea a fost cât de cât ok dar frica de înfrângere a tăiat elenul atacanților!

Cu Ungaria ne-a fost frică să forțăm victoria. Teama de eșec a fost mai mare decât dorința câștigării celor trei puncte. Și asta pentru că nu există acel număr 10 care să facă diferența. Dobrin, Balaci, Hagi… De la retragerea „Regelui” s-a cam tras cortina. Sânmărtean nu e ca ei. Nici măcar n-are nr. 10 pe tricou. L-a avut Maxim care a jucat câteva minuțele. Și-atunci cine să facă diferența? România plus Ungaria egal ZERO. Acesta este rezultatul corect al ecuației de la Budapesta. Explicația: asta e valoarea! În timp ce acasă Ianis Hagi a văzut meciul tineretului la televizor că n-a vrut să-l convoace selecționerul Cristi Dulca. Și ne-au tras-o bulgarii de ne-au sărit capacele. Păi dacă nici Ianis nu are loc la U21, deși joacă în Liga 1 și dă goluri, ce să mai comentăm oameni buni? Read the rest of this entry →

Ria, Ria… România! :)

septembrie 4, 2015 in EURO 2016

Pe 6 septembrie 2013, la București, România spulbera Ungaria cu 3-0. În seara asta, la Budapesta, așteptăm un meci la fel de bun!

Pe 6 septembrie 2013, la București, România spulbera Ungaria cu 3-0. În seara asta, la Budapesta, așteptăm un meci la fel de bun!

A venit și ziua meciului cu Ungaria. Un meci de fotbal pe care unii îl cred război. Orgolii imense, frustrări venite din trecut, lozinci incendiare. Dar nu dau cu șutul în minge politicienii și nici suporterii. Totul se va decide pe dreptunghiul verde între jucători. Naționala Ungariei nu a mai ajuns la EURO de 43 de ani și așteaptă o oportunitate. Dacă inversăm numerele descoperim că ungurii nu ne-au mai bătut la fotbal de 34 de ani. Cifre grele care apasă tare de tot asupra naționalei maghiare. Și totuși în seara asta nu va fi ușor. Partida se desfășoară pe stadionul echipei Ferencváros, gruparea cu cei mai violenți fani din Ungaria. Un mic infern cu 22.000 de locuri. Dar ai noștri au valoare. Dacă trec peste presiunea tribunelor și își văd de joc marcăm și câștigăm. Succes „tricolori”, iar ca să fim în ton cu gazdele vom striga „Ria, Ria… România!” 🙂 Ungaria – România, ora 21:45, în direct la TVR 1! Read the rest of this entry →

Rednic, manager la… insolvență!

septembrie 2, 2015 in Superliga

Antrenorul Mircea Rednic va avea puteri din ce în ce mai mari la Dinamo. Efectul rezultatelor pozitive din ultima vreme.

Antrenorul Mircea Rednic va avea puteri din ce în ce mai mari la Dinamo. Efectul rezultatelor pozitive din ultima vreme.

Mircea Rednic e pe cai mari la Dinamo. Echipa joacă bine, a adunat destule puncte și ocupă locul 2 în clasament. Paradoxal, în curtea „câinilor” nu prea e liniște. Dinu „Vamă” a plecat din cauza unor „strâmbe” venite din interior, iar Vlad Munteanu a fost pus pe goană tot cu „strâmbe” chiar înainte de a semna contractul de președinte. Și uite așa „Puriul” va ajunge manager general semn că, la fel ca englezii, patronul Ionuț Negoiță s-a decis să transfere decizia în mâna celui care face echipa. Totul, de la transferuri până la investiții. Frumos, ca-n Anglia, doar că Rednic nu va fi Ferguson sau Wenger nici în vecii vecilor. Înainte de transferurile tari sunt datorii de plătit la stat și la alții, probleme fel de fel. Manager, manager dar la… insolvență! 🙂 Read the rest of this entry →