Derby pentru… România!

aprilie 17, 2014 in Cupa României

Dinamo și Steaua se luptă pentru accesul în finala Cupei României. Așteptăm fotbal de calitate!

Dinamo și Steaua se luptă pentru accesul în finala Cupei României. Așteptăm fotbal de calitate!

Dinamo – Steaua, un meci cu milioane de fani. Dincolo de miză, dincolo de orgolii, dincolo de istorie există plăcerea de a privi fotbal. Un sport care oferă bucurie atunci când stadioanele sunt pline, iar echipele au pentru cine să joace. Fotbalul românesc are nevoie de astfel de confruntări cu casa închisă sau „sold out”, cum e la modă să se spună. Fotbalul este un spectacol. Ca definiție. De fapt asta este marea problemă a momentului: readucerea suporterilor pe stadioane. Dar e nevoie de echipe de tradiție, cu nume, cu istorie. Prima ligă duce dorul după grupări precum Rapid, Universitatea Craiova sau UTA. Mai sunt și alte nume importante. Fără ele va fi greu de reconstruit un fotbal care a luat-o pe tobogan. Derby-ul din seara asta confirmă ceea ce spun. Și e bine că vine lumea la meci. Un derby pentru… România! Read the rest of this entry →

Piți, iartă-l pe Mutu!

aprilie 15, 2014 in Națională

Adrian Mutu s-a simțit mereu bine cât timp a jucat pentru echipa națională. A jucat mereu cu plăcere!

Adrian Mutu s-a simțit bine cât timp a jucat pentru echipa națională. Mereu cu plăcere!

Mi-am propus să nu mai scriu despre tensiunile care există între selecționerul Victor Pițurcă și Adrian Mutu. Nu de alta dar prea mult tam-tam nu e bun și plictisește lumea la cât s-a discutat despre asta. Și totuși telenovela este departe de ultimul episod. Mutu zice că Piți i-a închis toate porțile spre echipa națională. Dacă este așa nu e în regulă. „Briliantul” a greșit de multe ori, prin comportament, dar a plătit destul. Cu vârf și îndesat. Măcar la meciurile ușoare să fie chemat. La cât a făcut pentru naționala Românei, Mutu are dreptul să ceară respect. Dacă joacă și e în formă să fie convocat la lot, iar dacă nu, nu. Altfel miroase a răzbunare. Pentru ce? Doar cei doi știu exact despre ce este vorba. Indiferent de… ce și cum, Victor Pițurcă trebuie să facă primul pas și să-l ierte pe Mutu. Un selecționer de meserie trebuie să fie și un bun pedagog! Read the rest of this entry →

Coşmarul campioanelor

aprilie 12, 2014 in Internaţional

Goana după trofee creează mari probleme echipelor importante din Europa!

Goana după trofee creează mari probleme echipelor importante din Europa!

Un week-end negru pentru echipele cu pretenţii de Liga Campionilor. Să vedem ce va fi mâine. Steaua a luat peste picior meciul cu Vasluiul şi s-a fript tare de tot: 0-1. În Ucraina, Şahtiorul lui Mircea Lucescu a fost învins de coşmarul Vorskla Poltava (0-1). Granada a dat de pământ, la ea acasă, cu Barcelona lui Messi. Culmea, victorie tot cu 1-0. În Bundesliga, Borussia Dortmund a spulberat la scor de neprezentare pe Bayern München (3-0). Chiar pe „Allianz Arena” din München. La Steaua şi Şahtior, explicaţiile sunt simple: luarea peste picior a adversarului. Barcelona este încă în stare de şoc după ratarea calificării în semifinalele Ligii Campionilor, iar Bayern este deja campioană şi se gîndeşte la „dubla” cu Real Madrid pentru prezenţa în finala UCL! Read the rest of this entry →

Semifinală-șoc în UCL: Real – Bayern!

aprilie 11, 2014 in Internaţional

În Liga Europa, Spania are asigurată o finalistă.

În Liga Europa, Spania are asigurată o finalistă. Real – Bayern, finala din… semifinala UCL!

Tragerea la sorți a semifinalelor din Liga Europa:
FC Sevilla – CF Valencia
Benfica Lisabona – Juventus Torino
Turul pe 24 aprilie, returul pe 1 mai !

Tragerea la sorți a semifinalelor din Liga Campionilor:
Real Madrid – Bayern München
Chelsea Londra – Atletico Madrid
Turul pe 22/23 aprilie, returul pe 29/30 aprilie! Read the rest of this entry →

Dacă nici Hagi, atunci… cine?

aprilie 10, 2014 in FRF

Gică Hagi a respectat meseria de fotbalist și s-a respectat ca om. de asemenea, a respectat România!

Gică Hagi a respectat meseria de fotbalist și s-a respectat ca om. De asemenea, a respectat România!

Dacă nici Gică Hagi nu se pricepe la fotbal atunci chiar s-a întors lumea pe dos. Ultimele săgeți venite dinspre Federație demonstrează că „Regele” se află pe „lista neagră”. Indiferent care ar fi motivul supărării, fotbal sau misoginism, când vorbește Hagi despre fotbal trebuie ascultat. Chiar și de noul șef de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu. Cariera impresionantă de jucător și realizările de la Academie îi oferă „Regelui” dreptul de a pune etichete de calitate peste orice fel de produs al sportului numit fotbal. Hagi ne-a demonstrat ceea ce poate. Ca jucător, ca patron al unei academii de fotbal, ca om. E rândul altora. Sunt de acord că tinerețea poate aduce transformări în bine, poate schimba structuri și apucături învechite dar în niciun caz nu poate schimba ierarhiile. Orice loc într-o ierarhie este dat de muncă și rezultate. Gică Hagi le-a contabilizat cu vârf și îndesat. Acum e rândul celor care nu-l lasă-n pace! Read the rest of this entry →

O variantă pentru națională: Dan Petrescu!

aprilie 8, 2014 in Națională

Dan Petrescu, un fotbalist care a jucat mereu la victorie. La fel și ca antrenor. Posibil, viitor selecționer al naționalei României!

Dan Petrescu, un fotbalist care a jucat mereu la victorie. La fel și ca antrenor. Posibil, viitor selecționer al naționalei României!

Șefii de la Dinamo Moscova s-au supărat tare după înfrângerea cu Anji, 0-4 în deplasare, și l-au dat afară de Dan Petrescu. Reacție prostească generată de speranța, iluzorie, că un nou tehnician va aduce titlul în vitrina lui Dinamo. Pentru Dan Petrescu demiterea echivalează cu un șut în fund care va fi urmat de un pas înainte. Sigur. În acest context, echipa națională a României are o șansă. Deși noua conducere de la Casa Fotbalului l-a validat pe Victor Pițurcă, faptul că actualul selecționer a pierdut sprijinul popular, al suporterilor, repune discuția pe tapet. Echipa națională are nevoie de oameni noi la vremuri noi. Dan Petrescu este un antrenor exigent, cu viziuni moderne despre fotbal, cu strategii îndrăznețe. În acest moment ar fi bine să primească o ofertă. Dan Petrescu, o variantă pentru națională! Read the rest of this entry →

În naționala României dar ține cu… Ungaria!

aprilie 4, 2014 in Națională

Cine îmbracă tricoul naționalei Românei ar trebui să fie mândru că i s-a oferit acestă onoare!

Cine îmbracă tricoul naționalei Românei ar trebui să fie mândru că i s-a oferit acestă onoare. Suporterii știu de ce!

Csongor Fejer (18 ani), un portar de mare talent, a fost convocat la naționala României. Foarte frumos. Dincolo de faptul că nu știe românește, ceea ce va reprezenta un handicap de comunicare cu antrenorii și jucătorii, portarul de la ASA Tg. Mureș a declarat că în preliminariile EURO 2016 va ține cu… Ungaria. O fi el cetățean român de origine maghiară dar nici chiar așa. E prea mult. Când esti convocat la naționala țării în care trăiești zi de zi nu ai voie să spui așa ceva chiar dacă în suflet există alte trăiri. Probabil e prea tânăr și nu și-a dat seama. Suporterii nu uită și din această perspectivă îi va fi greu pe teren. Ar fi fost bine ca Csongor Fejer să-și modereze aceste ieșiri mediatice. E la început de drum și are în față o carieră frumoasă. În naționala României joacă doar fotbaliștii care pun suflet. Dragoste cu forța nu se poate pentru că este ineficientă și face mai mult rău decât bine! Read the rest of this entry →

Fotbal la… telecomandă!

aprilie 2, 2014 in Superliga

Din sezonul viitor, posturile Look TV și Transilvania Live vor transmite meciurile din Liga 1. după 10 aprilie vom afla și firmele de cablu care au cumpărat drepturile de difuzare!

Din sezonul viitor, posturile Look TV și Transilvania Live vor transmite meciurile din Liga 1. După 10 aprilie vom afla și firmele de cablu care au cumpărat drepturile de difuzare!

Fotbalul a devenit o afacere pentru televiziunile prin cablu, iar „cabliștii” o afacere pentru cluburi. Vorbim despre sute de milioane de euro vehiculați dintr-o parte în alta. Presa anunță că Look TV și Transilvania Live vor transmite Liga 1. Să vezi acum exod de abonați de la o firmă de cablu la alta. Depinde cine cumpără drepturile. De când se jongleză cu milioanele de euro, fotbalul a devenit un fel de garant pentru profitul acestor firme. Oamenii migrează dintr-o parte în alta doar pentru fotbal. Din dragoste de fotbal și cu costuri pe măsură. Taxa de reziliere nu este una oarecare, iar cine semnează un nou contract este obligat s-o facă pe cel puțin un an dacă nu chiar doi. Ce se va întâmpla mâine? Lumea așteaptă să vadă cine cumpără drepturile de transmisie a meciurilor. Apoi să vedeți cozi, nu glumă! Read the rest of this entry →

Rapidul nu oprește în halte!

martie 31, 2014 in Liga 2

Rapidul, poate mai mult decât o stare de spirit!

Rapidul, poate mai mult decât o stare de spirit!

În ciuda norilor negri care s-au adunat deasupra Giuleștiului, Rapidulețul a scăpat de faliment. Instanța a aprobat planul de reorganizare al clubului, iar Rapidul merge mai departe. O stare de spirit venită din istorie. O stare de spirit care a transformat sloganul „Singuri împotriva tuturor” într-un motiv de luptă sportivă dar și într-unul de revoltă profundă împotriva sistemului. Falimentul reprezenta un pericol pentru viitorul acestui club de tradiție din fotbalul românesc. Dar Rapidul nu oprește în halte ci doar în gările de tradiție. Acum urmează reconstrucția. De la zero sau aproape zero. Rapid are nevoie de oameni cu suflet dar acum, mai mult ca nicodată, și de oameni cu bani. Fotbalul a ajuns o industrie, iar fără bani nu se poate accesa marea performanță. Plus oameni de caracter. Repet, Rapidul nu oprește în halte ci gonește spre un nou început! Read the rest of this entry →

„Știința”, mereu „campioana unei mari iubiri”!

martie 29, 2014 in Liga 2

Din două inimioare, „CS” și „FC” să ia naștere  una singură: Universitatea Craiova!

Din două inimioare, „CS” și „FC” să ia naștere una singură: Universitatea Craiova!

S-a ales praful de „Știința”. Adrian Mititelu nu a mai avut bani să țină echipa, iar excluderea din Liga 2 este doar o chestiune de timp și procedură. Suporterii și-au retras spijinul acordat patronului și vor ca brand-ul Universitatea, cu stemă, culori și palmares, să le fie cedat imediat, fără pretenții. Totul a pornit în urmă cu un an. Atunci, Adrian Mititelu a refuzat asocierea cu autoritățile locale după ce tot el își dăduse acordul cu gura până la urechi. Așa s-a ajuns la două Craiove. Acum situația este dramatică. Mititelu nu vrea să cedeze brand-ul anulând, deocamdată, orice intenție de unificare a celor două Universități, „FC” și „CS”, într-o singură echipă-fanion a Băniei. Dar viața merge înainte. Mai devreme sau mai târziu, Adrian Mititelu va ceda pentru că nu are niciun drept să șteargă istoria. Universitatea Craiova rămâne în sufletul românilor „Craiova Maxima” și „campioana unei mari iubiri”! Read the rest of this entry →

Steaua, ca și finalistă!

martie 28, 2014 in Cupa României

Iasmin Latovlevici și-a făcut numărul și în meciul cu Dinamo. Gol fabulos în poarta lui Bălgrădean. L-o fi văzut nea Piți?

Iasmin Latovlevici și-a făcut numărul și în meciul cu Dinamo. Gol fabulos în poarta lui Bălgrădean. L-o fi văzut nea Piți?

După 5-2 în prima manșă zarurile sunt aruncate. Steaua este cu un picior în finala Cupei României, iar Dinamo visează doar la o victorie de moral care să mai spele un pic din rușinea trăită joi seară. Diferență clară la toate capitolele, iar pe tabela de marcaj chiar mai mare. Senzația generală a fost că, în al doilea mitan, Steaua a jucat cam la 60 de sută din potențial. Pentru finală cărțile sunt aruncate chiar dacă niciodată să nu spui… niciodată. Lumea care a venit la stadion a vrut multe goluri și asta a primit. Greșelile din ambele tabere chiar nu au mai contat. Steaua a avut nevoie de o singură repriză ca să ne arate ce poate. „Roș-albaștrii” se gândesc deja la trofeu, iar „câinii” vor continua reconstrucția. Nu în ultimul rând, nota 10 celor două galerii care au oferit coregrafii impresionante. A fost spectacol! Read the rest of this entry →

Steaua – Dinamo, meci mare cu… „sold out”!

martie 27, 2014 in Cupa României

Suporterii celor două echipe anunță coregrafii de zile mari. Așteptăm spectacolul!

Suporterii celor două echipe anunță coregrafii de zile mari. Așteptăm spectacolul!

Derby Steaua – Dinamo cu casele închise. Steaua, clubul organizator, a anunțat că s-au vândut toate biletele. În această seară sunt așteptați peste 50.000 de spectatori ceea ce reprezintă un record de audiență pentru eternul derby. Interes enorm, implicare totală în ambele tabere. La Steaua s-au plătit restanțele financiare pe ultimele trei luni, iar la Dinamo sunt promise prime importante, după meci, în cazul unui rezultat pozitiv. Steaua anunță un „11” din care face parte Nicușor Stanciu în timp ce Dinamo nu se poate baza pe trei nume importante: Matei, Thicot și Cătălin Munteanu. Așadar, diseară, de la ora 20:30, Steaua – Dinamo în prima manșă din semifinalele Cupei României. În direct la Pro TV! Read the rest of this entry →

Nume noi la naționalele „Under”!

martie 26, 2014 in FRF

George Ogăraru este foarte aproape de o revenire în fotbalul românesc. În vară, ca selecționer al reprezentativeu U18!

George Ogăraru este foarte aproape de o revenire în fotbalul românesc. Din vară, ca selecționer al reprezentativei U18!

Noul staff al Federației și-a propus multe reforme. Printre ele și nume noi de antrenori la loturile naționale de juniori și tineret. Cum ar fi George Ogăraru, actualul secund de la echipa a doua a lui Ajax Amsterdam. Un antrenor care este la zi cu toate noutățile și metodele de pregătire pentru copii și juniori. Un tehnician cu viziune modernă despre fotbal. Ogăraru e posibil să preia, de la Liță Dumitru, naționala U18. Nu e rău dar sperăm că șefii din FRF nu vor cădea în păcatul să-l dea afară pe nea Liță. Omul ăsta știe fotbal cât toți angajații de la Casa Fotbalului. Un rol de căutător de talente mi se pare mai potrivit pentru Liță Dumitru. Și dacă tot vorbim de schimbări reiau o propunere mai veche: Florin Motroc. Un antrenor care a uimit fotbalul arab cu performanțele realizate la Shabab Al-Ordon (Iordania) și SC Al Riffa (Bahrain). Florin Motroc poate face performanță la oricare reprezentativă „Under” dar cred că s-ar descurca excelent tot la U18 sau, de ce nu, U21! Read the rest of this entry →

Moldovan, de miercuri patronul Rapidului!

martie 24, 2014 in Liga 2

Viorel Moldovan va prelua un club capabil să umple cu fani „Arena Națională” dacă este vorba de un meci mare.

Viorel Moldovan va prelua un club capabil să umple cu fani „Arena Națională” dacă este vorba de un meci mare!

Viorel Moldovan este foarte aproape de a ajunge la comanda Rapidului. De miercuri. O speranță și în același timp o garanție pentru viitorul grupării giuleștene. Un nume acceptat și de fani care, întotdeauna, și-au dorit ca gruparea de lângă Podul Grant să fie condusă de profesioniști. „Moldo-gol” reprezintă un nou început. Aproape de la zero. Va avea mult de muncă. Rapidul are nevoie de o echipă competitivă, în primul rând, de un stadion nou și multă încredere în viitor. Fără asta nu se poate. Ziua de după mâine poate fi decisivă. Nu mai încape amânare. Ca jucător, Moldovan a reușit la cel mai înalt nivel. Ca antrenor a arătat, de asemenea, că poate face performanță. Acum urmează să fie patron de club. O încercare grea dar reușita poate fi cu atât mai frumoasă! Read the rest of this entry →