Rusia 2018: Să-nceapă balul !!!
iunie 12, 2018 in CM 2018 - Rusia

„Lujniki Stadium”, locul unde începe și se termină turneul final al Campionatului Mondial 2018!
Joi începe Mondialul. În Rusia, nu foarte departe de noi. Între 14 iunie și 15 iulie vom fi cu ochii ațintiți spre cele mai valoroase reprezentative de fotbal ale lumii. Pe 12 stadioane, suporterii se vor bucura de mângâierea celui mai îndrăgit sport de pe planetă. Socoteli, pronosticuri, bucurii, dezamăgiri, surprize, Toate adunate într-un amalgam fascinant care se repetă din patru în patru ani. Toată lumea va fi cu ochii pe Cupa Mondială. Din păcate, România nu a ajuns aici pentru că reforma de întinerire a echipei naționale s-a declanșat prea târziu. Vor trece ani, nu glumă, până când „tricolorii” vor reveni la un asemenea regal. Rușii s-au pregătit cum au știut mai bine. Înaintea meciului de deschidere dintre Rusia și Arabia Saudită, pe stadionul „Lujniki” va avea loc un show de zile mari, iar punctul culminant va fi prezența lui Robbie Williams care va cânta şi cu soprana Aida Garifullina. Începe balul, fraților. Timp de o lună fotbalul este sportul-rege! Read the rest of this entry →

















Follow Me