România, pentru România!

martie 21, 2013 in CM 2014 - Brazilia

Gică Hagi, omul care a contribuit decisiv la prima victorie din istorie împotriva Ungariei: 5 iunie 1999 - 2-0 la București!

Gică Hagi, omul care a contribuit decisiv la prima victorie din istorie împotriva Ungariei: 5 iunie 1999, 2-0 la București!

Selecționerul Victor Pițurcă și „comandoul” de la Budapesta sunt gata să ia cu asalt cele trei puncte. Totul pentru meci, totul pentru victorie. Oricât am vrea să păstrăm distanța față de lucrurile care nu au legătură cu fotbalul e clar că partida cu Ungaria înseamnă mult mai mult. Patriotism este cuvântul care descrie cel mai bine această stare de spirit. Sunt lucruri care nu au răspunsuri de zeci de ani, iar cu ocazia unui asemenea meci revin în prim-plan. Un fel de cazan sub presiune la care se deschide un pic robinetul, iar aburul încins dă buzna afară cu un șuierat asurzitor. Să învățăm să iubim România înainte de a fi prea târziu. Și cu asta am spus totul. Naționala României trebuie să joace pentru România. O țară a celor care iubesc dulcea limbă românească și steagul cu trei culori: roșu, galben și albastru! Read the rest of this entry →

Dinamoviștii, aproape de vis: stadion nou!

martie 20, 2013 in Superliga

Suporterii dinamoviști au un motiv să se întoarcă pe stadion: promisiunea lui Ionuț Negoiță că, în câțiva ani, vor intra pe o arenă nouă!

Suporterii dinamoviști au un motiv serios de a reveni pe stadion: promisiunea lui Ionuț Negoiță că, în câțiva ani, vor intra pe o arenă nouă!

Ionuț Negoiță, noul acționar majoritar de la Dinamo, e pus pe fapte mari. Cea mai arzătoare dorință a suporterilor dinamoviști este pe primul loc în mapa cu proiecte pe termen mediu. Negoiță vrea stadion nou, chiar pe locul actualei arene din Șoseaua „Ștefan cel Mare”. „Cu 30 de milioane de euro poate fi făcut un stadion foarte elegant, iar în patru – cinci ani poate fi realizat ”, a declarat Ionuț Negoiţă la emisiunea „Fanatik Show”, la Digi Sport. Dacă își doresc cu adevărat performanță, cluburile din București trebuie să-și facă stadioane de top. Valabil și pentru Rapid, chiar și pentru Steaua. „Național Arena” este doar o variantă pentru o rețetă financiară mai bună dar casele lor sunt în Ștefan cel Mare, Giulești, respectiv Ghencea! Read the rest of this entry →

Piți, fără stres cu Ungaria?

martie 19, 2013 in Națională

Selecționerul Victor Pițurcă joacă cu Ungaria doar la victorie. O miză mare care poate aduce naționala României mai aproape de plajele din Rio de Janeiro!

Selecționerul Victor Pițurcă joacă cu Ungaria doar la victorie. O miză mare care poate aduce naționala României mai aproape de plajele din… Rio de Janeiro!

O întrebare fără un răspuns clar. Dumitru Dragomir, șeful Ligii, a spus că nu-l iartă nimeni pe selecționerul Victor Pițurcă dacă nu bate Ungaria. În replică, Mircea Sandu, președintele Federației, zice că Piți nu depinde de rezultatul acestui meci deoarece obiectivul său este calificarea la EURO 2016. Oare? Sincer, nu-mi doresc să aud comentariile celor doi șefi ai fotbalului românesc în cazul unei înfrângeri la Budapesta. Cred că Pițurcă este conștient că un eșec, acolo, va ridica serioase semne de întrebare asupra la ceea ce va urma. Clar, pentru Piți există stres și nu puțin. Până la urmă face parte din joc. Naționala României are nevoie de obiective acum, nu la paștele cailor. Altfel riscăm să trăim, ani buni de acum încolo, din iluzia unor calificări viitoare! Read the rest of this entry →

Capcana stadionului pustiu

martie 18, 2013 in CM 2014 - Brazilia

„Tricolorii” știu că orice secundă de concentrare le aduce victoria și mai aproape.

„Tricolorii” știu că orice secundă de concentrare le aduce victoria și mai aproape.

Am citit o declarație a internaționalului Claudiu Keșeru în care acesta spunea că se bucură pentru că meciul de la Budapesta, cu Ungaria, se joacă fără spectatori. La prima vedere așa stau lucrurile însă relaxarea poate transforma momentul într-o capcană. Un stadion arhiplin ar fi dus meciul Ungaria – România într-o cu totul altă direcție. Una nedorită și cu iz șovin. Totuși, tribunele goale ar putea însemna încă o motivație pentru echipa cu șansa a doua, adică Ungaria. Până la urmă fotbalul este un sport pentru spectatori și era mai bine cu public. Dădea Mutu un gol de zile mari și le punea ungurilor în cap tot stadionul. Să sperăm că va fi bine! Read the rest of this entry →

Steaua, pas de defilare în Liga 1!

martie 17, 2013 in Superliga

Alex Chipciu (stânga) și Alex Bourceanu, doi dintre jucătorii care au trasnformat Steaua într-o echipă de Europa!

Alex Chipciu (stânga) și Alex Bourceanu, doi dintre jucătorii care au trasnformat Steaua într-o echipă de… Europa!

Cu fiecare etapă jucată Steaua este și mai aproape de titlu. Duminică seară, cu Vaslui, pe „Arena Națională”, „roș-albaștrii” au jucat prost dar au câștigat trei puncte imense. Oboseala acumulată în „dublele” cu Ajax și Chelsea a lăsat urme. Dar și așa, elevii antrenorului Laurențiu Reghecampf au avut o viteză în plus în fața unui Vaslui plictisit parcă de povara etapelor. Steaua păstrează distanța de 12 puncte față de Astra și dacă o ține tot așa nu este exclus ca soarta titlului să fie decisă, matematic, înaintea rundei cu nr. 30. Se spune despre o echipă care vrea titlul că într-un sezon nu trebuie să aibă mai mult de trei, patru înfrângeri. Și aici Steaua e în grafic. De fapt, toate cifrele avantajează trupa lui „Reghe”! Read the rest of this entry →

După 12 ani, Petrolul renaște!

martie 16, 2013 in Superliga

Antrenorul Cosmin Contra a reușit să impună elevilor săi un tupeu de echipă mare. Drumul spre Europa e greu dar nu așa de lung!

Antrenorul Cosmin Contra a reușit să impună elevilor săi un tupeu de echipă mare. Drumul spre Europa e greu dar nu așa de lung!

Petrolul bate Dinamo, pe „Ilie Oană”, după 12 ani de așteptare. Un moment ce poate reprezenta o cotitură spectaculoasă în viața acestei echipe. Antrenorul Cosmin Contra, un fost mare dinamovist, a redat „găzarilor” acel tupeu de care are nevoie o formație dornică de a ajunge în Europa. Un 2-1 care a stricat aniversarea lui Dănciulescu cu ocazia celor 500 de meciuri adunate pe prima scenă fotbalistică. Petrolul este greu de bătut. Bokila și Sauvadet au îngropat speranțele „câinilor” în cel de-al patrulea succes consecutiv din acest sezon. La Ploiești se simte aerul tare al cupelor europene în timp ce Dinamo se depărtează, deocamdată, de Europa. Și tocmai când „câinii” și-au primit banii la zi. E chiar culmea, nu? Read the rest of this entry →

Dănciulescu, dinamovistul iubit de toți!

martie 15, 2013 in Superliga

Ionel Dănciulescu a pus fotbalul mai presus de orice. cel mai important motiv pentru care intră în istorie!

Ionel Dănciulescu a pus fotbalul mai presus de orice. Cel mai important motiv pentru care intră în istorie!

Sâmbătă seară, Ionel Dănciulescu intră în istoria fotbalului românesc. „DanciuGol” atinge borna 500 în topul prezențelor din Liga 1. Ceva incredibil. Un băiat de o modestie rar întâlnită, disciplinat, cu măsura vorbelor. Dănciulescu a pus fotbalul înaintea banilor. Și-a făcut datoria cum a știut mai bine, iar apoi a așteptat premierea care i se cuvenea pentru munca sa. „DanciuGol” a respectat mereu cluburile de unde a mâncat o pâine. Când a jucat la Steaua nu a înjurat pe Dinamo, iar când a ajuns la Dinamo a refuzat să se urce pe gard ca să scandeze mizerii la adresa Stelei. Din acest motiv, Dănciulescu este dinamovistul iubit și respectat de toți. Un caracter deosebit care merită toate laudele. La mai mare! Read the rest of this entry →

Visul frumos s-a terminat…

martie 14, 2013 in Liga Europa

Laurențiu Reghecampf, antrenorul care a dus Steaua la 45 de minute de „sferturile” Ligii Europa. Viața merge înainte. urmează titlul și Liga Campionilor!

Laurențiu Reghecampf, antrenorul care a dus Steaua la 45 de minute de „sferturile” Ligii Europa. Viața merge înainte. Urmează titlul și Liga Campionilor!

Adio… visul frumos s-a terminat / Adio… povestea noastră s-a încheiat / Adio… nimic nu mai are rost / Se-aud doar pașii, pașii grăbiți în noapte… este refrenul unei îndrăgite piese a trupei „Gaz pe foc”. Se potrivește perfect la povestea Stelei. Chelsea a câștigat returul cu 3-1. Steaua a părăsit Liga Europa cu fruntea sus. Pe „Standford Bridge”, în cetatea uneia dintre cele mai bogate echipe din fotbalul britanic. Steaua a marcat, Steaua a sperat dar atât s-a putut acum. Valoarea individuală a făcut diferența. Milioanele de euro din dreptul fiecărui jucător în albastru au evitat o surpriză de mari proporții. A fost frumos. Și golul lui Chiricheș, și fanii Stelei, peste 5.000, care au creat o atmosferă fantastică. O campanie europeană care a depășit condiția Ligii 1 și a scos fotbalul românesc din anonimat. Steaua și-a făcut, din nou, datoria! Read the rest of this entry →

Ziua de după mâine

martie 13, 2013 in Liga Europa

„Standford Bridge”, locul unde se av\ntă vulturii. Un privilegiu de care nu te lovești la tot pasul!

„Standford Bridge”, locul unde se avântă vulturii. Un privilegiu de care nu te lovești la tot pasul!

Nu este vorba despre o prezentare a celebrului film „The day after tomorrow” ci despre viața Stelei de după episodul „Standford Bridge”. Joi seară, meci infernal cu Chelsea. Poate ieși bine, poate ieși rău. Cel mai important este că Steaua și-a făcut datoria față de fotbalul românesc și a ajuns aici. La poarta sferturilor de finală din Liga Europa. Victoria de la București, în fața campioanei Europei en-titre, înseamnă mai mult decât trei puncte. Înseamnă o dovadă că se poate juca la cel mai înalt nivel. Cu fotbaliști români. Ar fi minunată o calificare însă dacă va fi invers există ziua de după mâine. Steaua merită respectul tuturor românilor care iubesc fotbalul. În acest moment, performanța „roș-albaștrilor” depășește cu mult nivelul competiției interne! Read the rest of this entry →

Lucescu, mereu de la capăt!

martie 12, 2013 in Internaţional

Lucescu senior a construit la Donețk o echipă de Liga Campionilor. Acum a venit vremea unei noi provocări. Să fie Inter?

Mircea Lucescu a construit la Donețk o echipă de Liga Campionilor. Acum a venit vremea unei noi provocări. Să fie Inter?

Mircea Lucescu este pe cale de a se despărți de Șahtior Donețk. Un club pe care l-a scos la lumină și unde a pus bazele unei adevărate filosofii despre fotbal. A făcut din „mineri” o formație redutabilă, l-a convins pe patronul Rinat Ahmetov să facă un stadion de Liga Campionilor, a dinamitat influența Kievului în fotbalul ucrainean și lista poate continua. Șahtior a ajuns sus. Acum nu mai e treaba lui „Il Luce”. Cred că nici nu se simte în largul său lângă o echipă de calitate care știe ce are de făcut. Lucescu este obișnuit să ia totul de la zero, să construiască, să pună cărămidă lângă cărămidă la un proiect pe care îl verifică de sute de ori. La vară va alege. Vârsta și nepoții îl trag spre Liga 1, puterea de muncă și voința sa, spre o nouă mare provocare. Anzhi? Fenerbahce? Naționala Turciei? Inter? Cine știe. Mircea Lucescu e mereu gata! Read the rest of this entry →

Bonetti visează cai verzi pe pereți!

martie 11, 2013 in Superliga

Dario Bonetti a confundat mereu realitatea cu imaginația. O echipă cu nume are nevoie de rezultate, nu de vorbe!

Dario Bonetti a confundat mereu realitatea cu imaginația. O echipă cu nume, ca Dinamo, are nevoie de rezultate, nu de vorbe!

Dinamo s-a despărțit de antrenorul Dario Bonetti dar nu și de umbra sa. Din când în când, probabil din lipsă de ocupație, italianul mai aruncă câte-o vorbă, două, prin presa dâmbovițeană. Ultima „perlă” e dea dreptul comică. „Dinamo ar fi avut o şansă mare cu mine să facă performanţă”, a spus Bonetti pentru www.digisport.ro. Ce poți să mai spui? Rămâi mut și îți faci cruce. Bine că Dinamo a renunțat la italian exact atunci când trebuia pentru că altfel risca să lupte pentru evitarea retrogradării. Spre deosebire de Cornel Țălnar, care tace și face, antrenorul Dario Bonetti doar vorbește mult și frumos. O echipă se ține cu rezultate, nu cu declarații! Read the rest of this entry →

Răducioiu spune lucruri trăsnite

martie 10, 2013 in Liga Europa

Florin Răducioiu ne-a impresionat prin golurile de la World Cup 1994. Atunci a iubit România. Astăzi îi place Anglia și... Chelsea!

Florin Răducioiu ne-a impresionat prin golurile de la World Cup 1994. Atunci a iubit România. Astăzi îi place Anglia și… Chelsea!

Ca să fii respectat trebuie să știi să respecți. Florin Răducioiu a fost un jucător de clasă dar la capitolul caracter rămas corigent. Fost component al echipei naționale și actualul antrenor al reprezentativei U15, Răducioiu a uitat să fie român. Înaintea meciului Steaua – Chelsea a spus că ține cu londonezii. Apoi, după victoria „roș-albaștrilor”, a contestat pe facebook victoria Stelei spunând că a fost „o caricatură de meci”. De parcă nu era suficentă atâta obrăznicie, Răducioiu a revenit cu „completări” invocând meciul mai bun reușit de Dinamo, în 2005, când a învins Everton cu 5-1. Ce exemplu oferă Răducioiu copiilor de la selecționata Under 15? Să țină cu străinii? Tocmai el care amestecă mereu limba română cu italiana întrebând atunci când nu știe ceva „como se zicere pe la voi?”. Mircea Sandu ar face bine să renunțe la colaborarea cu un astfel de personaj amator de… „caricaturi”! Read the rest of this entry →

O mare campioană, un mare caracter: Elisabeta Lipă

martie 9, 2013 in Canotaj

Elisabeta Lipă lângă vitrina cu trofee. Un zâmbet pe care l-am mai văzut atunci când urca pe prima treaptă a podiumului cu medalia de aur la gât!

Elisabeta Lipă lângă vitrina cu trofee. Un zâmbet pe care l-am mai văzut atunci când urca pe prima treaptă a podiumului de premiere cu medalia de aur la gât!

Întotdeauna mi-a făcut plăcere să scriu despre Elisabeta Lipă. Nu sunt mulți sportivi de performanță care după ce pun punct carierei reușeșc să performeze, la fel de bine, în antrenorat sau în structuri de conducere ale clubului sau federației. Când a fost desemnată președintele Clubului Sportiv Dinamo București a fost criticată de cârcotași și i s-au pus multe bețe-n roate. Astăzi pot spune că a reușit să facă lucruri extraordinare. La Federația Română de Canotaj a venit la conducere în 2009. Astăzi i s-a mai dat un mandat pentru că la canotaj se pricepe mai bine ca la… gătit. O doamnă care știe exact cum, și cu ce preț, se face performanță în sport. Sărut mâna, doamna chestor! Read the rest of this entry →

Gigi, păzește-l pe „Reghe”!

martie 8, 2013 in Special

Antrenorul Reghecampf și celebra sticluță cu apă plată de care nu se desparte. O imagine deja celebră a unui tehnician român care a uimit Europa!

Antrenorul Reghecampf și celebra sticluță cu apă plată de care nu se desparte. O imagine deja celebră a unui tehnician român care a uimit Europa!

Toată lumea se bucură pentru victoria Stelei cu Chelsea. O mică răbufnire frumoasă după problemele de zi cu zi. Gigi Becali, patronul Stelei, își freacă mâinile de fericire. Marile cluburi ale Europei sunt cu ochii pe Chiricheș, Chipciu, Latovlevici, Bourceanu și pe mulți dintre colegi lor. Cine pleacă primul și pe câți bani este întrebarea de pe buzele tuturor steliștilor. Oare? Cred că au uitat un nume: Laurențiu Reghecampf. La ce echipă a făcut din Steaua nu este exclus ca „Reghe” să primească oferte amețitoare chiar înaintea lor. De ce nu? A demostrat că are stofă de antrenor mare. Așa că, Gigi ar face bine să-l păzească pe Reghecampf și să-i mai pună ceva la salariu ca să nu aibă surprize! Read the rest of this entry →