Cupa Mondială 2014: Costa Rica face senzație, Franța arată ca o campioană!
iunie 21, 2014 in CM 2014 - Brazilia

Bryan Ruiz a marcat un gol fabulos în poarta Italiei. Un gol care a calificat Costa Rica în optimile de finală. Ce surpriză de proporții!
Victoria naționalei Costa Rica în fața Italiei (1-0) este o surpriză de mari proporții. Mai mare decât cea cu Uruguay-ul pentru că italienii au fost avertizați. Costa Rica a dat peste cap grupa D și cele trei campioane mondiale care își făceau între ele socoteli pentru „optimi”. Acolo merge Costa Rica. Un rezultat care a obligat delegația Angliei să-și rezerve biletele pentru întoarcerea acasă. Și Franța s-a calificat în optimile de finală după ce a măturat pe jos cu Elveția (5-2). Dincolo de cele cinci „boabe” date Elveției a fost jocul bun etalat de „cocoșii galici”. Chiar foarte bun. Un fotbal cu nerv și stil de campioană mondială. Franța trebuie pusă în calcule pentru câștigarea trofeului. În aceeași grupă, dubla reușită de Valencia a fost suficientă pentru victoria Ecuadorului în fața naționalei Honduras (2-1). Hondurienii au deschis scorul însă au așteptat prea multe de la un singur jucător, „vasluianul” Costly. Trei puncte mari și speranțe de calificare pentru Ecuador! Read the rest of this entry →






























Follow Me