Simona Halep, FE-NO-ME-NA-LĂ !!!

ianuarie 25, 2018 in Tenis

Simona, toți românii se mândresc cu tine. Ești o mare campioană orice s-ar întâmpla în finală!

Daaaa! Simona Halep este în finală la Australian Open! După un thriller interzis cardiacilor. Probabil meciul carierei. Da, mai mult ca sigur este meciul vieții ei. O luptă incredibilă, cu răsturnări de situație cum demult n-am mai văzut. Simona a avut nevoie de patru mingi de meci ca să ajungă în finala primului turneu de Mare Șlem din acest an. Un 6-3, 4-6, 9-7 cu Angelique Kerber (nr. 16 WTA) de care ne vom aduce aminte, cu plăcere, peste ani. A bătut-o cu capul și picioarele. Fată deșteaptă. Victorie uriașă după o muncă titanică. Superbă din orice punct ai privi-o. Simona Halep este la apogeu din punct de vedere fizic și psihic. Parcă nici nu mai contează că va avea un meci și mai greu în finală, cu Caroline Wozniacki. Simona, trăiește clipa. Ai fost FE-NO-ME-NA-LĂ !!! Read the rest of this entry →

Osaka, spulberată de taifunul Halep!

ianuarie 22, 2018 in Tenis

Un meci excelent, o victorie importantă cu gândul la… sferturile de finală!

Nu este vorba de orașul Osaka ci despre maniera categorică în care Simona Halep a trecut de nipona Naomi Osaka: 6-3, 6-2. Impecabil și suficient pentru prezența în „sferturile” Australian Open. Joc inteligent, calculat. Venirile la fileu, altădată unul dintre punctele slabe, au fost inspirate și i-au adus Simonei reușite importante. Retururile senzaționate au tocat încet și sigur încrederea adversarei. Cu aproximativ 70 la sută puncte câștigate din primul serviciu, Halep a stăpânit meciul de la un capăt la altul. În orice secundă a știut ce trebuie făcut pentru a căștiga jocul. O atitudine de lider mondial cum n-am mai văzut la Simona în sezoanele precedente. Ca să nu mai lungim vorba, Simona Halep și-a egalat cele mai bune performanțe pe hard-ul Australian Open, sferturile de finală din 2014 și 2015. Acum, chiar și accidentată, sigur își dorește mai mult! Read the rest of this entry →

Simona, pe picior mare!

ianuarie 18, 2018 in Tenis

Da, Simona, esti MARE!

Cangurii mai sunt denumiți și „macropozi”, ceea ce înseamnă „picior mare”. Ei folosesc sincronizat ambele membre inferioare pentru a parcurge o distanță mai mare. Acasă la ei, cam așa a fost și cu Simona noastră. Ignorând total accidentarea de la glezna stângă, Halep a făcut-o una cu pământul pe canadianca Eugenie Bouchard: 6-2, 6-2. Apărare perfectă, veniri inspirate la fileu, atentă la fiecare minge. Din păcate, o problemă care începe să prindă contur este mediul ostil de la Melbourne. După ce-a fost acuzată pe nedrept de rasism, de către fanii australieni, pentru că a „îndrăznit” să compare jocul fițoasei Aiava cu cel al Serenei Williams, Simona a fost luată la țintă, din nou, pe motiv că „se preface accidentată”. Ce nebunie! Adevărul este că prostia nu are granițe. 🙂 Altfel, Simona Halep este pe picior mare și se gândește la turul III. Ea cu tenisul, alții cu șicanele! Read the rest of this entry →

Simona Halep, tare și-ntr-un picior!

ianuarie 16, 2018 in Tenis

Simona Halep se bucură pentru victorie dar cel mai impotant este ca glezna stângă să fie ok!

Victorie mare pentru Simona Halep în debutul la Australian Open. Nu că puștoaica Destanee Aiava (17 ani) ar fi cine știe ce jucătoare (a afișat multe fumuri de vedetă pentru vârsta ei dar a liniștit-o Simona! 🙂 ) ci pentru că în ultimii doi ani Halep a pierdut mereu în primul tur. Era o problemă de mental care s-a rezolvat frumos: 7-6, 6-1. Dar nu ușor. Pur și simplu într-un picior. În primul set, Aiava a avut 5-2 și două mingi de set dar Simona a revenit fantastic. Apoi a venit șocul. În setul următor, în al doilea punct din ghemul doi, Simona a forțat și a căzut la pământ acuzând dureri cumplite la glezna care i-a mai creat probleme. După meci a spus că „Acolo… m-am speriat!” dar cursa și lupta cu propriul corp par mai importante decât numele adversarei din turul 2, Eugenie Bouchard. Pur și simplu, Simona Halep a câștigat meciul cu Aiava din instinct. Bravo, Simonico. Ești tare! Read the rest of this entry →

Simona, ca viscolul!

ianuarie 4, 2018 in Tenis

Simona Halep a spulberat-o pe Sabalenka pentru o semifinală românească cu Irina Begu.

Simona Halep a spulberat-o pe Aryna Sabalenka în „sferturile” de la Shenzhen. Un sec 6-2, 6-2 pentru o semifinală sută la sută românescă cu Irina Begu, colega din semifinala de la dublu. 🙂 Frumos. Simona a fost precum viscolul căruia îi cam ducem dorul. 🙂 A făcut cam ce-a vrut cu Sabalenka, nu a greșit și a fost decisivă exact atunci când era nevoie. „Simo” se simte bine la Shenzhen, iar asta se vede în jocul ei. Oricât am vrea să evităm subiectul după cum arată tabloul este doar un pas spre o nouă finală cu Maria Șarapova. Un meci așteptat de toată lumea. Un test de top înaintea primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Read the rest of this entry →

Simona, gata de circuit !!!

decembrie 28, 2017 in Tenis

„Succesul este suma unor eforturi mici, repetate zi de zi.” – Robert Collier (scriitor american)

Dincolo de tonusul pozitiv dat de triumful în turneul demonstrativ din Thailanda, Simona Halep este pregătită mai mult ca niciodată pentru circuitele WTA. Nu are probleme de sănătate, s-a antrenat cum scrie la carte și are un an în plus de experiență. Și ce an! Un an în care a ajuns prima jucătoare a lumii. Mai rămâne acel mult râvnit titlu de Grand Slam dar este timp și pentru asta. Simona s-a călit destul, iar dacă ne gândim la finala pierdută la Roland Garros am spus totul. Avem toate indiciile pentru un an 2018 de senzație. Cred cu tărie că va câștiga cel puțin două turnee de top, iar când afirm asta mă gândesc la Roland Garros, Australian Open sau US Open. La Wimbledon se joacă pe iarbă, o suprafață capricioasă pe care Simona nu s-a simțit în largul ei. Dar mai știi? Singurele condiții: să fie sănătoasă și să aibă un pic de șansă cu tabloul ca să evite de la început meciurile tari. Simona Halep poate câștiga orice turneu de Mare Șlem. Ce-a fost 2017 dar ce va fi 2018! Read the rest of this entry →

Aproape… De Anonim(at)

decembrie 8, 2017 in Liga Europa

Din câte se vede și Europa League începe să devină o pălărie prea mare pentru fotbalul românesc!

Jale mare în Liga Europa. FCSB a dat cu bâta-n baltă după ce părea că acontase locul 1 în grupa G cu mult timp în urmă. „Experimentele” la nivel de echipă au continuat având girul patronului. O primă explicație pentru rezultatul jenant cu Lugano (1-2). Apoi mai este de pus la socoteală suficiența care s-a văzut la mai mulți jucători. Am mai vorbit despre asta dar e musai de repetat. Liniștea financiară provocată, inevitabil, de salariile grase necuplate direct la obiectivele de performanță produce astfel de derapaje. Jucătorii se mulțumesc cu puțin, iar asta nu e bine. În frunte cu De Amorim. Pardon, mai repede… „De Anonim” că părea din alt film. De fapt, mai toată echipa a căzut într-un fel de anonimat existențial care nu prevestește nimic bun pentru ceea ce va urma. Și bătuți, și cu banii luați! Read the rest of this entry →

Ioniță, de la pumnu-n piept la zero fotbal!

decembrie 4, 2017 in Superliga

Alex Ioniță ar face bine să înțeleagă acest citat: „Fă bine cât poţi de mult şi vorbeşte despre asta cât poţi de puţin.” – Charles Dickens

După meciul câștigat cu FCSB, Alex Ioniță n-a ezitat să se bată cu pumnu-n piept: „Sunt cel mai bun din România, iar steliștii nu pot fi campioni fără mine”. După acest moment de grandomanie au urmat două partide importante în tricoul Astrei Giurgiu: cu Chindia Târgoviște (2-0, Cupa României) și cu Iașul (0-1, Liga 1). În ambele jocuri prestația lui Alex Ioniță a fost dezamăgitoare. Nu a marcat dar nici n-a rupt gura târgului cu cine știe ce realizări. În schimb am văzut pase cu călcâiul, la 0-0, și fel și fel de fițe rezultate dintr-o stare de superioritate absolută față de cei aflați pe gazon. De aceea a fost schimbat în ambele partide. Păcat. Un fotbalist tânăr, de viitor, dar care este încă prizonierul unor „axiome” greșite. Nu trebuie să spună Ioniță dacă are valoare ci antrenorul său, selecționerul echipei naționale, impresarii, alții. Și uite așa, de la prestația bună cu FCSB a ajuns la zero fotbal cu Chindia și Iașiul. Păcat, e băiat tânăr, are valoare, dar fără bun-simț și modestie nu va reuși să ajungă pe cai mari. Niciodată! Read the rest of this entry →

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!!!

decembrie 1, 2017 in Special

 La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!

Hai România!

Hai România!

În 1918, la sfârşitul primului război mondial, Transilvania, Basarabia şi Bucovina s-au unit cu Regatul României: Marea Unire din 1918. Această unire a fost ratificată în 1920 prin Tratatul de la Trianon (în cazul Transilvaniei, Crişanei, Banatului și Maramureşului) şi prin Tratatul de la Versailles (în cazul Bucovinei şi Basarabiei). România anexase de asemenea Cadrilaterul, după înfrângerea Bulgariei în 1913 în cadrul celui de-al doilea război balcanic. Astfel, suprafaţa şi populaţia României s-au dublat în numai cinci ani, iar cel mai important, întreg poporul român era cuprins pentru prima oară între graniţele unui singur stat: România! Read the rest of this entry →

Blestemul banilor

noiembrie 27, 2017 in Superliga

„Cel care crede că banii rezolvă orice problemă poate fi bănuit de faptul că rezolvă orice problemă pentru bani.” – Benjamin Franklin

După trei eșecuri consecutive, FCSB intră în criză. Principalul vinovat, fără doar și poate, este patronul Gigi Becali. Și asta pentru că el este autorul direct al „experimentelor” despre care vorbea Budescu la finalul meciului cu Astra. Gigi a cerut „rotația de cadre” pentru a mări simultan cota unor jucătorilor care se aflau pe lista de vânzări încă dinainte de a semna cu FCSB. 🙂 Alibec, Coman, Nedelcu, Man, Tănase, Budescu și lista poate continua. Mai e ceva: suficiența, boală românească. Salariile grase, fără condiționare față de obiectivele de performanță, au creat jucătorilor o liniște… păguboasă. Și aici tot Gigi Becali este vinovat pentru că generozitatea excesivă, fără exigență, nu aduce ceva bun. Din păcate, un exemplu tipic că banii nu aduc obligatoriu fericirea. Atunci când fotbalul este văzut doar ca o afacere se ajunge acolo unde nici măcar banii nu mai pot redresa corabia aflată în derivă! Read the rest of this entry →

Dinamo, efectul deciziilor anapoda!

noiembrie 21, 2017 in Superliga

Dintre numele grele, DOAR DINAMO BUCUREȘTI nu se află încă pe un loc de play-off !!!

După aproape un an, Dinamo a ajuns cam tot pe acolo de unde a plecat: locul 7 în Liga 1. În februarie, Ioan Andone era înlăturat de „revoluția” noului manager general de la acea vreme, Adrian Mutu. „Ando” lăsase echipa pe locul 6, de play-off, iar Mutu visa ca împreună cu Contra să atace titlul de campioană. Din păcate, politica de transferuri a fost falimentară. Pe toate planurile. Unii jucători au avut oferte de afară dar n-au fost lăsați să plece, iar asta i-a afectat serios. Vezi cazul Filip. Cei care au venit nu au confirmat încrederea și banii investiți în ei. Cazul Juan Albin. După care, colac peste pupăză, Contra și Mutu sunt lăsați să meargă la națională din motive… sentimentale. De înțeles însă prețul plătit poate fi imens: ratarea play-off-ului, retragerea investitorului Ionuț Negoiță și risc mare de faliment. Una peste alta, deciziile anapoda au dus pe Dinamo la marginea prăpastiei sau chiar cu un picior în ea! Read the rest of this entry →

„Guriță”, națională sau… „dinamoviadă”?

noiembrie 15, 2017 in Națională

Selecționerul Cosmin Contra trebuie să evite orice confuzie între trecutul său dinamovist și echipa națională!

Înfrângere la scor de neprezentare cu Olanda. Un 0-3 usturător mai ales după elanul provocat naționalei de egalul din Danemarca (1-1) și succesul cu Turcia (2-0). Atunci am ezitat să comentez ceva despre selecționerul Cosmin Contra. Acum, după ce s-a obișnuit cu funcția, trebuie să știe că face aprecieri subiective în materie de jucători. Cel puțin asta este impresia lăsată fanilor. Vorba lui Gică Popescu, care îi reproșează că i-a convocat pe Băluță și Bancu fără să-i folosească măcar un minut în „dubla” amicală. Eu l-aș adăuga și pe Niță care a bifat doar 19 minute, cu Turcia, deși este cel mai în formă portar. În schimb, Hanca a fost bine-mersi după scandalul de la Bacău. Ce exemplu este ăsta pentru tinerii fotbaliști? Probleme mari pentru „Guriță” care lasă senzația că este la „dinamoviadă” nu la… națională. Dacă nu se corectează la capitolul principii riscă să termine (prea) repede mandatul de selecționer. Read the rest of this entry →

Simona, bucură-te de viață !!!

noiembrie 9, 2017 in Tenis

După un an de excepție, Simona Halep are dreptul la o vacanță de vis!

De vreo două-trei zile este mare tam-tam în mass-media de la noi pe seama faptului că Simona Halep are un iubit alături de care își petrece vacanța. Îți faci cruce că altă reacție nu poți avea atunci când auzi așa ceva. Din păcate, cu regret o spun, trăim într-o țară în care normalitatea este considerată anormalitate. În multe privințe. Și invers. Nu știu de ce dar este realitatea în care trăim. Fata asta a avut un sezon plin, încărcat, cu o mare uzură psihică. În plus este o femeie drăguță și cred că are dreptul la o vacanță de vis. Măcar atât, nu? Normal, Simona este o sportivă consacrată și este firesc să se vorbească despre ea. Dar de aici la „breaking news-uri” cu povestea ei de dragoste mi se pare cam mult. Recomandare: Simona, bucură-te de viață pentru că după un sezon foarte greu în vacanță ai șansa să iubești, să râzi, să te joci și să privești spre stele! Read the rest of this entry →

Simona, cu mai mult alb decât negru!

noiembrie 3, 2017 in Tenis

Simona Halep a avut parte de un sezon cu mai mult alb. Frumoasă, iute și bogată!

Cred că Simonei Halep i-ar sta bine în aceste culori dar nu despre asta este vorba acum. Anul 2017, unul pe cât de dificil pe atât de frumos. La început nu era sigură că va ajunge la Singapore după care și-a revenit încet, încet. Momentul de răscruce rămâne finala pierdută la Roland Garros, urmată de șansele irosite de a deveni nr. 1 mondial. Devastată după eșecul de la Paris, Simona a continuat să muncească, să lupte, să spere că într-o zi va ajunge acolo unde se avântă vulturii. Sus de tot. Și-a ajuns. Cea mai aprigă adversară a Simonei a fost chiar… Simona. Da, ea însăși. Pentru asta a ratat meciuri la care nu ne așteptam, pentru asta nu și-a trecut în cont un trofeu de „Grand Slam”. Simona Halep a avut parte de un an în alb și negru. Știe unde și ce a greșit, iar dacă va reuși să-și dreagă mentalul ăla păcătos care-i toarnă plumb în picioare înaintea unei mari izbânzi va continua să fie ce-a fost și mai mult decât atât! Read the rest of this entry →