Oțelul, afară din Ligă

noiembrie 22, 2011 in Liga Campionilor

Oțelul s-a topit în Liga Campionilor: zero puncte!

Jumătățile de măsură, compromisurile, treaba de mântuială, formalismul, și lista poate continua, sunt elemente specifice fotbalului din Liga 1. În Liga Campionilor este altă lume. Una bună, de calitate, cu valoare. Oțelul Galați și-a luat multe milioane de euro pentru prezența în grupe dar a compromis statutul de campioană a României. Cu Basel putea să iasă urât însă „oțelarii” au cosmetizat acel neverosimil 0-3 de la pauză într-un 2-3 mai ușor de acceptat. Dar tot o înfrângere. Zero victorii, trei goluri marcate în cinci meciuri, 10 goluri încasate este linia de clasament a campioanei României. Jenant, revoltător, umilitor!

Nici măcar cu Basel? Așa spuneam la startul meciurilor din grupele Ligii Campionilor. Uite că elvețienii n-au fost ciuca bătăilor ca să putem spera la o primăvară de… Liga Europa pentru Oțelul. Campioana României a preluat rolul de „cenușăreasă” în grupa C, încă din primul joc, la Basel, și cu acest statut își va încheia prezența meteorică în UEFA Champions League.
Ca afacere putem vorbi despre un real succes. Fără transferuri de top în vară, cu banii drămuiți până la ultimul leu, Oțelul s-a scos. Se vorbește despre o sumă în jurul a 17 milioane de euro care alimentează bugetul „oțelarilor”. Nu degeaba au ajuns la „masa bogaților”. De fapt asta s-a și dorit: profit sută la sută și atât!
Dezastrul este în plan sportiv. Greșelile impardonabile au fost la ordinea zilei. În fiecare meci disputat de Oțelul. Cu Basel, Benfica sau Manchester United toată strategia a fost de a nu se face de râs. O abordare mediocră care a adus înfrângerile așteptate de mai toată lumea dar și atitudini de amatori. Oțelul a lăsat senzația că putea mai mult dar asta nu ține de cald. Dimpotrivă. Forța de joc a arătat clar diferența ca de la cer la pământ existentă, astăzi, între echipa nr. 1 din România și fotbalul de top.
Marea mea dezamăgire este antrenorul Dorinel Munteanu. Aveam o cu totul altă impresie despre el. Să declare după jocul cu Basel, de la București, că este mulțumit chiar dacă echipa sa nu a obținut niciun punct este strigător la cer. Tocmai omul care și-a dat viața pe teren pentru România, tocmai omul care s-a făcut remarcat în carieră prin dorința de a lupta fără încetare până în ultima secundă. Ce să le mai ceri jucătorilor dacă antrenorul lor spune: „N-au făcut nici un punct, și?”. O definiție a superficialității prezentată de către un campion. Și punct.
E clar că se cam alege praful de tot. Liga Campionilor a devenit o competiție interzisă pentru România. Nu avem ce căuta acolo pentru că suntem praf. Lipsa unor schimbări majore de structură, comandă și organizare au transformat fotbalul românesc într-un maidan al scandalurilor. Nimic comun cu marea performanță. Și e abia începutul… sfârșitului. Oare se mai poate face ceva? Și dacă da, cine?