Înapoi în timp

august 13, 2012 in Londra 2012

Nu există un moment mai emoționant la Jocurile Olimpice decât atunci când tricolorul românesc flutură pe cel mai înalt catarg!

România și-a încheiat prezența la Jocurile Olimpice 2012 cu un loc 27 în clasamentul pe medalii. Două medalii de aur, cinci de argint și două de bronz. Cu Kazakhstan, Iran și Etiopia înaintea noastră. Cred că este cea mai slabă zestre din ultima jumătate de secol. În 1964, La Tokyo, sportivii români s-au întâlnit cu aurul olimpic tot de două ori. De atunci au trecut însă 48 de ani… Sigur, ne așteptam la mai mult dar există explicații. În ultimii ani, performanța sportivă n-a mai fost o prioritate națională, globalizarea a înghițit și sportul (79 de țări au urcat pe podium la Londra), iar pentru baza de selecție nu s-a făcut mare lucru. De mulți ani, de foarte mulți ani. Logic, sportul și performanțele au bătut pasul pe loc. Ba chiar s-au întors înapoi în timp!

Am tot vorbit pe la emisiune, cu prietenii, cu oamenii de sport că 2012 va fi un an olimpic aproape imposibil. La ce condiții au existat, la câți bani s-au luat din bugetele federațiilor creditate cu șanse la medalii, la indiferența cronică manifestată zi de zi față de baza de selecție rezultatele de la Londra sunt mulțumitoare. Totuși, în raport cu cifrele din statisticile de specialitate, România a coborât serios în mai toate topurile.
Dacă ne raportăm doar la ceea ce a fost acum patru ani, la Beijing, constatăm un regres de 10 locuri. De pe poziția a 17-a, în 2008, la Londra am ajuns pe locul 27. O traiectorie logică dacă stăm și analizăm, fără patimă, decalajul înjositor care a existat la capitolul finanțare între sportivii români și adversarii cu pretenții la podiumul olimpic.
Nu vreau să scuz eventualele nereușite olimpice dar există serioase motive de luat în seamă care explică acest declin. Cum ar fi: lipsa unei legi stimulative pentru sponsorizarea sportului a îndepărtat oamenii cu bani de aceast domeniu; stabilirea bugetelor pentru federații pe principiul „să trăiască toată lumea” decât pe criterii de performanță; lipsa unei structuri coerente de comandă în sportul românesc, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) fiind pus, de multe ori, între ciocan și nicovală: Guvern respectiv Agenția Națională pentru Sport; dinamitarea bazei de selecție prin absența unor programe care să stimuleze prezența copiilor și tinerilor în fenomen; calitatea îndoielnică a corpului tehnic la foarte multe discipline sportive. Lista poate continua dar sunt specialiști care vor face analize peste analize.
Ce e de făcut? Ciclul olimpic pentru Rio de Janeiro (Brazilia 2016) deja a început. Prima mutare pe care o recomand, rapid, este aceea ca toți banii pentru sportul românesc să fie administrați de COSR. Fără alte agenții, agențioare sau ministere. COSR poate conduce singur și bine sportul de performanță din România, iar în acest fel se elimină și implicarea factorului politic. În ultimii ani s-au tot construit terenuri sportive în pantă, bazine unde nu trebuia sau săli de sport în sate uitate de lume. Efectul? Locul 27 la Londra!
Și căderea va continua dacă nu se pune piciorul în prag. ACUM!