Fotbal ucis cu coasa

februarie 3, 2012 in Special

Violenţele nu au ce căuta în fotbal, în sport. Şi nici moartea!

Masacrul din finalul meciului Al Masri – Al Ahly Cairo a umilit Egiptul dar mai ales fotbalul. Cel puţin 74 de morţi şi sute de răniţi este bilanţul revoltei izbucnite pe stadionul din Port Said. Merită oare zeul fotbal atât de multe jertfe? Din păcate, fanatismul face ravagii atunci când îşi găseşte sălaş într-o societate instabilă, săracă şi dominată din ce în ce mai mult de fundamentalismul islamic. Moartea a răpus fotbalul. Cu coasa!

Ce poţi spune după astfel de momente dramatice? Mai merită oare să iubim fotbalul? Mai merită oare să îi acordăm atâta atenţie? Atunci când numărăm morţi şi răniţi în loc de goluri nu avem cum să-l mai iubim. Dimpotrivă. Măcar pentru o secundă am vrea să se termine totul!
În Peru, la 23 mai 1964, au fost 320 de morţi şi o mie de răniţi la meciul Peru – Argentina de pe stadionul „Naţional” din Lima. Porţile arenei fiind închise, suporterii nu au mai putut să iasă şi numeroşi fani au murit zdrobiţi sau asfixiaţi. Miercuri, 1 februarie, la Port Said (Egipt), au fost 74 de victime. Între cele două repere de timp sunt alte şi alte evenimente tragice cu sute de morţi. Merită fotbalul atât de multe jertfe?
Doliul nu are ce să caute în tribune. Fotbalul este doar un sport. Şi totuşi mor oameni din prea multă dragoste pentru fotbal. Fanatismul dus la extrem reprezintă un pericol social. Pe lângă dragostea arătată echipei favorite suporterii adună în ei, în felul lor de a se manifesta, şi nemulţumiri sociale profunde. Riscul ca astfel de tensiuni să refuleze la evenimentele puternic mediatizate, cu prezenţă numeroasă, este iminentă şi cu urmări grave.
Cam ăsta este contextul în Egitul de astăzi. Înlăturarea lui Hosni Mubarak, considerat un dictator, nu a adus stabilitatea socială atăt de dorită şi aşteptată. Într-un astfel de peisaj pesimist, cu suporteri fanatici cum sunt cei de la Al Ahly Cairo (cea mai iubită echipă din Egipt) şi cu forţe de ordine copleşite de rapiditatea derulării evenimentelor, moartea a ieşit învingătoare la Port Said.
Şi când te gândeşti că Egiptul a candidat la organizarea Cupei Mondiale din 2008! Nu cred că această ţară va reveni prea curând în fruntea fotbalului african. Şocul este mult prea mare ca să poată fi parat printr-o cosmetizare mediatică, prin funerarii naţionale sau cu regrete eterne. Moartea a ucis nu numai fani ci şi fotbalul egiptean. Jucătorii, antrenorii sau suporterii se vor întreba de o mie de ori dacă se merită să mai iubescă sportul-rege. Viaţa este mai preţioasă decât un gol sau o victorie!