Tecău și visul unei nopți de iarnă: titlul la Australian Open!

Tenisul românesc mai are un campion de legendă: Horia Tecău. După ce în 2010 și 2011 a disputat finala probei de dublu la Wimbledon alături de suedezul Robert Lindstedt, Tecău a căștigat titlul la Australian Open în proba de dublu mixt. O performanță incredibilă care răsplătește o muncă de circa 20 de ani. Împreună cu Bethanie Mattek-Sands, Horia Tecău a devenit legendă în „Țara Cangurilor”. Dacă era fotbalist scotea lumea pe străzi. Victoria lui Tecău a smuls însă milioane de „bravo” de la români și nu numai. Suficent pentru a intra în istorie!

Cât de ușor se găsesc laude pentru un campion! Și e normal. Bine ar fi să vorbim tot timpul despre marii performeri. Acum este vremea lui Horia Tecău. Un produs al sportului românesc? Da, putem spune așa dacă dorim cu orice preț să ne batem cu pumnii în piept că România continuă să scoată mari campioni deși știți cu toți că nu este așa.
Nu, Tecău este produsul unui sistem profesionist bine pus la punct, un sistem creat pentru a face din tenisul mondial o afacere. Horia Tecău a știut ce vrea. Și-a anulat copilăria în favoarea tenisului, s-a antrenat în străinătate, iar ambiția și disciplina au fost singurele reguli. Toate astea l-au făcut campion de Grand Slam, toate astea i-au adus peste un milion de dolari în conturi. Ce i-a oferit tenisul românesc? Cu regret o spun, mai nimic!
Horia Tecău este un luptător. Dincolo de o tehnică și o tactică impecabilă, tenisul cere să ai un psihic de fier. Un moral care să-ți permită s-o iei din nou de la capăt atunci când mulți spun că nu se mai poate face ceva pentru victorie. Tecău are acest har. Mai mult, prin felul său de a fi îl transmite cu ușurință partenerului sau partenerei din teren. Un fel de drog pentru victorie. Cred că Bethanie a simțit așa ceva.
Ultimii români care au disputat o finală de dublu mixt au fost Virginia Ruzici și Ion Țiriac în 1979 când cei doi au pierdut titlul la Roland Garros. Singurul român cu titluri la dublu mixt este Ilie Năstase, care a câștigat Wimbledonul în 1970 și 1972 alături de Rosemary Casals (Statele Unite). Din păcate uităm prea ușor astfel de momente de vărf și așa campioni. Ne aducem aminte de ei fie la un nou succes de răsunet în sportul repectiv, fie când pleacă dintre noi.
Acum, Horia Tecău face parte din galeria marilor sportivi pe care i-a avut România. Un motiv pentru guvernanți ca sportul să facă parte din aceea mult mediatizată listă cu priorități. Măcar așa să mai apară terenuri de tenis și facilități care să-i aducă pe copii mai aproape de tenis, aproape de sport. Ilie Năstase a vriut să facă la București o Academie de Tenis și a avut parte numai de scandaluri până a renunțat.
Să dea Domnul ca victoria de Grand Slam reușită de Horia Tecău să producă, în sfârșit, o schimbare de viziune față de sport. La nivel național. De la formarea unui minister până la strategii viabile de promovare și dezvoltare. Abia atunci putem spune că România este capabilă, din nou, să scoată campioni pentru istorie. Altfel ei se fac singuri, pe munca și banii lor. Cum este cazul lui Tecău!