Dincolo de lacrimi

februarie 20, 2012 in Handbal

Portarul Woltering (Buducnost), în zi de grație. A apărat tot!

De multă vreme, Oltchim a devenit un fel de stare de spirit pentru românii care iubesc sportul. În ultimii ani am tot încasat înfrângeri la sporturile de echipă încât victoriile handbalistelor din Vâlcea au acționat ca un medicament spirutual și pentru alte discipline. Duminică a venit ziua eșecului: 24-34 cu Buducnost. Unul usturător. Diferența de 10 goluri este una reală și nu are rost să găsim scuze pentru fete. Dar putem găsi înțelegere. Asta, da. Din respect pentru marile victorii reușite până acum. Dincolo de lacrimi există speranță, există viață!

O realitate: lehamitea produsă de lumea fotbalului românesc și nereușitele de la alte discipline sportive au canalizat atenția iubitorilor de sport către handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea. Ani la rând, fetele Oltchimului au pus la respect marile forțe ale handbalului european prezente în Liga Campionilor. Momente memorabile s-au înregistrat instantaneu în memoria fanilor și nu numai. Ca un vis frumos de care îți aduci aminte, mereu, cu multă plăcere.
Ieri seară a fost altceva. O duminică neagră care trebuie uitată cât mai repede. Cu Buducnost Podgorica totul a fost ok până la scorul de 8-6. Atunci s-a produs un scurtcircuit greu de explicat. Și totuși, diferența de 10 goluri este una reală. Știu că frumoasele din Vâlcea s-au antrenat cu mare ambiție. O săptămână întreagă au muncit doar cu gândul la această confruntare dar nu le-a ieșit nimic. Cât de simplă poate fi o explicație, nu? Poate este greu de înțeles și acceptat. Cei care fac sau au făcut sport știu despre ce vorbesc. Sunt meciuri în care nu îți iese nimic. Pur și simplu. În timp ce, culmea, adversarul zburdă pe teren, face toate schemele plus un portar, nemțoaica Woltering, care a apărat totul de parcă ar fi așezat un dulap pe linia porții. În astfel de momente picioarele îți tremură, sunt grele ca plumbul, iar mâinile nu mai răspund la comenzi.
Un blocaj mental caracteristic echipelor românești. La mai toate sporturile. Am tot vorbit despre asta în mai multe emisiuni, au spus și alții însă o corecție este greu de realizat. Totul vine din școală, de la copii și juniori. Dacă acolo nu se cultivă spiritul de învingător, de a face totul doar ca să câștigi, nu văd deloc bine viitorul sporturilor de echipă din România. O bilă neagră încasată și de elevele lui Radu Voina. Parcă nu au crezut în victorie.
Acest 24-34 cu Buducnost reprezintă diferența reală dintre cele două echipe dar nu o dramă. Oltchim nu mai are forța de acum doi ani când, în mai 2010, juca finala Ligii cu Viborg (Danemarca). În timp ce Buducnost a avut două guri de foc senzaționale, Popovic si Bulatovic, plus „extraterestra” Woltering care a închis poarta.
Nu mai e timp pentru lacrimi. Urmează meciul cu Metz, în deplasare… Fetelor, fruntea sus: există viață!