Eroare fatală

februarie 17, 2012 in Liga Europa

Prepeliță a comis-o tocmai cu Twente! Calificarea a devenit acum doar o... iluzie!

Luftul neglijent comis de Prepeliță, în minutul 53, plus contribuția lui Tătărușanu, plasat aiurea și un pic visător, a echivalat cu victoria lui Twente. Dacă era în campionatul nostru nu se întâmpla nimic pentru că în Liga 1 nu există jucători de calitate precum Ola John, autorul unei scărițe de zile mari. Degeaba există voință și dorință dacă apar greșeli de curtea școlii. Steaua mai speră la calificare dar greșeala lui Prepeliță este o eroare fatală care poate însemna eliminarea din Europa.

Am mai văzut odată pe „Național Arena” că un public cald și entuziast poate împinge echipa de la spate. Steaua a fost mânată în atac de către tribune dar entuziasmul nu ține loc de goluri. Degeaba ataci în valuri, degeaba îți creezi ocazii de gol dacă nu bagi mingea în ațe.
Steaua și-a dorit să câștige dar nu a știut cum să o facă. Twente s-a prezentat ca o echipă matură, pragmatică, iar atunci când a reușit să rupă un pic ritmul a marcat. Diferența a mai făcut-o și calitatea jucătorilor. Și nu numai atât. Dacă vrei să te califici, cum își dorește Steaua, nu ai cum să reușești cât timp nu te poți antrena o săptămână din cauza vremii.
Principala problemă a Stelei a fost postul de fundaș dreapta. Mulți s-au repezit să-l critice pe Dănănae. Dar este Dănănae de vină? Avea Steaua pe banca de rezerve un jucător mai bun ca el ca să-l poată înlocui? Se știa de Ola John, se cunoștea stilul lui Twente. De ce nu s-a făcut un transfer de top? Sunt întrebări fără răspuns care trădează o abordare neprofesionistă de către cei puși să facă politica de transferuri la Steaua. În frunte cu Gigi Becali!
Acest 0-1 cu Twente ne confirmă că fotbalul de club din România se îndepărtează, încet și sigur, de lumea bună din Europa. Repet, fără jucători de calitate, valoroși, nu vom ajunge acolo sus, unde se avântă vulturii. Steaua a adunat jucători buni pentru Liga 1 și eventual pentru a depăși faza grupelor din Liga Europa. Atât. Mai departe este altceva, o altă lume, alte pretenții.
Totuși, cât timp mai există un meci-retur, săptămâna viitoare, putem face calcule. Măcar pentru Mihăiță Neșu care va fi alături de „roș-albaștri” în misiunea imposibilă de la Enschede. Asta este frumusețea fotbalului. Suporterii Stelei dar în special patronul Gigi Becali trebuie să priceapă că o formație competitivă cere timp, răbdare și o politică de transferuri coerentă care să țintească posturile deficitare.
Altfel spectacolul va continua. După meciuri bune, ura, sunt cei mai tari fotbaliști, sunt luptători, sunt gladiatori și alte superlative de genul acesta. La înfrângeri apare Gigi și îi face praf. În timp ce sezoanele trec și performanțele importante sunt din ce în ce mai rare. Dar despre asta vom mai vorbi. După returul din Olanda!