Liță Dumitru și visul american!

ianuarie 4, 2019 in Special

Liță Dumitru a avut și are fotbalul în sânge. Mereu a spus lucrurilor pe nume. Din păcate, un stil neapreciat în România!

Pe 2 ianuarie a împlinit 68 de ani. Liță Dumitru, marele Liță. Deja un nume de legendă al fotbalului românesc. Nu și-a găsit loc să antreneze pentru că a fost mereu incomod spunând lucrurilor pe nume. Direct, fără perdea și cu argumente fotbalistice. Asta i-a deranjat pe mulți, pe toți cei care doreau să ascundă jocurile de culise sub preș. Măcar din respect pentru performanțele sale nea Liță merita să antreneze echipe cu nume din România. Nu l-au dorit și așa a ales calea exilului. E în America acolo unde orice este posibil. Antrenează în Atlanta o echipă ce copii și juniori. Firesc, ăia l-au luat de bun, nu ca la noi. Am găsit în arhiva www.suporterdeserviciu.ro un editorial publicat pe data de 2 februarie 2013: „Liță Dumitru, marginalizat de sistem!”. După șase ani văd că acele întrebări au rămas valabile și, din păcate, fără un răspuns din partea… sistemului. Îl puteți reciti mai jos. Așa a ajuns Liță Dumitru să-i antreneze pe alții. Păcat! Read the rest of this entry →

MLS, fotbalul făgăduinței!

mai 16, 2016 in Internaţional

David Beckham face senzație la LA Galaxy. Chiar și pentru el soccerul american a devenit atractiv. Financiar și nu numai!

David Beckham face senzație la LA Galaxy. Chiar și pentru el soccerul american a devenit atractiv. Financiar și nu numai!

Major Soccer League (MLS), liga profesionistă de fotbal din Statele Unite și Canada, a devenit de ani buni un model de dezvoltare al acestui sport. Începând de la zero sau aproape zero. Toate cifrele care vizează fotbalul de peste ocean sunt explozive: nr. 2 în lume la fotbaliști legitimați, opt stadioane în top 10 ale celor mai mari arene din lume, un „magnet” pentru vedetele fotbalului mondial, numărul spectatorilor în creștere, iar audiențele tv au procente importante în plus. Națiunea care a descoperit cu adevărat fotbalul în urmă cu mai bine de un sfert de veac a pus pe picioare o infrastructură impresionată și a creat o bază de selecție uriașă. La ce import de jucători și antrenori se face astăzi în MLS sunt convins că în circa 10-15 ani aici va fi unul dintre cei mai importanți poli ai fotbalului mondial! Read the rest of this entry →

Cătălina, zâmbește și fruntea sus!

august 8, 2012 in Londra 2012

Cătălina, nu fi tristă fiindcă e păcat. Ți-ai făcut datoria față de România!

Povestea Cătălinei Ponor de la Londra mi-a adus aminte de clipele de coșmar trăite de Nadia Comăneci, în urmă cu 32 de ani, la Olimpiada de la Moscova. Nadia avea nevoie de o notă de 9,95, la bărnă, pentru a căștiga aurul la individual compus. Arbitri au întârziat 28 de minute afișarea notei pentru a găsi nod în papură unui exercițiu perfect. Și Nadia a pierdut aurul. Ieri, o altă tâlhărie. Dublă. La bărnă și sol. De data asta în favoarea unei alte puteri mondiale: Statele Unite. Ponor a pierdut bronzul la bârnă în favoarea americancei Alexandra Raisman datorită unei contestații făcute de un… român, antrenorul Mihai Brestianu. 🙁 La sol, la fel. Cătălina a avut cel mai frumos exercițiu dar brigada de arbitri i-au furat aurul pentru a-l acorda aceleiași Raisman. Cătălina, nu-i nimic. Așa a fost să fie! Fruntea sus, zămbește, pentru că românii te iubesc! Read the rest of this entry →