Bute, final de drum?

noiembrie 23, 2014 in Box

La Nottingham, Lucian Bute a trăit un adevărat coșmar. Atunci s-a declanșat începutul... sfârșitului!

La Nottingham, Lucian Bute a trăit un adevărat coșmar. Atunci s-a declanșat începutul… sfârșitului!

Lucian Bute împlinește 35 de ani la sfârșitul lui februarie. De Sf. Nicolae avea meci cu argentinianul Roberto Bolonti dar s-a accidentat și nu va mai boxa. Chiar dacă ar fi făcut-o fostul campion mondial IBF nu prea mai sperie pe nimeni. Asta de când Froch l-a bătut măr pe ringul de la Nottingham. Bute și-a cam trăit traiul pe ring, și-a mâncat mălaiul. Lumea îl iubește dar când vine vorba de el toți se gândesc la retragere. Schimbarea antrenorului și a locului de pregătire nu puteau răsturna spectaculos realitatea. „Mister KO” nu mai poate. Nu trebuie să se supere dacă citește aceste rânduri ci să ia cea mai bună decizie. Lucian Bute poate ajuta boxul dar nu de pe ring. E greu să accepte pentru că este un luptător însă nu trebuie să riște dacă vrea să rămână în memoria colectivă cu aura de campion mondial! Read the rest of this entry →

Bute și pericolul din umbră!

aprilie 21, 2013 in Box

Deși în mai boxează cu Jean Pascal, Lucian Bute se gândește aproape obsesiv la revanșa cu carl Froch. Să nu uite, cel mai important meci este cel care... urmează!

Deși în luna mai boxează cu Jean Pascal, Lucian Bute se gândește aproape obsesiv la revanșa cu Carl Froch. Să nu uite, cel mai important meci este cel care… urmează!

Lucian Bute a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru un alt meci mare. Pe 25 mai, contra lui Jean Pascal. Deși pare relaxat, Bute lasă senzația că mintea îi fuge departe. Dar unde? Cred că la Carl Froch. Omul care i-a răpit statutul de campion mondial și „Centura cu Diamante” a versiunii IBF, categoria supermijlocie. Obsesia din umbră care îi macină tot timpul, fiecare secundă. Nu o spune public dar se simte asta în tot ceea ce face, în tot ceea ce spune. Din acest motiv mă tem pentru confruntarea cu Pascal. Cam același profil de pugilist cum este Froch. Agresiv, bătăuș, încasator cu rezistență. Un meci de totul sau nimic pentru Bute. Victoria, îl urcă pe val, înfrângerea, îl coboară discret în mulțime! Read the rest of this entry →

Bute fuge de Froch?

ianuarie 14, 2013 in Box

La Nottingham, Lucian Bute a ieșit din ring șifonat rău de tot. Un meci-revanșă cu Carl Froch ține de onoare și contează mai mult decât o „Centură cu Diamante”!

La Nottingham, Lucian Bute a ieșit din ring șifonat rău de tot. Un meci-revanșă cu Carl Froch ține de onoare și contează mai mult decât o „Centură cu Diamante”!

Despre Lucian Bute am scris cu mare plăcere și am s-o fac mereu. Ori de câte ori mi se ivește ocazia pentru că îl consider un mare campion. Din păcate, înfrângerea suferită în fața britanicului Carl Froch l-a bulversat atât de tare că de atunci nu mai este Bute cel pe care îl știam de ani buni. Chiar și echipa de sfătuitori nu mai găsește pașii potriviți. Revanșa mult anunțată pare să fi fost o strategie de a trage de timp și de a menține imaginea pugilistului român în parametrii rezonabili. Astăzi am aflat că „Mister KO” poate redeveni campion mondial evitând o confruntare cu Froch. Se poate și așa însă Bute își face imaginea praf. În ultimele luni, „Mister KO” a făcut din Carl Froch o obsesie, iar acum o dă la-ntors. Luciane, ție frică de Froch? Read the rest of this entry →

Exemplul Bute

noiembrie 6, 2011 in Box

„Mister KO”, neînvins în 30 de meciuri. Uluitor!

Mai merită să vorbim despre fotbal? Măcar azi, nu! Sportul a dat mai mereu modele pozitive care să îi provoace pe tineri la mai mult. Lucian Bute (foto – dreapta) este unul dintre aceste modele. A pornit de la zero, a pus capul în pământ, a tras de el cât a putut. Modest, perseverent, încrezător în talentul său. Și a ajuns un mare campion la box. Bute și-a apărat pentru a noua oară consecutiv, la supermijlocie (versiunea IBF), „Centura cu Diamante”. Gloria a atins-o dar urmează adevărata ascensiune pe Everest: America! Read the rest of this entry →