Dupa 24 de ani…

mai 7, 2010 in Special

Nu este usor sa vorbesti dar sa mai si scrii despre marea echipa a Stelei din 1986. Emotie, nostalgie, respect. Toate te coplesesc instantaneu. „Vitezistii” din Ghencea reuseau sa uluiasca o lume intreaga cucerind Cupa Campionilor Europeni. Astfel, data de 7 mai a devenit reper si etalon de performanta pentru fotbalul romanesc. Steaua era prima echipa de fotbal din blocul comunist care reusea sa castige cel mai ravnit trofeu intercluburi. O borna a performatei care dainuie de 24 de ani drept un reper aproape imposibil de atins de catre o alta echipa de fotbal din Romania. Restul e istorie…

Helmuth Duckadam – Stefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Barbulescu – Lucian Balan (Anghel Iordanescu, min. 73), Gavril Balint, Ladislau Boloni, Mihail Majearu – Marius Lacatus, Victor Piturca (Marin Radu II, min. 112). Ei sunt magnificii care au infruntat in finala din 1986 pe FC Barcelona. La ea acasa, in Spania, cu regele Juan Carlos venit sa-i premieze pe jucatorii catalani.
O echipa de vis, nascuta din impletirea experientei si rutinei lui Tudorel Stoica (marele absent de la Sevilla) sau Boloni cu tineretea si foamea de performanta a lui Lacatus, Balint sau Belodedici. Si nu in ultimul rand, priceperea si inspiratia antrenorului Emerich Ienei. O noapte de vis greu de uitat. Comentatorul finalei de la Sevilla, Teoharie Coca Cosma, striga cat putea la fiecare parada a lui Duckadam. Apoi, finalul izbavitor: „Hai Duckadam!… Duckadam apara… Am castigat Cupa… Cupa Campionilor Europeni e la Bucuresti!”.
Victoria Stelei de la Sevilla a bulversat toate regulile de comportament impuse de regimul comunist existent la aceea vreme. Oamenii chiar se bucurau, chiar simteau ca sunt martorii unei victorii care a atintit toate privirile spre Romania. De aici pana la manifestarile spontane de simpatie, cu zeci de mii de fani, n-a mai fost decat un pas. Spre aeroportul Otopeni veneau pe jos, din toate directiile, suporteri fericiti. Autoritatile erau complet depasite de evenimente iar teama transformarii lor in proteste la adresa lui Ceausescu le paralizase orice tentativa de reactie. Steaua era numarul 1.
O performanta de rasunet pentru care jucatorii Stelei au fost premiati in bataie de joc. Fiecare a primit cate 20.000 de lei si o masina de teren ARO de tot rasul, cu peste 100.000 de km la bord. De cealalta parte, prima oferita de Barcelona era de 50.000 de dolari de om pentru cucerirea trofeului. Dar pe „vitezisti” nu-i interesau banii. S-au multumit cu putin. Culmea este ca nici dupa 24 de ani statul roman nu vrea sa indrepte ceva din greselile facute in trecut. Astazi sunt acordate rente viagere, in functie de performante, pentru medaliatii la competitiile europene, mondiale si olimpice. Cupa Campionilor Europeni nu prea mai conteaza pentru guvernanti desi are stralucirea unei medalii olimpice de aur.
Nu vreau sa inchei fara a-i aminti pe antrenorul Florin Halagian si pe Ion Alecsandrescu. „Armeanul” a contribuit la formarea nucleului de jucatori care aveau sa cucereasca prestigiosul trofeu in timp ce „Sfinxul”, legendarul conducator al Stelei, a asigurat echipei un climat de performanta comparabil cu al formatiilor din Occident.
Acum 24 de ani Steaua reusea o performanta pentru istorie. Timpul a macinat insa aura de suprematie iar fotbalul de astazi zace in mediocritate. Au existat cateva semne pozitive dar prea putine. De aceea si aproape obsesiv, succesul Stelei de la Sevilla revine in actualitate la fiecare inceput de mai. Si astazi la fel, dupa 24 de ani…