Nu poate exista un moment mai emoționant la Jocurile Olimpice decât atunci când tricolorul românesc flutură pe cel mai înalt catarg!

Anul 2019 a fost unul al extremelor în sport. Victorii senzaționale dar și decepții imense. Triumful Simonei Halep la Wimbledon, semifinala jucată la Europene de naționala de fotbal U21 și saltul de 9.900 de locuri făcut de tenismena Patricia Țig în clasamentul WTA sunt superlativele. La polul opus, ratarea calificării la Olimpiadă a lotului feminin de gimnastică, prestația jenantă a naționalei feminine de handbal la Campionatul Mondial și ratarea calificării directe la EURO a naționalei de fotbal antrenată de Cosmin Contra. Ce va fi în 2020? Greu de spus. Optimism moderat în cel mai fericit caz. Gimnastica feminină nu dă semene de reorganizare, naționala de handbal feminin are o misiune aproape imposibilă în turneul preolimpic cu Norvegia și Muntenegru în grupă, iar naționala de fotbal antrenată acum de MIrel Rădoi visează la un miracol în meciurile de baraj. Poate, poate mai apar și alte calificări olimpice, performanțe notabile dar va fi foarte greu. Sportul românesc are nevoie de bani și reorganizare, iar Jocurile Olimpice de la Tokyo vor descrie cel mai bine starea de fapt în care se află!

Gimnastica feminină nu dă semne de reorganizare deși Tokyo 2020 va fi a doua olimpiadă consecutivă fără fetele noastre. Nu este niciun secret, de ani buni gimnastele noastre nu mai impresionează pe cineva. Concursuri slabe și foarte slabe la paralele, iar la aparatele mai bune ale echipei, cum ar fi sol și bârnă, cam în aceeași notă. În octombrie 2019, prima măsură luată de Federație după colapsul din gimnastica românească a fost descentralizarea loturilor naționale. Adică, fiecare sportiv se va antrena la clubul de care aparține.
Dar până acum, ani buni, cum s-au făcut rezultate de top? Nu cumva la Deva, cu o pregătire de calitate… centralizată? Anii trec, lumea se schimbă, dar de ce să nu perfecționăm ceea ce mergea cât de cât bine în loc să inventăm strategii care cine știe unde vor duce? Octavian Belu și Mariana Bitang sunt două persoane competente care pot coordona eficient un centru cum este cel de la Deva. Dacă li se dă bani și libertatea de a decide singuri în plan sportiv.
De handbalul feminin ce să mai comentăm? Au trecut Mondialele, ne-a bătut Japonia de mama focului, parcă la vreo 17 goluri diferență, dar la Federația din Floreasca totul este roz. Nimic spectaculos. Demisii? Cuvânt rar. Cine răspunde de înfrângerile rușinoase încasate în „Țara Soarelui răsare”? Tot nimeni. În schimb premiază Vâlcea spanioloaicele care au jucat finala Campionatului Mondial. Bravo lor, nimic de zis, dar vai de mama noastră. Handbalul feminin, și nu numai, a ajuns să antreneze sportivi buni pentru… alții. Dacă nu se schimbă sistemul competițional din prima ligă, astfel încât să fie prezente pe teren cel puțin patru jucătoare românce, în orice moment al partidei, iar una dintre ele pe criteriul U23, echipa națională feminină de handbal se va stinge încet și sigur. Din păcate, nimeni nu răspunde, nimeni nu știe, toate bune și frumoase. Dar vine turneul preolimpic din Muntenegru, cu echipa țării gazdă și Norvegia în grupă. Speranțe mici, iluzii mari, iar dacă nu se merge la Tokyo credeți că va răspunde cineva?
Naționala de fotbal visează și ea tot frumos dar îi va fi greu la baraj. Noul selecționer, Mirel Rădoi, este plin de entuziasm. Normal, nici nu poate fi altfel, doar că baza de selecție din care își va alcătui lotul a rămas aceeași. Cu aceleași probleme: jucători care lustruiesc banca de rezerve, unii joacă puțin, alții care nu sunt în formă, iar alții prea tineri pentru o astfel de încecare. Greu pentru Mirel dar nu imposibil. Omul are tupeu și ambiție, iar dacă va reuși să transmită asta echipei sigur are o șansă cu Islanda. Apoi cu Ungaria sau Bulgaria.
Dar să nu ne facem iluzii prea mari. Pe niciun front. Diferența față de alții o face, în primul rând, bugetul. Sportul românesc are nevoie de bani mulți, de la copii și juniori până la nivel de echipe naționale. Doar așa se mărește și se perfecționează baza de selecție. Există riscul ca Tokyo 2020 să fie Olimpiada cu cele mai slabe rezultate din istoria sportului românesc.
Totuși, cu reforme urgente și bine făcute încă se mai poate salva ceva peste ani. Altfel va urma o lungă perioadă de anonimat!