Vinovat dar… provocat

august 13, 2013 in Special

este vinovat pentru că a reacționat necugetat dar în aceeași manieră în care a fost provocat!

Mihai Stoica este vinovat pentru că mai mereu a reacționat necugetat dar în aceeași manieră în care a fost provocat!

Mihai Stoica face ce face și ajunge mereu în centrul atenției. Asta pentru că s-a obișnuit să reacționeze, aproape instinctiv, la primul impuls. Și nu e bine. Așa a ajuns personaj principal în numeroase scandaluri mediatice legate de fotbal. Și a plătit pe toate planurile: imagine, financiar, moral. Dar de unde vine această imagine? Cum s-a creat ea? Corect este să vorbim și despre lucrurile care au generat astfel de ieșiri: înjurăturile încasate de la fanii echipelor rivale, jignirile primite constant de la unii „oameni de fotbal”, atacurile de imagine la adresa Stelei, ironii non-stop din partea unor „analiști” din mass-media, provocările de tot felul și, nu în ultimul rând,, măscărelile publice suportate de familia sa. Nu vreau să devin avocatul lui „MeMe” dar adevărul trebuie spus. Astfel de fapte i-au alimentat stilul coleric și l-au făcut să reacționeze prea repede. Aceste motive nu sunt o justificare pentru comportamentul domnului Stoica ci doar o explicație.

Ar fi bine ca managerul general al Stelei să evite scandalurile. Mihai Stoica face parte din conducerea campioanei și orice acțiune necugetată este întoarsă pe toate fețele de către presa sportivă. Uneori pe drept, alteori exagerat, iar în alte dăți cu rea-credință.
Ultima pățanie: scandalul de la derby-ul cu Dinamo. Nu e normal să sari la ceartă, nu e normal să dai cu șutul în steagul rivalei. Ține de buna creștere. Dar ceea ce s-a întâmplat în zilele premergătoare „Marelui Derby” de ce ține? Declarații scandaloase din partea „câinilor” cum că jucătorii Stelei ar lua cine știe ce substanțe interzise. Astfel de vorbe produc nervi, intoleranță și ură. Dar și așa domnul Stoica trebuia să-și controleze reacțiile!
De-a lungul anilor s-au strâns multe. Poate prea multe pentru un conducător de club. Mihai Stoica trebuie să priceapă că dincolo de imaginea sa este imaginea Stelei. Sigur știe asta, știm asta, iar cei care îl provoacă chiar mai mult decât atât. Mă întreb câți dintre noi ar rezista la un meci de fotbal în care înainte, în timpul și după terminarea partidei familia este înjurată ca la ușa cortului, pe banca tehnică vine o ploaie de salivă, și nu numai, iar din tribune gesturi obscene?
„MeMe” este vinovat pentru că a reacționat necugetat dar în aceeași manieră în care a fost provocat!