Surprize si… atat!

decembrie 7, 2010 in Fotbal

Poate ca la multi inca nu le vine sa creada cand se uita spre clasamentul Ligii 1. Otelul intra in iarna pe locul 1, la cinci „lungimi” de urmatoarea clasata, Poli Timisoara. Dupa trei sezoane de seceta la capitolul trofee, echipele din Bucuresti demonstreaza ca n-au invatat ceva din aceasta experienta trista. Campioana la zi, CFR Cluj, termina sezonul in genunchi. Multe surprize, fotbal putin.

De cateva sezoane tot vorbim despre echipele din provincie. Mediocritatea in care se scalda granzii din Bucuresti a contribuit din plin la acest lucru. Otelul Galati ne-a uimit pe toti prin maniera in care s-a impus in cele 18 etape. Galatenii au tocat tot ce le-a iesit in cale pe teren propriu, unde cu opt victorii si doua egaluri raman neinvinsi. Din deplasare, „otelarii” s-au intors cu 13 puncte, de data asta o cifra norocoasa.
Timisoara tine pasul cu liderul. Banatenii raman neinvinsi cu un record de egaluri, 10. Vasluiul a revenit miraculos dupa un inceput de sezon catastrofal. Elevii lui Viorel Hizo termina pe locul 3 si anunta ca, la primavara, vor trage la titlu. Gaz Metan contribuie la suprematia provinciei cu o clasare, surprinzatoare, pe locul 5. Daca ar fi castigat ultimul joc, cu Branestiul, ardelenii depaseau Rapidul in clasament.
Clasarea formatiilor din Bucuresti pare o surpriza proasta care incepe sa devina obisnuita. Rapid a inceput tare, a etalat un joc spectaculos si productiv, dar de la „dubla” cu Steaua, in campionat si Cupa, s-a taiat precum maioneza. Dinamo continua sa ramana cu cosmarul visului neimplinit: Liga Campionilor. Prea multe scandaluri la echipa, evolutii contradictorii si o prapastie imensa in relatia cu fanii. Doar castigarea Cupei Romaniei mai poate salva onoarea „cainilor”.
Valabil si pentru Steaua. Daca in Liga Europa „ros-albastrii” sunt aproape de primavara europeana, iar in Cupa se gandesc deja la finala, in campionat Steaua inregistreaza cea mai slaba clasare din ultimele decenii. Schimbarile repetate de antrenori sunt principala cauza, iar lipsa de omogenitate a echipei, dupa sosirea „grupului Urziceni”, o alta explicatie. Totusi, valoarea lotului lasa sperante pentru mai bine.
Degringolada campioanei en-titre, CFR, este o alta mare surpriza. Transferurile numeroase din vara, intr-un moment cand echipa avea valoare si coerenta in joc, au diluat ceea ce era bun. Apoi meciurile din grupele Ligii Campionilor, deloc usoare, au contribuit si ele la un dezastru pe care putini il intuiau in vara. Nu in ultimul rand, daca pana mai ieri conducerea CFR-ului era discreta si eleganta in declaratii si fapte, de cand a inceput sa vorbeasca mult si sa schimbe antrenorii cand vrea echipei nu-i mai iese nimic.
Si in zona retrogradarii avem surprize. Sportul Studentesc si Unirea Urziceni sunt cele mai mari. Sportul are lot dar nu are echipa. In niciun caz valoarea „studentilor” nu este de ultimul loc. Apoi Unirea, care din Liga Campionilor va ajunge, probabil, in Liga 2. In ultimele sezoane, Pandurii ne-a obisnuit cu prezenta in subsolul clasamentului. De data asta, pentru ca antrenor a venit Petre Grigoras, sunt sperante la salvare prin joc, nu la „masa verde” asa cum s-a intamplat pana acum.
Chiar daca ocupa un loc de retrogradare, Victoria Branesti este mai degraba o surpriza placuta. Antrenorul Ilie Stan a construit o echipa care stie sa alerge mult si bine, care stie sa revina in momentele dificile, care stie sa-si apere interesul.
Una peste alta, 18 etape de Liga 1 pline cu surprize. Cu multe surprize. Asta aduce spectaculozitate, interes, emotii dar nu si fotbal. Multe partide, poate prea multe, nu s-au ridicat nici macar la nivelul ligii secunde. Evolutii contradictorii pe durata celor 90 de minute ca sa nu mai aduc in discutie inconstanta manifestata de la o etapa la alta. Valoarea campionatului are de suferit, iar confirmarea este data de rezultatele din cupele europene. In plus, lipsa de valoare se resimte si la echipa nationala. Surprize, da, fotbal, ba!