Săptămâna adevărului

august 21, 2012 in Internaţional

În sezonul 2010-2011, Sorin Cîrţu a făcut ţăndări banca de rezerve a celor din Basel. degeaba. Atunci a fost 1-0 pentru elveţieni. Azi?

Dincolo de scandalurile interminabile şi rezultatele mai mult sau mai puţin contestate pentru fotbalul românesc a venit momentul adevărului. Meciurile din cupele europene ne arată exact unde suntem şi ce putem. Rapidul deja s-a pierdut pe traseu, iar speranţele rămân în CFR, Steaua, Dinamo şi Vaslui. Într-o „dublă” de calificare pentru grupe, fie de Liga Campionilor, fie de Liga Europa, manşa-tur poate fi crucială. Aici vorbim despre fotbalul adevărat, fără arbitraje părtinitoare, fără jocuri de culise, fără mizerii de tot felul. Se joacă pe bune pentru că la mijloc sunt bani, foarte mulţi bani. Măcar din această perspectivă avem garanţia unei săptămâni a adevărului. Pentru echipele de club. Ba chiar şi pentru echipa naţională!

CFR Cluj încercă în această seară să sparga „banca” din Basel. Sorin Cârţu a făcut-o dar fără folos. Nu va fi uşor dar nici imposibil. În turul precedent elveţienii s-au chinuit serios cu mai puţin cunoscuţii de la Molde. Au câştigat cu 1-0 în „Ţara Fiordurilor” dar au tremurat la Basel unde abia au scos un 1-1 după ce norvegienii au avut avantaj pe tabela de marcaj. Deci se poate marca acolo. Aici e cheia calificării. Un lucru care stă în putinţa elevilor lui Ioan Andone. Dacă au tupeu şi dacă nu se sperie de numele unei formaţii obişnuită cu grupele UEFA Champions League.
Sâmbătă, Streller şi Fabian Frei au fost în mare formă la meciul câştigat cu 2-0 în faţa celor de la Lausanne. Basel a adunat trei victorii şi tot atâtea egaluri fiind neînvinsă în campionat. E ceva, nu? Antrenorul Heiko Vogel îl va putea folosi în ofensivă şi pe Alexander Frei. Atacantul de 33 de ani a fost pe bancă la ultimele jocuri pentru a se reface complet după o accidentare mai veche. Deci, formulă completă la Basel!
CFR are meci greu. Dar şi şanse. Cu o organizare bună, în special a sistemului defensiv, şi fără gol primit în Elveţia speranţele sunt mari.
Mai ales dacă „alb-vişiniii” reuşesc să înscrie. Kapetanos şi Sougou pot să facă asta. Chiar de mai multe ori. Important este ca trupa din cartierul Gruia să creadă în şansa ei şi să joace cu tupeu. Dacă se va băga cu fundu-n poartă atunci meciul este de 1 solist. În plus, CFR poate demonstra că este o campioană adevărată chiar dacă este arătată cu degetul pentru că a fost ajutată de arbitri.
Altfel, despre echipele din Liga Europa voi scrie joi. Sper să avem veşti bune în seara asta, de la Basel. Ar fi o injecţie de curaj şi încredere pentru echipele noastre de Europa League dar şi o dovadă că fotbalul românesc n-a murit. Măcar la nivelul echipelor de club! Despre naţională, altădată! 🙂