S-a întors „Regele”!

iunie 4, 2012 in Special

Hagi, omul de care a depins naționala mulți ani. Hagi, omul de care depinde… Viitorul!

Gică Hagi se întoarce în Liga 1 cu Viitorul Constanța. Un proiect pe care l-a urnit de la zero. Hagi are gânduri mari dar în același timp și un pariu cu fotbalul românesc. Unul nedeclarat dar care există. Un pariu prin care vrea să arate că avem valori, că există potențial uman doar să știe cineva cum trebuie lucrat ca la carte. Adevărul este că dacă nici Gică Hagi nu reușește cu Academia lui mă tem că sunt slabe speranțe pentru viitorul fotbalului românesc. Deocamdată, Viitorul Constanța stă bine și este în Liga 1!

Gică Hagi nu are de gând să schimbe antrenorul. Cătălin Anghel, tehnicianul care a condus echipa în eșaloanele doi și trei va rămâne pe banca tehnică a Viitorului Constanța. O atitudine de om cu minte la cap în ale fotbalului. Pe la noi mai rar așa ceva, prima opțiune a unei nou-promovate fiind schimbarea antrenorului.
Gică Hagi vrea să dea credit în continuare jucătorilor promovați de la Academie. Că nu doar degeaba a băgat bani într-un proiect uriaș. Un mod de a întoarce în fotbal o parte dintre satisfacțiile financiare pe care i le-a adus acest sport. Promovarea Viitorului Constanța în Liga 1, deși clubul are o istorie de doar câțiva ani, este un semn că Hagi știe bine ce face.
Despre investițiile în centrele de copii și juniori s-a tot vorbit în ultimii ani. Sunt însă prea puține lucruri concrete și eficiente. Le numeri pe degete. Academia „Hagi” este însă altceva. Lumea se uită cu atenție. O reușită poate genera o efervescență a investițiilor în astfel de proiecte. Un eșec va apăsa și mai tare fotbalul românesc. Toate astea pentru că acolo este Hagi.
„Regele” știe fotbal, știe cum se face performanță, iar fanii nu-i acceptă decât rezultate pozitive. Cu Viitorul a ajuns în Liga 1 însă cu toții așteptăm nume mari pentru echipa națională. Fotbalul nostru are nevoie, ca de aer, de jucători cu valoare, cu clasă. Academia lui Hagi era multe promisiuni însă ceea ce va rămâne contabilizat sunt certitudinile.
Îmi doresc enorm ca Gică Hagi să reușească cu Viitorul Constanța. Are mult mai multe atuuri decât au avut Unirea Urziceni sau Oțelul Galați. Cu un buget minimal, „Regele” ne-a demonstrat că se poate. În Liga 1 va fi infinit mai greu dar cu atât mai frumos.La final nu pot consemna decât atât: s-a întors „Regele”!