Petrolul sau CFR?

mai 31, 2013 in Cupa României

Un trofeu, Cupa României Timișoreana, râvnit de două echipe: Petrolul și CFR. Ambiția sau experiența?

Un trofeu, Cupa României Timișoreana, râvnit de două echipe: Petrolul și CFR. Ambiția sau experiența?

Petrolul – CFR, un meci cât o… Cupă. La „găzari” e vorba de orgoliu și foame de trofee după ce și-au luat deja biletele de intrare în Liga Europa. La CFR este în joc un sezon întreg. Practic, trofeul reprezintă pentru ardeleni singura poartă spre lumea bună a fotbalului. Calculele pragmatice, și nu numai, spun că pentru România e mai bine să bată CFR, caz în care gruparea din Cluj ar ajunge „cap de serie” la tragerea la sorți. O postură care iar ușura misiunea de a intra în grupele Europa League. Deci, prognostic x2 după 90 de minute? Posibil. Altfel, foamea de trofee a Petrolului și cei peste 25.000 de fani din tribune pot da peste cap calculele defavorabile. Așadar, haideți la meci. Sâmbătă seară, de la ora 20:45, pe „Arena Națională”!

Presa a relatat că peste 25.000 de ploieșteni au cumpărat bilete și vor invada Bucureștiul. Galeria „găzarilor” poate deveni factorul-cheie al finalei dar și un inamic al favoriților datorită presiunii enorme pusă pe jucătorii Petrolului, neobișnuiți cu astfel de partide cruciale. Din acest punct de vedere cealaltă finalistă a Cupei României Timișoreana, CFR Cluj, va avea parte de un stadion ostil.
Calculele hârtiei dau ca favorită pe CFR. Are trei Cupe în vitrină (2008, 2009, 2010) față de cele două ale Petrolului, în 1963 și 1995. După 18 ani, „găzarii” antrenați de Cosmin Contra vor să facă fericit un oraș întreg însă situația din teren înclină în favoarea „ceferiștilor”. Atacantul Maah este în mare formă cu cinci goluri în ultimele două partide. Maah va fi ajutat în avanposturi de un alt golgheter de meserie, grecul Kapetanos. În timp ce Petrolul își numără absențele. Geraldo și Bornescu sunt suspendați după meciul acela de pomină, de acum câteva zile, cu Gaz Metan Mediaș. Lor li se vor alătura, în tribună, antrenorul principal Cosmin Contra și „secundul” Laurențiu Roșu.
Lumea vorbește pe la colțuri despre arbitraj. Băimăreanul Cristi Balaj este la centru și, teoretic, n-ar trebui să fie probleme pentru că este un arbitru bun. Dar același statut îl are și Alexandru Tudor care la Tg. Jiu s-a făcut că plouă la un henț în careul Pandurilor. Un penalty neacordat Astrei care poate lăsa gruparea din Giurgiu în afara Ligii Europa!
Un interes există ca trupa din Cluj să meargă în Europa. Se simte asta în aer. CFR ar avea statut de „cap de serie” la tragerea la sorți în timp ce o victorie a Petrolului, oricum calificată în Europa, ar aduce la startul Europa League trei echipe: Pandurii, Petrolul și Astra. Toate cu statut de „începători” urmând să joace cu nume grele. Deci, la prima vedere, meciul este de x2 însă elementul-surpriză oferit de Cupa României poate da peste cap socotelile chibiților. Hai la meci!