Grecul care aduce daruri

martie 9, 2010 in Liga 1

Un celebru citat latin, apartinand lui Virgiliu, zice cam asa: „Timeo Danaos et dona ferentes”. Adica, „Ma tem de greci chiar cand aduc daruri”. Cu referire la Calul Troian, trimis de greci Troiei ca dar. Valabil in multe situatii din viata, nu si in fotbal. Cel putin la Steaua, club care nu s-a ferit sa-l aduca pe atacantul Pantelis Kapetanos, la recomandarea fostului manager sportiv Adrian Ilie, desi acesta n-a rupt gura targului cat timp a evoluat la AEK Atena. Astazi, Kapetanos este considerat salvatorul Stelei.

In vara lui 2008, gruparea din Ghencea anunta transferul unui varf de careu autentic, Pantelis Kapetanos. Inainte sa ajunga in Ghencea, Kapetanos petrecuse doua sezoane si jumatate in curtea lui AEK Atena. La vremea respectiva multi si-au dat coate ironizand venirea sa la Steaua, pe care o etichetau drept o achizitie la gramada, Kapetanos venind in Romania in postura de jucator liber de contract.
Intamplare sau nu, transferul grecului Kapetanos a fost unul de succes. Inalt – 1,90 metri, cu gabarit, Kapetanos a inceput prin a lustrui banca de rezerve a Stelei. Incet, incet au venit si golurile. Introdus pe finaluri de meci, de multe ori in situatii-limita pentru „ros-albastri”, Kapetanos a rezolvat meciuri ca si pierdute. Asa a ajuns sa fie considerat drept omul potrivit la locul potrivit.
In editia trecuta a Ligii 1 Pantelis Kapetanos a marcat 11 goluri. Astazi are deja in cont tot 11 reusite. Ultima, in stilul caracteristic. Grecul a salvat-o pe Steaua in ultimele secunde ale meciului de la Urziceni cu golul de… 2-2. Inca un plus care il va aduce si mai aproape de un transfer afara dar si de postul de titular al nationalei Greciei, care va merge la Mondialul din Africa de Sud.
Pentru Steaua, transferul lui Kapetanos reprezinta un adevarat tun. De imagine, financiar, sportiv. Adus ca un necunoscut, atacantul grec a ajuns sa fie unul dintre cei mai importanti jucatori ai Stelei. Kapetanos a facut de atatea ori diferenta si o poate face si in continuare cu conditia sa fie servit cu centrari bune. El este doar un atacant de careu, din pacate, insa sunt convins ca ar putea sa fie mult mai important in jocul Stelei. Faptul ca un fost mare jucator, Adi Ilie, a insistat pentru aducerea lui Kapetanos spune mult despre cine trebuie sa se ocupe de trasferuri la un club de fotbal cu pretentii.