Barça, final de eră!

aprilie 25, 2012 in Liga Campionilor

Guardiola părăseşte „Nou Camp” cu capul plecat. Istoria rămâne. La fel şi oamenii importanţi!

Barcelona va privi la televizor finala Ligii Campionilor. Cine ar fi crezut asta pe „Nou Camp”? Barça a avut superioritate numerică trei sferturi din meci, a condus-o pe Chelsea cu 2-0, iar Messi a ratat un penalty chiar în debutul reprizei secunde. Cu bară. Şi apoi a mai dat una. Un vis urât conturat de golurile încasate în finalul primei reprize din cele două manşe. Cu destinul nu se pune nimeni. Nici Barcelona, nici Guardiola. Un final de eră pentru catalani care ne-au arătat că sunt şi ei oameni, nu extratereştrii. Nu oricum. Cu aproape 100.000 de spectatori în lacrimi care suspinau şi cântau imnul Barçei: „Blaugrana al vent, Un crit valent, Tenim un nom que el sap tothom, Barça, Barça, Barça! Viaţa merge înainte, iar Chelsea merge la München pentru marea finală!

Nu exagerez deloc atunci când spun „eră”. Ce a făcut Josep Guardiola cu FC Barcelona, în ultimii ani, îţi dă senzaţia că totul a durat foarte mult, poate căt o eră. Un joc uluitor care te ameţeşte atunci când îl priveşti. Mingea este ascunsă de adversar ca într-un număr de magie. Ce posesie! Mai ceva ca fotbalul pe calculator. De jucat îl joacă nişte oameni, nu extratereştii. Cu sentimente, cu limite, cu ezitări!
Marţi seară, Barça a crezut că a lăsat ghinionul pe „Standford Bridge”. Acum o săptămână a încasat un gol şi a avut două bare. Uneori destinul e crud. În retur, destinul de care vorbeam a transformat visul urât de la Londra într-un coşmar. Barcelona a primit din nou gol în prelungirile primei reprize şi, de-a dreptul incredibil, şi-a trecut în cont încă două bare. Suferinţa a fost şi mai mare. Messi este cel care a luat la ţintă stâlpi porţii lui Cech, prima „reuşită” însemnănd ratarea unei lovituri de la 11 metri.
Chelsea a crezut în miracol. Un miracol alimentat de un antrenor inventat peste noapte: Roberto Di Matteo. Italianul a primit o şansă pe care a exploatat-o cu sânge rece. Pragmatic. Nu s-a luat la fotbal cu Barcelona că îl făcea praf. A scos din joben o „autobază” gen Cârţu. Chelsea s-a apărat cu toată echipa şi a reuşit să-şi rezerve biletele pentru avionul de München. Restul sunt poveşti.
O lecţie de fotbal, o lecţie de viaţă. Un sfărşit de eră pentru Barcelona şi Guardiola. Noi rămânem cu regretul că nu vom avea o finală de Liga Campionilor cu un „El Clasico”, Real – Barça pe dreptunghiul verde!