Adrian Paunescu, un simbol si in fotbal

noiembrie 5, 2010 in Cultură

Vineri dimineata a murit marele poet national Adrian Paunescu. Dupa o nedreapta suferinta daca ne gandim la cat de mult a oferit acestei tari. Si, printe altele, fotbalului. Presedinte onorific la Universitatea Craiova, inca de la infiintarea clubului, Adrian Paunescu a compus versurile a doua dintre cele mai populare imnuri din fotbalul romanesc: „Oltenia, eterna Terranova” (Univ. Craiova) si „Suntem peste tot acasa” (Rapid).

Adrian Paunescu a iubit fotbalul la fel de tare precum a iubit poezia. A trait cu pasiune fiecare clipa din istoria si evolutia legendarei „Craiova Maxima”. Intr-o vreme cand dictatorul Nicolae Ceausescu efectua vizite de lucru prin China, India, Coreea de Nord sau tarile africane, cand Dinamo si Steaua erau privilegiatele sistemului, Paunescu a cautat mereu dreptate pentru Craiova si nu numai.
Personaj iubit in special de cei carora le-a oferit cultura pe paine inainte de 1989, Adrian Paunescu a nascut prin talentul sau doua dintre cele mai indragite imnuri din fotbalul romanesc: cel al Universitatii Craiova, echipa de suflet, si cel al Rapidului.
Conform site-ului craiovamaxima.ro, Adrian Paunescu obisnuia ca, in fiecare miercuri, sa intre in direct la Radio Oltenia, pentru o emisiune de 45 de minute dedicata Universitatii Craiova. La inceputul acestei saptamini, chiar inainte ca starea sanatatii sale sa se inrautateasca, le-a spus realizatorilor ca vrea sa continue traditia, desi nu se simtea foarte bine. Prin sotia sa, Carmen, si-a aratat chiar bucuria ca oltenii lui Piturca au picat in Cupa cu Dinamo, iar meciul se va juca in Stefan cel Mare, in vecinatatea Spitalului „Floreasca”, unde deja se internase. „O sa pot vedea si eu partida dintr-un balcon!”, le spusese Adrian Paunescu jurnalistilor craioveni.
Oameni buni, inca o zi trista pentru cultura romanesca, una si mai trista pentru intrega Oltenie. De la Barca la Viena si dincolo de ea vor dainui versurile marelui poet. Cuvintele sunt palide si neinsemnate in raport cu pierderea suferita de natiunea romana. O natiune a carei guvernanti nu au fost in stare sa-l trimita in strainatate, la tratament, cand se stia ca spitalele romanesti nu au resursele tehnice necesare pentru a-l ajuta pe poet. Acum e tardiv. Adrian Paunescu a plecat dintre noi. Ramanem insa cu poezia lui, melodioasa si patrunzatoare asemeni unui cantec de iubire. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!