Ziua „Generației de Aur”

noiembrie 17, 2018 in Națională

„Prima şi cea mai mare victorie este să te învingi pe tine însuţi.” – Platon (filozof al Greciei Antice)

Acum 25 de ani naționala de fotbal a României câștiga în stil de mare campioană pe terenul Țării Galilor și se califica la turneul final al Campionatului Mondial din 1994. Un 2-1 pentru istorie obținut pe legendarul stadion „Arms Park” din Cardiff. Hagi a deschis balul cu un șut fabulos, iar spre final Răducioiu a adus biletele și viza pentru America marcând golul izbăzitor după o acțiune și-o pasă meseriașă marca Ilie Dumitrescu. Am văzut atunci un mol al bucuriei format din cea mai valoroasă generație din istoria fotbalului românesc. O generație care deși nu a câștigat aurul mondialelor sau europenelor a făcut meciuri memorabile care vor străluci în timp mai ceva ca aurul. Ziua de 17 noiembrie 1993 va rămâne pe veci Ziua „Generației de Aur”!

Stadionul „Arms Park” din Cardiff era arhiplin cu 40.000 de suporteri care au intonat din suflet imnul național „Pământul părinților mei”. Țara Galilor visa, pe bună dreptate, la aventura americană. Avea o echipă cu nume mari precum Saunders, Rush sau Giggs.
Dar și România venea la Cardiff cu cea mai tare echipă din istorie: Prunea – D.Petrescu, Prodan, Belodedici, Selymes – Sabău, Gh.Popescu, Lupescu, Hagi – Răducioiu, I.Dumitrescu. Și cu o singură variantă sigură pentru calificare: victoria. Pe care au obținut-o!
În minutul 32, Gică Hagi a luat pe cont propriu o acțiune pornită cam de la centrul terenului, din partea dreaptă, a pătruns spre centru și de la circa 22 de metri a expediat un trasor care l-a făcut șah-mat pe portarul Southall. Galezii au revenit în meci atunci când Saunders (min. 60) a egalat dar „tricolorii” antrenați de Anghel Iordănescu nu au făcut pasul înapoi. Apoi a venit celebrul minut 83. Ilie Dumitrescu a scos din joc doi adversari, în zona centrală, și i-a pus pe tavă lui Florin Răducioiu mingea pentru 2-1. O victorie uriașă la aceea vreme, nu atât ca scor cât mai ales prin maniera entuziasmantă în care a fost obținută. Cu Lupescu reprofilat ca stoper, cu un marcaj ca la carte pentru Giggs. Ce vremuri!
După un sfert de secol de aducem aminte cu plăcere de acele minute memorabile care au însemnat de fapt nașterea „Generației de Aur”. Nu mai e mult până începe meciul cu Lituania. Exact în urmă cu 25 de ani, pe 17 noiembrie 1993, naționala României se califica la World Cup 1994 unde avea să reușească cea mai bună clasare din istorie la acestă competiție. Jos pălăria!

P.S. 1 – Țara Galilor – România 1-2
Saunders (min. 60) / Hagi (min. 32) , Răducioiu (min. 83)
Țara Galilor: Southall – Philips, Young, Melville, Simons (Goss 53′) – Speed, Horne, Bodin (M.Allen 69′) – Saunders, Rush, Giggs.
România: Prunea – D.Petrescu, Prodan, Belodedici, Selymes (min. 74 – D. Munteanu) – Sabău, Gh.Popescu, Lupescu, Hagi – Răducioiu, I.Dumitrescu (min. 89 – Mihali).
Arbitru: Kurt Roethlisberger (Elvetia).

Grupa 4, clasament final:
1 România 15 puncte (+17)
2 Belgia 15 p (+11)
3 Cehoslovacia 13 p
4 Țara Galilor 12 p
5 Cipru 5 p
6 insulele Feroe 0 p

P.S. 2 – Am găsit pe You Tube înregistrarea integrală a acelui meci memorabil. Merită să-l următiți!