Verdict între lege și groază!

ianuarie 27, 2013 in Internaţional

Imagini de groază după meciul Al Masry - Al Ahly (3-1) de la Port Said (Egipt): jertfe pe altarul zeului fotbal!

Imagini de groază după meciul Al Masry – Al Ahly (3-1) de la Port Said (Egipt): jertfe pe altarul zeului fotbal!

Anul trecut, la Port Said (Egipt), pe data de 1 februarie 2012, într-un meci de fotbal tensionat, violențele au luat locul sportului. Bătaia care a izbucnit între suporterii celor două echipe și forțele de ordine a avut ca rezultat un bilanț tragic: 74 de morți între care și un polițist. Confruntarea neagră dintre echipele Al Masry și Al Ahly (3-1), din Cupa Egiptului, s-a mai soldat cu peste 150 de răniți. Verdictul justiției egiptene a căzut ca o ghilotină: 21 de persoane implicate în acele violențe au fost condamnate la moarte. În cuvinte de roman, un fel de „ochi pentru ochi, moarte pentru moarte”. Rudele victimelor au primit cu urale verdictul, cele ale condamnaților cu urlete de jale și suspine. O lume care se zbate între lege și groază. Oare ce va fi mâine? Read the rest of this entry →