Și locul 4 are parfum de medalii

iunie 8, 2015 in Handbal

Maximilian Gavrilă, mândru alături de cele mai valoroase jucătoare de la J2: Alexandra Banciu (stânga) și „Dică” Badea !!!

Maximilian Gavrilă, mândru alături de cele mai valoroase jucătoare de la J2: Alexandra Banciu (stânga) și „Dică” Badea !!!

„Spanioloaicele” de la „181” au terminat Turneul Final national la junioare II, desfășurat la Sf. Gheorghe, pe locul 4. O performanță excelentă în raport cu câte a avut de îndurat clubul ACS Școala 181 SSP București: jucătoare racolate moca de către „clubul-primărie” cu girul federal, echipă încropită pe fugă cu ce s-a mai putut găsi disponibil în toamna trecută, arbitraje ostile în confruntările decisive etc. Dar pistoanele „BB”, adică Alexandra Banciu și „Dică” Badea, au împins echipa acolo unde se avântă vulturii. Spre medalii. N-a fost să fie pentru că arbitri au făcut praf semifinala cu Caracalul. Dar și așa performanța fetelor este incredibilă. Un loc 4 cu parfum de medalii pentru care au muncit, iar dacă erau un pic mai atente ajungeau campioane. Poate la anul !!! Read the rest of this entry →

„Cluburile-primărie” – boală scurtă, moarte sigură!

octombrie 8, 2014 in Handbal

Performan'a se naște cu muncă și sacrificii. De orice fel. Șo costă bani. Cine nu pricepe acest aspect înseamnă că nu a înțeles fenomenul sportiv!

Performanța se naște prin muncă și sacrificii. De orice fel. Și costă bani. Cine nu pricepe acest aspect înseamnă că nu a înțeles fenomenul sportiv!

Scandalul care ia amploare în handbalul românesc după racolarea unor sportivi de la ACS Școala 181 SSP București, CSS 3 Steaua București, CSS 6 București, Colegiul Tehnic Media sau alte grupări din țară deschide o temă de discuție în legătură cu viitorul sportului românesc. CSM București este un club mare care vrea să-și construiască o bază de selecție mutând pur și simplu valorile dintr-o parte în alta. „Cluburile-mamă” se vaită că au pierdut sportivi și s-au ales cu praful de pe tobă. Poate nici măcar cu asta. Nu mai au din ce să-și susțină activitatea. Așa se întâmplă în toate sporturile din România: granzii vor talente fără să plătească măcar grila de formare stabilită de federație. Mai grav, în multe situații aceste grupări sunt finanțate din banii noștri, bani publici, iar când se face „rocada” la alegeri dispare tot. O boală care poate afecta grav, pe termen mediu și lung, sportul românesc la nivel de echipe! Read the rest of this entry →