Steaua, ultima șansă

noiembrie 6, 2013 in Liga Campionilor

Alex Chipciu (stânga) poate să aducă plusul de viteză și inventivitate. Dacă vrea să marcheze, Steaua are nevoie de așa ceva!

Alex Chipciu (stânga) poate să aducă plusul de viteză și inventivitate. Dacă vrea să marcheze, Steaua are nevoie de așa ceva!

Vremea vorbelor și iluziilor a trecut de mult. În seara asta, Steaua își joacă ultima șansă de a ajunge în primăvara europeană. La Basel, pe pământ elvețian și în fața a 35.000 de spectatori. Nu-i va fi ușor. Unii zic că n-are nicio șansă. Alții cred în minuni. Gazdele au prima opțiune la victorie, iar Steaua nu prea mai are ce pierde. Dacă stă la cutie nu se alege cu nimic așa că va da totul pe cartea atacului. Altfel, nu este o mare tragedie necalificarea în primăvara europeană deși contează la grafic. Liga Campionilor e altceva, aici e mult mai greu. Surpriza poate să fie Chipciu care și-a revenit și poate intra din primul minut. Și mai e ceva. Cu un singur punct câștigat în grupa E, Steaua are de spălat o imagine șifonată destul de serios. Un element în plus pentru motivarea „roș-albaștrilor” deși nu cred că mai era cazul. FC Basel – Steaua, ora 21:45, în direct la Digi Sport 1 și Dolce Sport 1!

Într-o țară în care instituțiile bancare sunt mai cunoscute decât fotbalul poți să faci pronosticuri pentru un rezultat pozitiv cu Basel. Asta dacă n-ai habar de ce sunt în stare elvețienii. O trupă puternică, solidă, bine organizată și uite pe ultimii 30 de metri. „Roș-albaștrii” trebuie să fie foarte atenți la viteza de execuție a adversarilor. Chiar sunt iuți, nu glumă!
Steaua nu are variante decât să iasă la joc. Să paseze, să atace, să marcheze. Doar victoria mai poate aduce primăvara în Ghencea. Din această perspectivă, antrenorul Laurențiu Reghecampf este forțat să schimbe ceva, să facă un șoc pozitiv.
Singura „trăsnaie” despre care se tot vorbește este titularizarea lui Alex Chipciu. N-ar fi rău mai ales că flancul drept scârțâie serios. Când merge Georgevski nu merge Popa, când joacă Popa nu mai joacă Georgevski. Chipciu are calitate și face bine ambele faze. Plus Mihai Pintilii lângă Bourceanu. Dar să așteptăm ora meciului. Până atunci se pot schimba multe.
Reghe a spus că Steaua va juca compact și își va crea ocazii de gol. Să dea Domnul că la Brașov, cu Corona, tocmai asta a lipsit. În acest sezon, FC Basel a pierdut doar două partide acasă, în campionat și cu Schalke 04. Greu de învins. Fotbalul românesc are nevoie de victoria asta. Și ar pica la țanc înaintea barajului echipei naționale, cu Grecia, pentru calificarea la Mondial!